Falşii amici ai NATO

La 15 februarie 2008 am scris un editorial în FLUX cu titlul „NATO, Filat şi cei doi Tănase” despre tehnicile murdare de manipulare şi intoxicare a electoratului la care a recurs Vladimir Filat şi presa plătită de acesta pentru a prezenta PLDM-ul drept un proiect politic pro-NATO. Astăzi, la o distanţă de aproape 2 ani, putem să constatăm că Filat a reuşit cu brio să prostească electoratul. A fost suficient doar ca PLDM să ajungă la putere ca să schimbe imediat macazul: dinspre NATO spre CSI.

Cred că textul pe care l-am scris atunci, constatările pe care le-am făcut atunci rămân şi astăzi perfect valabile. Iată de ce îndrăznesc să-l readuc astăzi în atenţia celor interesaţi de acest subiect, republicându-l pe blog. Cu o singură precizare. După apariţia materialului „NATO, Filat şi cei doi Tănase”, Filfizonul a mers în instanţă, m-a atacat pe mine ca autor şi publicaţia FLUX, acuzându-mă că i-aş fi lezat „onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională”. A pierdut. Poate că acum va încerca din nou, că ar putea să aibă mai mult succes, căci el este premier iar adjunctul său pe linie de partid, deputatul Alexandru Tănase este chiar ministru al Justiţiei.

NATO, Filat şi cei doi Tănase

Directorul ziarului Timpul, dl Constantin Tănase, semna săptămâna trecută un material în care constată că în mesajul unor partide politice a apărut un accent nou după ce Partidul Liberal Democrat a lansat acţiunea „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”. Acest accent nou, despre care vorbeşte Constantin Tănase, este renunţarea la statutul de neutralitate şi aderarea Republicii Moldova la NATO. Iar partidele politice care, după cum scrie directorul publicaţiei periodice Timpul, „în sfârşit, sub presiunea societăţii civile şi a presei democratice, […] au spart tăcerea, au învins frica şi s-au pronunţat asupra acestei teme tabu” sunt MAE, PLDM, PSL, PNL.

După lectura acestui articol, m-am bucurat sincer că cele patru formaţiuni politice, în frunte cu Partidul Liberal Democrat al lui Vladimir Filat, „în sfârşit”, au îmbrăţişat opţiunea euroatlantică. Totuşi, textul editorialistului de la Timpul conţine unele inexactităţi.

Omisiuni deloc inocente

Nu este adevărat că tema NATO a fost până în prezent un subiect tabu în Republica Moldova şi nici nu pot fi de acord cu dl C. Tănase atunci când face următoarea afirmaţie: „Deşi unele partide politice s-au pronunţat şi mai înainte în favoarea acestei orientări, este pentru prima dată când mesajul euroatlantic a fost formulat expres, ca o alternativă politică ce le conferă o identitate clară, distinctă”. Dl Tănase ştie foarte bine că, spre exemplu, Partidul Popular Creştin Democrat, în Programul electoral, adoptat încă în preajma alegerilor parlamentare din 27 februarie 1994 de Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat de atunci, a formulat, în mod expres, necesitatea aderării la NATO. Iată un alineat al acestui Program electoral: „Întrucât în această zonă geopolitică nu există condiţii de asigurare a neutralităţii militare a statului, este necesară adoptarea concepţiei de apărare şi a doctrinei militare, la baza cărora ar sta aderarea la sistemul european de securitate. În acest sens, se impun un şir de acţiuni diplomatice în vederea admiterii republicii în blocul NATO. Securitatea statului şi a cetăţenilor va fi periclitată atâta timp cât pe teritoriul lui se va afla Armata a 14-a de ocupaţie”.

Tot în 1994, are loc Congresul al IV-lea al FPCD, care adoptă şi o Rezoluţie cu privire la politica externă, cerând „intrarea Republicii Moldova în Consiliul Europei, NATO şi în strucultrile politice, economice şi militare europene”.

În decembrie 1999, Congresul PPCD adoptă programul acestei formaţiuni, care, în subcapitolul „Securitatea noastră militară” stipulează următoarele: „Având în vedere situaţia geopolitică a Republicii Moldova, PPCD apreciază drept inadecvat principiul neutralităţii permanente, fixat în Constituţie. Opţiunea strategică irevocabilă a PPCD de integrare a Republicii Moldova în Alianţa Nord-Atlantică (NATO) constituie singura soluţie viabilă pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii statului”.

Aşadar, PPCD a promovat de-a lungul timpului cu consecvenţă poziţia pro-NATO. Dovadă e şi Rezoluţia specială adoptată la ultimul Congres al PPCD din 25 noiembrie 2007 „Privind necesitatea aderării Republicii Moldova la NATO”. Cine vrea să o citească integral, o poate face intrând pe site-ul http://www.ppcd.md.

Nu putem trece cu vederea nici faptul că PPCD a lansat, la 21 decembrie 2002, iniţiativa oficială de convocare a unui referendum consultativ privind aderarea Republicii Moldova la UE şi NATO, iniţiativă care, din păcate, a fost sabotată de guvernarea comunistă prin intermediul Comisiei Electorale Centrale din acea vreme. Atunci a fost organizată şi o reuniune de amploare a PPCD în sala Palatului Sindicatelor, unde s-a şi constituit Grupul de Iniţiativă, în conformitate cu Constituţia şi Codul Electoral.

Astfel, vedem că nici în 1994, deci cu 14 ani în urmă, nici acum NATO nu era şi nici nu este o temă tabu pentru creştin-democraţi. Dar ea a fost, în mod sigur, o temă tabu pentru cei de la Partidul Liberal Democrat, care nici măcar la foarte recentul congres de constituire al acestei formaţiuni politice din decembrie 2007, nu au scos măcar o vorbă despre necesitatea aderării Republicii Moldova la NATO. Curat murdar, vorba lui Caragiale. Înţelegem că PLD vrea să pară un grup al politicienilor tineri (şi necorupţi, bineînţeles), dar nici nu ne vine să credem că aceştia au reuşit să sară de la imaturitatea verde (culoarea partidului), la maturitatea precoce survenită peste noapte ca o descoperire ştiinţifică fără precedent. Chiar nu e cazul ca respectivii să exclame cu entuziasm forţat „Evrica!”. Roata deja a fost inventată. Iar grupul Filat nu face altceva decât să imite cu întârziere şi în mod caricatural poziţia consecventă a PPCD privind necesitatea aderării ţării la NATO.

De unde atât de multă dragoste pentru NATO?

De ce atunci ziaristul de la Timpul caută să prezinte această schimbare de atitudine a câtorva formaţiuni politice, aflate totuşi la periferia vieţii politice, drept un mare eveniment, drept o mare descoperire făcută de clasa politică moldoveană? Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu: Constantin Tănase încearcă, chiar şi cu preţul comiterii unei „inexactităţi”, să prezinte într-o lumină cât mai favorabilă Partidul Liberal Democrat (care luptă cu comuniştii şi, iată, mai nou, doreşte şi aderarea Republicii Moldova la NATO), precum şi pe liderul acestei formaţiuni politice, Vladimir Filat. Lumea spune că Vladimir Filat ar avea mână darnică atunci când este vorba să lege o relaţie de prietenie cu jurnaliştii, astfel că este de presupus că interesul pecuniar ar putea fi unul dintre motivele ce l-au determinat pe dl Constantin Tănase să se lase atât de impresionat de opţiunea pro-NATO îmbrăţişată subit acum câteva zile de PLD sau cum spune proverbul: Cine plăteşte, acela comandă muzica. Un alt motiv este legătura de rudenie dintre Constantin Tănase şi nr.2 pe linie de partid al lui Vladimir Filat, prim-vicepreşedintele PLD, avocatul Alexandru Tănase, care este chiar fiul jurnalistului de la Timpul. Deci, Tănase-senior şi-l lustruieşte pe junior, odorul tatei. Vorba veche: Tot ţiganul îşi laudă ciocanul.

PLD – formaţiune politică sau grupare clientelară?

Apropo de Tănase-junior. Alexandru Tănase şi-a creat faima de a fi un bun avocat. Dar din momentul în care s-a înregimentat în formaţiunea politică a lui Vladimir Filat, cred că lui Tănase-junior nu-i mai stă bine să se erijeze în postura de justiţiar al clasei politice moldoveneşti. De ce? Pentru că nu are răspuns la o simplă întrebare: Cât de corect, cât de moral este ca şeful său de partid, Vladimir Filat, să atragă, să ademenească în PLD, pe bani, aleşii locali ai altor formaţiuni politice? Oare activitatea politică nu presupune promovarea unor principii morale, a unor valori, ci mituirea, coruperea persoanelor care au putere de decizie la nivel local? Se pare că Vladimir Filat aplică în politică acelaşi principiu ca şi în afaceri: cumpără astăzi mai ieftin ca mâine să vândă mai scump. Dar dacă este aşa, nu mai putem vorbi despre PLD ca despre o formaţiune politică, ci, mai degrabă, ca despre o grupare clientelară care face o investiţie financiară ce se va recupera foarte curând şi va aduce nu doar dividende politice, ci şi câştiguri financiare fabuloase. De fapt, Vladimir Filat face exact acelaşi lucru pe care îl făcea Serafim Urechean în campania electorală, doar că liderul PLD este mult mai perspicace decât cel de la AMN – el a demarat această afacere cu un an înainte de începerea campaniei electorale.

Trecutul – „călcâiul lui Ahile” al lui Vladimir Filat

Dar să revenim la încercarea dlui Constantin Tănase de albire a lui Vladimir Filat. La ce-i serveşte proaspătului lider de partid această excesivă lustruire de imagine (Filat este cel mai tânăr, cel mai inteligent, cel mai moral, cel mai onest, cel mai harnic şi, mai nou, cel mai sexy politician din Republica Moldova. După fiul Alexandru, fireşte), la care trudesc o armată întreagă de jurnalişti, nu doar de la Timpul, ci şi de la alte structuri mass-media de la Chişinău? De fapt, Vladimir Filat, prin forţa banilor proprii sau a sponsorilor, încearcă să-şi construiască un look nou, care nu ar mai aminti cu nimic de faţa veche a binecunoscutului personaj al scandalurilor de corupţie, comerţ ilegal şi privatizări trucate de acum un deceniu.

Năvalnicul şi omniprezentul Vladimir Filat (dimineaţa mi-e şi frică să pun fierul de călcat în priză ca nu cumva şi de acolo să combată tare acelaşi atlet al anticomunismului), ar prefera să nu-şi divulge propriul trecut, care nu e deloc imaculat, căci asta ar echivala cu un gest de autodenunţare.

Ca să poată privi în viitor, Vladimir Filat are nevoie ca noi, toţi ceilalţi, să-i uităm trecutul. Vladimir Filat nu vrea sau nu poate să înţeleagă că noi, cei care ne dorim un viitor adevărat, nu unul contrafăcut, suntem obligaţi să privim în trecut, inclusiv în trecutul unor persoane implicate în numeroase scandaluri de corupţie în perioada guvernării 1998 – 2001, când respectivul domn a ocupat funcţiile de director al Departamentului Privatizării şi apoi de ministru de stat.

Constantin Tănase – giruetă justiţiară

Apropo, atunci ziarul FLUX, aflat sub conducerea dlui Constantin Tănase, a publicat o mulţime de texte în care era arătată implicarea lui Filat în diverse cazuri de corupţie, texte pe care, în caz de necesitate, putem să le reproducem. Acum este firesc să ne întrebăm: oare ce l-a determinat pe dl Constantin Tănase să-şi schimbe părerea despre Filat, care din gangster al tranziţiei a devenit Făt Frumos din Lacrimă?

Filat face politică pro- NATO pe banii daţi de Pasat?

Spuneam mai sus că Filat foloseşte banii săi sau a sponsorilor în afaceri politice. Toată lumea ştie că Vladimir Filat este „un prosper om de afaceri”, care, în doar câţiva ani, a agonisit prin muncă cinstită o avere impresionantă pentru cei 38 de ani ai săi. Unii susţin că proprietăţile declarate şi nedeclarate ale omului de afaceri şi politicianului Filat s-ar estima la 50 de milioane de dolari. Cu toate acestea, nu ştim sigur dacă Vladimir Filat face politică pe propria cheltuială.

Vă amintim că, la finele anului trecut, şeful statului Vladimir Voronin a declarat că în spatele Partidului Liberal Democrat stă fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, cu relaţii speciale la FSB-ul rusesc şi la MGB-ul de la Tiraspol. Pasat, deţinut timp de un an şi jumătate la Chişinău, a fost eliberat şi a fugit în Federaţia Rusă, unde, în prezent, ocupă postul de consilier al şefului Concernului RAO EĂS, Anatoli Ciubais.

Deocamdată, nu ştim ce a avut în vedere Vladimir Voronin atunci când a afirmat că partidul lui Filat ar aparţine lui Pasat. Înţelegem că preşedintele statului cunoaşte mai multe în această chestiune şi ar putea urma şi alte dezvăluiri. Cu toate acestea, este foarte plauzibil ca Pasat să stea în spatele lui Filat. Să nu uităm că anume Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al PLD, a fost avocatul lui Pasat.. Desigur, un avocat trebuie să apere clientul său, dar parcă nu ne vine să credem ca Al. Tănase să fi făcut acest efort chiar pe gratis, asta deşi ştia prea bine că toată administraţia Putin a stat în capul preşedintelui Voronin cu presiuni de toate tipurile până când acesta, în definitiv, a cedat. Deci, pe Pasat l-au scos din puşcărie nu avocaţii săi formali de la Chişinău, ci acei adevăraţi de la Moscova. Şi aici se potriveşte un alt proverb: Spune cu cine prieteneşti ca să-ţi spun cine eşti.

”Trădarea” lui Filat de la 4 aprilie

În textul său de vineri, neobositul editorialist de la Timpul, şi-a tot consumat splendorile stilistice de vreo doi ani şi ceva încoace, tunând şi fulgerând nevoie mare împotriva „trădării” PPCD de la 4 aprilie. Însă nu poate să nu ne surprindă faptul că dl C. Tănase este destul de selectiv în manifestarea mâniei sale legate de votul pentru Vladimir Voronin. Ori de câte ori învârte placa uzată a votului pentru Voronin, acesta îşi pune de fiecare dată cu nonşalanţă ochelari de cai, anatemizându-l de zor pe Iurie Roşca şi PPCD, dar uitând să pomenească de faptul că exact la fel a procedat şi proaspătul său favorit, Vladimir Filat. Dacă şi Roşca, şi Filat au votat la fel, atunci de ce unul e vopsit în negru, iar altul în alb? „Actul din 4 aprilie”, cum îi zice cu accente lugubre Tănase-senior, ca acuzaţie de serviciu anti-PPCD, este ocolit în mod artistic de creatorul de imagine respectiv. Căci, altfel de ce prolificul gazetar de la Timpul nu i-a interzis propriei odrasle să se asocieze cu un „trădător”? E simplu: interesul poartă fesul. Şi cine plăteşte acela are dreptate. Dacă ne amintim bine, chiar dl Diacov a fost prezentat timp îndelungat drept personaj perfect pozitiv pe paginile aceluiaşi ziar, iar acum acelaşi politician a ajuns de hulă şi ocară în gura aceluiaşi versatil gazetar.

Despărţirea apelor sau cum se rostogoleşte butoiul la vale

În materialul său de vinerea trecută, dl Constantin Tănase vorbea despre nevoia de „despărţire a apelor”, sugerând că, pe de o parte, ar trebui să se alinieze susţinătorii integrării euroatlantice, iar pe de altă parte, promotorii cursului neutralităţii Republicii Moldova. Eu cred că această divizare s-a produs de mult. Din păcate, astăzi avem doar câteva formaţiuni politice care doresc, în mod sincer, aderarea Republicii Moldova la NATO. Unele dintre ele au şi făcut câte ceva în acest sens, cum ar fi PPCD, care, în timpul protestelor stradale din 2002, a scos în Piaţa Marii Adunări Naţionale zeci de mii de cetăţeni sub drapelele NATO şi UE. Cred şi eu că avem nevoie de claritate, de limpezirea apelor. Nu cred însă, că pe Vladimir Filat îl preocupă foarte mult perspectivele euroatlantice ale Republicii Moldova. Mai degrabă îl văd preocupat de politică în sensul accederii în funcţii înalte doar pentru rotunjirea cifrei de afaceri. Dar dacă ceva mai înainte el a ajuns în posturi importante fiind aburcat de Lucinschi şi Diacov, iar în actualul Parlament a poposit din poziţia de pasager în căruţa dlui Serafim Urechean (BMD), acum omul a pornit la drum, impetuos şi cu mult zgomot, cumva pe cont propriu.

Numai că vacarmul pe care îl produce îmi aminteşte de polobocul gol, din renumita fabulă, care se rostogoleşte la vale. Azi fabula s-ar numi PR sau promo. Dar până la capătul drumului nu e atât de mult. Viteza creşte vertiginos. Să vedem cum va arăta impactul.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX, vineri, 15 februarie 2008

Publicitate