Prima pagină > Uncategorized > Eroii Neamului Românesc, cinstiţi la Cania

Eroii Neamului Românesc, cinstiţi la Cania

Iepureni site (7)Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat astăzi un serviciu divin, însoţit de un numeros sobor de preoţi, în comuna Cania, raionul Cantemir, cu ocazia comemorării ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei în 1941 şi sfinţirea Troiţei Eroilor Români din dealul Epureni, urmată de inaugurarea parcelei de onoare din cimitirul comunei Cania, în care îşi zac somnul de veci circa o mie de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Române.  Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Armatei Române. Cania site (8)Toate cheltuielile privind restaurarea Troiţei şi amenajarea parcelei de onoare au fost suportate de Guvernul României prin intermediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Din partea oficialităţilor române la manifestaţiile de la Cania au participat numeroşi invitaţi de onoare în frunte cu Cristian Scarlat, directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Administraţia raionului Cantemir le-a adresat invitaţii oficiale şi preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, premierului Vladimir Filat şi ministrului culturii Boris Focşa. Spre regretul general, s-a putut constata absenţa acestora, oficialităţile de la Chişinău fiind reprezentate doar de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, şi de preşedintele Comisiei economie a Parlamentului Veaceslav Ioniţă.

Iepureni site (9)Echipa de corespondenţi ai Flux, prezentă la faţa locului, a putut constata că presa centrală de la Chişinău, instituţiile publice ale audiovizualului, presa proguvernamentală, precum şi cea a opoziţiei comuniste au boicotat acest eveniment. El a fost reflectat doar de reprezentaţii mass-mediei de peste Prut şi redactorul ziarului „Misionarul” al Mitropoliei Basarabiei.Iepureni site (6)Cania site (6)

Sergiu PRAPORŞCIC, Nicolae FEDERIUC, FLUX

Publicitate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: