Iurie Roşca: Marian Lupu trebuie să se retragă
Liderul creştin-democrat Iurie Roşca consideră că Marian Lupu trebuie să se retragă din cursa pentru funcţia de preşedinte al ţării pentru a nu provoca o nouă criză politică. Iurie Roşca a făcut această declaraţie la Radio Moldova, în cadrul emisiunii „Viaţa Publică” din 24 octombrie 2009.
„Am tot respectul pentru Lupu”
„Eu îl respect foarte mult pe Marian, am lucrat cu el, i-am fost vicepreşedinte în cadrul Parlamentului, este un domn cu pregătire remarcabilă. Dar, dacă se va pune pe cântar nealegerea lui Marian Lupu versus stabilitatea politică, Marian este în stare să facă jumătate de pas înapoi? Ce ar face un om elastic, echilibrat şi cu sentimente profund patriotice în această situaţie? Ar spune: „Domnilor, dacă, eventual, cauza acestei crize politice sunt eu, daţi-mi voie să fac trei paşi înapoi, să ne aşezăm la o masă rotundă să vedem cine este mai potrivit în Republica Moldova, mai acceptabil pentru deputaţii Parlamentului, acela să fie candidatul pentru funcţia de preşedinte al ţării”, a declarat Iurie Roşca.
„Ori eu, ori să ardă ţara”
Liderul creştin-democrat a constatat că astăzi în lupta pentru funcţia de şef al statului se merge după principiul „ori eu, ori să ardă ţara” şi nimeni nu vrea să ţină cont de costurile pe care le implică o nouă campanie electorală şi o nouă perioadă de instabilitate politică.
„Toţi liderii alianţei spun: „Marian Lupu să fie preşedinte”. Dar dacă Voronin nu o să aibă nici un temei, nici o dorinţă să-l voteze pe Marian Lupu, ce facem, iar mergem la alegeri? Păi, lumea îşi dă seama ce înseamnă costurile unei campanii electorale? Nu doar cele 50 de milioane de lei care trebuie imediat oferite Comisiei Electorale Centrale. Şi Guvernul nu poate astăzi să ofere nici măcar un milion, nu 50 de milioane. Asta înseamnă încă, cel puţin, jumătate de an, dar poate un an, de instabilitate politică, de lipsă de investiţii, de lipsă de venituri la Bugetul de Stat. Eu cred că un domn ca Marian Lupu are toate drepturile şi toate meritele să fie preşedinte al Republicii Moldova, nu contest calităţile lui. Este un om moderat, este un om echilibrat, dar dacă se va pune pe cântar alegerea domniei sale versus stabilitatea politică, eu aş spune că buna funcţionare a instituţiilor statului este mai importantă decât interesul lui personal”, a declarat preşedintele PPCD.
Este absurd ca şefului statului ales de deputaţi să dispună de dreptul de a dizolva Parlamentul
În cadrul emisiunii „Viaţa Publică” de la Radio Moldova Iurie Roşca a declarat că, pentru a evita pe viitor noi situaţii de blocaj şi criză politică, este necesară simplificarea procedurii de alegere a şefului statului: „Aşa cum reforma constituţională operată în 2000 nu a fost finalizată, noi suntem ostaticii unor prevederi imperfecte care generează crize politice şi alegeri anticipate continui. Cred că ar trebuia de atras atenţia celor care sunt astăzi în Parlament că se impune un consens pentru a genera o schimbare a Constituţiei Republicii Moldova, chiar dacă această schimbare ar necesita un an. Această redactarea a Legii Supreme trebuie să presupună alegerea prin proceduri mai simplificate a şefului statului de către Parlament şi să i se reducă competenţele preşedintelui ţării. Această reformă ar putea să aducă Republicii Moldova un model de republică parlamentară clasică. În 2000, s-a crezut că preşedintele ales de Parlament, într-o democraţie parlamentară, poate să dispună de dreptul de a dizolva Parlamentul, ceea ce este absolut aberant. Căci numai într-o republică în care preşedintele este ales prin vot universal, şeful statului dispune de acest drept”, a declarat Iurie Roşca.
AIE ciopârţeşte legislaţia care ţine de instituţiile democratice şi buna funcţionare a statului de drept
Referindu-se la modificările legislative operate de noua majoritate parlamentară de la Chişinău, Iurie Roşca a declarat că aceasta a recurs la ciopârţirea legislaţiei: „Ceea ce mi se pare extrem de grav este că alianţa care a venit la guvernare consideră mai importantă repartizarea portofoliilor, a fotoliilor decât stabilitatea politică şi buna funcţionare a instituţiilor puterii de stat, pentru că în fiecare săptămână asistăm la ciopârţirea legislaţiei elaborată cu atâta efort de legislativele anterioare şi, în special, legislaţia care ţine de instituţiile democratice şi buna funcţionare a statului de drept”, a spus Roşca. În opinia sa, aceste proiecte de lege ar fi trebuit să fie avizate, în mod obligatoriu, de către Consiliul Europei, deoarece Republica Moldova este o ţară monitorizată de către acesta.
„Dacă aş avea un Kalaşnikov…”
Iurie Roşca a deplâns faptul că în prezent nu există un dialog între putere şi opoziţia parlamentară: „Există o stare de spirit războinic, o tensiune extraordinar de incendiară. Dacă urmăriţi site-urile celor mai importante instituţii media veţi vedea, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, apeluri permanente la lichidarea fizică a oponenţilor politici, ceea ce înainte niciodată nu se întâmpla. Pe forumuri poţi vedea astfel de mesaje: „trebuie să-i lichidăm”, „trebuie să-i spânzurăm”, „dacă aş avea un Kalaşnikov” ş. a. Treburile acestea se trag din practicile utilizate în campania electorală, dar şi de mai înainte, de partidele politice care au considerat că, pentru a-şi face loc sub soare în ierarhia politică din Republica Moldova, oponentul politic nu trebuie să fie învins democratic şi electoral, ci anihilat”, a mai declarat preşedintele PPCD la Radio Moldova.
Comentarii recente