Prima pagină > Analiză > VLAD CUBREACOV: Apropo de DA şi NU

VLAD CUBREACOV: Apropo de DA şi NU

voronin vladimir basescu traian

Vals în doi. Cine-i la pupitrul orchestrei?

Trebuie să recunosc că de multă vreme nu mai citesc ziare ca „Timpul”. Ieri însă, cineva dintre prieteni mi-a atras atenţia că în numărul din 19 octombrie al gazetei respective, Gheorghe Budeanu comite un atac la persoana mea. Simpla curiozitate m-a făcut să-i citesc scriitura, adevărat cam lăbărţată şi – cum altfel? –  plină de venin.Tot „talentul” publicistic al articlierului timpist se rezumă la patru puncte: 1. schimonosirea numelui meu de familie, prin redarea cu kapa (Vladimir Kubreakov în loc de Vlad Cubreacov, cum este numele meu în realitate), ceea ce ar fi vrut să sugereze că aş fi un străin. 2. data de 4 aprilie 2005, ca orizont apocaliptic şi ultim al istoriei naţionale, 3. indolenţa de care aş fi dat dovadă cu ocazia vizitei patriarhului Moscovei la Chişinău, în contrast cu toată suflarea românească din Basarabia clocotind de mânie şi 4. aflarea mea în siajul patriarhiei ruse de la Moscova pe motiv de  Voronin, ca să spun aşa.

Nu voi coborî la nivelul descalificant al lui Budeanu pentru a-i schimonosi numele în Budionnâi, Puteanu, Putanu sau altceva mizerabil de felul acesta. Pentru cine vrea să deschidă o polemică, îi rog să nu se lege de numele meu, pentru care nu am nici o vină, ci să se refere la ideile mele. Cât mă priveşte, nu voi angaja o polemică sterilă cu Gheorghe Budeanu, pentru că scriitura sa uşor delirantă pluteşte evident în aburii vreunui pahar de vorbă proastă şi nu cuprinde nici un grăunte raţional, demn de luat în seamă.

Totuşi, întrucât acesta a recidivat în două puncte devenite deja locuri comune în dezbaterea publică de la Chişinău, mă voi reţine puţin asupra lor. Să le luăm pe rând.

Votul din 4 aprilie 2005 a fost exprimat public, asumat politic şi având multiple motivaţii, dintre care cele de căpătâi au fost externe, adică geopolitice. Acel vot a fost exprimat şi de mulţi alţi colegi din Parlament, printre care nu trebuie să-i uităm pe corifeii AIE-ului de astăzi Filat, Lupu, Diacov, Serebrian.

Un vot geopolitic asumat

Votul din 4 aprilie 2005 a fost unul pe deplin conştient, asumat până la capăt. Se ştie foarte bine că opţiunea noastră pentru candidatura lui Voronin a fost una care se producea în momentul când apăruse riscul real al unei destabilizări de proporţii a situaţiei politice din ţară cu consecinţe incalculabile. (A se vedea ce s-a întâmplat la distanţa de patru ani la 7 aprilie şi ce se mai întâmplă încă atunci când se confruntă tabere politice ireconciliabile.)În cazul PPCD acel vot a fost posibil la insistenţa expresă şi repetată a factorilor de putere de la Bucureşti. Nu am votat pentru interesul personal, nu pentru interesul de partid. Am votat în numele interesului naţional al Republicii Moldova, asta însumând şi preocuparea pentru independenţa ţării, şi pentru dezvoltarea ei economică, şi pentru integrarea ei europeană. Chiar dacă nu tot ce a urmat a justificat aşteptările noastre, chiar dacă au existat şi alunecări de la normele democratice şi neîmpliniri pe plan economic, ele au fost preferabile unui dezastru generalizat. Dar am votat şi de drag de România, de dragul interesului ei legitim de a avea la graniţele sale o Republică Moldova stabilă pe cât posibil şi nefederalizată. În condiţiile acelei perioade istorice şi în contextul politic de atunci, aceasta era singura soluţie realistă şi posibilă.

Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, mandatari ai Cotrocenilor

Să deschidem puţin parantezele şi să ne referim la unele necunoscute din ecuaţia acelui moment politic. În martie 2005 Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a delegat la Chişinău pe Dorin Iacob, care a avut mandatul de a-i convinge pe reprezentanţii partidelor parlamentare de la Chişinău să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin. Dorin Iacob s-a aflat la Chişinău timp de o săptămână, fiind secondat de Cătălin Giosan, directorul postului Pro TV Chişinău. Nu putem susţine că  Dorin Iacob şi Cătălin Giosan, ca mandatari ai Cotrocenilor, au tratat subiectul votului din 4 aprilie şi cu reprezentanţi ai altor partide politice de la Chişinău. Putem spune însă că Dorin Iacob, ca trimis special al Preşedinţiei României, s-a întâlnit cu preşedintele PPCD, Iurie Roşca, transmiţându-i mesajul Preşedintelui Traian Băsescu de susţinere a Preşedintelui Vladimir Voronin. Întâlnirea a avut loc  în localul  „Nobil Club” din Chişinău (strada Mihai Eminescu, intersecţie cu Ştefan cel Mare). Dorin Iacob a insistat, de asemenea, ca domnul Iurie Roşca să accepte funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.

Preşedintele României a insistat să intrăm la guvernare

Mesajul cu care a venit Dorin Iacob la Chişinău era de luat în calcul, întrucât fusese precedat de o convorbire telefonică dintre Preşedintele Traian Băsescu şi  Iurie Roşca. Băsescu a insistat ca PPCD nu doar să voteze pentru realegerea Preşedintelui Vladimir Voronin, ci chiar să intre la guvernare alături de partidul lui Vladimir Voronin, arătând că acesta este interesul comun al Republicii Moldova şi al României. Regula genului spune că o înregistrare a unei asemenea convorbiri telefonice ar trebui să fie disponibilă pentru cei în drept.

Atunci, în martie-aprilie 2005, am avut toată încrederea în Preşedintele Traian Băsescu. Ne-am lăsat convinşi de insistenţele domniei sale. Am reţinut toată argumentaţia transmisă de emisarul său special,  Dorin Iacob, despre care la acea oră ştiam doar că reprezintă punctul de vedere al şefului Statului Român. Abia ulterior avea să aflăm că Dorin Iacob, acest om-cheie pentru înţelegerea corectă a semnificaţiilor geopolitice ale votului din 4 aprilie 2005, este fost fruntaş al Partidului Naţional Român (PNR), condus de Virgil Măgureanu, partid care a fuzionat cu Partidul Democrat, condus de Traian Băsescu. După această fuziune, Dorin Iacob a fost una dintre persoanele apropiate Preşedintelui României. La un moment dat (21 iulie 2007), Virgil Măgureanu a vorbit despre o distanţare dintre Preşedintele Traian Băsescu şi Dorin Iacob: “În ce-l priveşte pe Dorin Iacob aş putea spune că a fost, de asemenea, unul dintre apropiaţii lui Băsescu, însă natura evenimentelor care au urmat i-a distanţat. Nu-mi explic prea bine atitudinea preşedintelui – desigur nu gratitudinea faţă de prestaţia lui Iacob l-a determinat pe şeful statului să-l trateze aşa cum l-a tratat. Oricum, din nou sunt nevoit să vă spun că relaţiile lui cu Dorin Iacob nu au fost influenţate de evoluţia relaţiilor cu mine.” Nouă ne scapă aceste subtilităţi ale politicii de dincolo de Prut. Ceea ce a contat în 2005 a fost faptul că Dorin Iacob exprima poziţia şefului Statului Român, unul dintre principalii artizani ai votului din 4 aprilie.

Traian Băsescu – unul dintre principalii artizani ai votului din 4 aprilie

Din respect faţă de Statul Român şi instituţia Preşedinţiei de la Bucureşti, nu am vorbit niciodată despre aceste lucruri pe durata mandatului prezidenţial 2005-2009. Poate că acum e cazul ca domnii Dorin Iacob şi Cătălin Giosan să aducă în dezbaterea publică şi alte detalii privind implicarea dumnealor în determinarea votului din 4 aprilie 2005. Dacă nu doresc să o facă în „Timpul” sau la Pro TV Chişinău, o pot face în FLUX, care le stă permanent la dispoziţie în acest sens.

După consumarea mandatului prezidenţial 2005-2009, Preşedintele Traian Băsescu a confirmat public  că l-a susţinut în 2005 pe Preşedintele Voronin. Astfel, în august 2009, Preşedintele Băsescu a declarat pentru postul public de televiziune TVR 1: „Nu am fost numai eu cel care l-a susţinut pe Voronin. În acel moment toată Europa, vedeam că Voronin care avusese un întreg mandat legat de Uniunea Europeană, că vrea… Deci, aceasta era atmosfera, păcăleala pe care domnul Voronin a tras-o tuturor europenilor. Şi el a fost văzut ca o soluţie care va tracta Moldova spre Uniunea Europeană”, specificând că în anticipatele din 2009 nu-i va mai acorda Preşedintelui Voronin “mâna de ajutor” pe care i-a dat-o după alegerile din 2005. Preşedintele Băsescu a rezumat: “Am fost consonanţi cu europenii”, refuzând să intre în detalii.

Aşa sau altminteri, este absolut limpede că votul din 4 aprilie 2005 se explică strict geopolitic şi a fost determinat inclusiv de către Preşedintele României, Traian Băsescu, consonant cu “toată Europa”.

Pentru noi a fost de la bun început şi rămâne evident că insistenţa şefului Statului Român din 2005 ca deputaţii PPCD să voteze pentru realegerea Preşedintelui Voronin trebuie coroborată cu insistenţele altor factori regionali şi internaţionali ai căror exponenţi au fost Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, ministrul de Externe al Lituaniei, Antanas Valionis, Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, fostul congresman american John Conlan şi alţii.

Consonanţă
cu „toată Europa”

Putem spune că scopul Bucureştiului, al Europei („toată Europa”, vorba  Preşedintelui Băsescu) şi al PPCD a fost atins: Republica Moldova nu a fost federalizată. În plus, dincolo de retorici şi declaraţii de toată mâna (de la foarte rezonabile până la complet idioate) ale reprezentanţilor fostului regim, Republica Moldova a intrat în siajul Uniunii Europene. Terenul pentru noile schimbări a fost pregătit. Republica Moldova nu a lunecat în braţele Kremlinului şi s-a menţinut cât de cât acceptabil pe orbita Uniunii Europene.

Este evident că în politică, de altfel ca şi în viaţă, răspunderea este individualizată şi nimeni decât cei în cauză nu poate răspunde pentru toate gesturile, deciziile, gafele şi nereuşitele regimului Voronin-Lupu-Tarlev (Greceanâi). Relaţia PPCD cu acest regim nu a fost una idilică, precum se insinuează. Timpul va demonstra acest adevăr.

Geopolitica Ortodoxiei

Acum să revenim la cele legate de geopolitica ortodoxiei în zonă, aşa cum e prezentată de mâzgălitorul de hârtie de la „Timpul”. Nimeni nu se îndoieşte că Vladimir  Voronin a fost şi este credincios al Patriarhiei Moscovei, aşa cum declară el însuşi şi cum îl recunoaşte Biserica Ortodoxă Rusă oficial, inclusiv prin faptul de a-i fi acordat, în 2008, Premiul Fundaţiei pentru unitatea popoarelor ortodoxe şi mai multe ordine bisericeşti (aceleaşi pe care le-au primit şi Petru Lucinschi, şi Serafim Urechean, şi Andrei Sangheli, şi Mircea Snegur, şi Igor Smirnov). Atitudinea mea faţă de politica Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova este cunoscută şi nu trebuie să insist aici şi acum cu detalii în acest sens. Cât priveşte atitudinea mea faţă de relaţia preşedintelui Voronin cu Patriarhia din preajma Kremlinului, nu am ezitat niciodată să o dezavuez, şi mai cu seamă public.

Resping insinuarea cum că aş fi fost indolent când ne-a picat în vizită patriarhul Moscovei. Altminteri, cineva şi-ar putea crea impresia că toată lumea bună, de la Filat până la Budeanu, s-a dat de ceasul morţii să împiedice vizita, pe când subsemnatul aş fi aplaudat-o. Bahicul articlier zgârie hârtia astfel: „Să notăm în context că lui Voronin i-a fost înmânată personal de către răposatul patriarh al Moscovei, Aleksii, cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe Ruse. Vizita acestuia la Chişinău a fost organizată la nivel statal, cu atâta pompă şi fast încât nici Papa de la Roma nu s-ar fi bucurat de o asemenea atenţie. Nimeni dintre fruntaşii pepecedişti, inclusiv Kubreakov, nu a protestat atunci”, ca apoi să continue: “În aceşti ani Kubreakov nu şi-a adus niciodată aminte de porunca Mântuitorului şi în loc de „Da, da. Nu, nu”, a spus când „Da”, când „Nu”, în funcţie de dispoziţia şi ordinele generalului Voronin.” Că Budeanu minte, este evident. Dar de ce o face? Aceasta-i întrebarea.

„Timpul” l-a hărţuit mediatic pe Mitropolitul Petru

Am distins întotdeauna net planul bisericesc şi cel politic şi am protestat de fiecare dată atunci când unii sau alţii, fie că au fost preoţi sau politicieni, au încercat să le suprapună. Din respect pentru cititori trebuie să amintesc că am fost singurul deputat în Parlament care a interpelat oficial şi repetat guvernul Tarlev, Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene şi Preşedinţia Republicii Moldova asupra vizitei Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Alexei al II-lea, la Chişinău. În plus, am luat, prompt şi categoric, atitudine în presă. Nu fac paradă din asta, dar cine a vrut să observe,  a observat. Mai ales adversarii Mitropoliei Basarabiei. Presa care astăzi mă atacă ticălos, atunci avea numele meu sub embargou de reflectare obiectivă şi-l ocolea cu mare grijă. Îmi amintesc că numele meu era eliminat până şi din ştirile unor agenţii de presă atunci când erau preluate de gazeta de la care îşi ridică salariul domnul Budeanu şi care, anul trecut, bunăoară, l-a hărţuit mediatic pe Mitropolitul Petru Păduraru, lucru aplaudat de preşedintele Voronin. Voi scrie cândva despre asta.

„Da” pentru Mitropolia Basarabiei, „Nu” pentru Voronin

Din 1992 şi până acum obişnuiesc să întocmesc Bibliografia anuală a Mitropoliei Basarabiei. Dacă stau acum să mă gândesc bine, probabil că sunt singurul din Republica Moldova care a contabilizat absolut toate atacurile publice ale Preşedintelui Voronin asupra Mitropoliei Basarabiei (dar şi ale altor personaje publice, inclusiv ale ziariştilor şi ale celor care au fost găzduiţi din când în când cu atacurile lor în „Timpul”). Ca reprezentant mandatat al Mitropoliei Basarabiei la CEDO din 1998, am comunicat de fiecare dată aceste fapte Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei care monitorizează modul de implementare a Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001 (definitivă din 27 martie 2002). Am dezavuat de fiecare dată, fără excepţie, cazurile de presiune, de prigoană şi atac asupra Bisericii din care fac parte şi pe care o reprezint. Răspunsul meu a fost invariabil „Da, da” pentru Mitropolia Basarabiei şi „Nu, nu” pentru poziţia preşedintelui Voronin în problema acestei biserici. Nimeni nu poate proba contrariul.

Ce au unii în comun cu credinţa?

Când a fost însă vorba de cazuri şi mai grave de alunecări ale Preşedintelui Voronin, am reacţionat public la fel de prompt şi categoric. Îşi mai aminteşte cineva declaraţia făcută de şeful statului în iulie 2007 la mănăstirea Condriţa cum că  (horribile dictu!) „Hristos a fost primul şi cel mai mare comunist”? Ca să le servesc o mostră de atitudine a mea de atunci unor minţi din care aburii de alcool au şters până şi ultima fărâmă de amintire, iată ce am declarat atunci pentru presă cu referire la afirmaţiile şefului statului: „Aceste afirmaţii mincinoase, urâte, nesăbuite, nebuneşti şi strigătoare la cer sunt o blasfemie înfiorătoare, o hulă şi o luare în deşert a numelui lui Dumnezeu, o jignire adusă tuturor creştinilor din Moldova şi din întreaga lume. Sunt şocat de laşitatea complice a feţelor bisericeşti care nu au avut minimul curaj creştin de a-l înfrunta şi a-l mustra pe Voronin pentru batjocorirea numelui Mântuitorului Hristos. Cum a putut să-şi ţină gura mută mitropolitul de curte al lui Voronin, mitropolitul colonel Vladimir? De ce au tăcut cei 30 de protopopi? Explicaţia e simplă: există o relaţie de intimitate dintre clerul promoscovit şi Partidul Comuniştilor. Mai grav este că unii preoţi se identifică ei înşişi cu Partidul Comunist, ca dovadă servind faptul că mulţi dintre ei sunt angajaţi politic deschis de partea comuniştilor. Doar două exemple relevante: protoiereul Mihail Ursachi a fost ales recent, la Cahul, consilier raional pe lista PCRM, iar preotul Serghei Groza, paroh de Zârneşti, Cahul, a fost ales, pentru a doua oară consecutiv, consilier local pe listele comuniştilor. Există şi alţii. Mitropolia Chişinăului şi Partidul Comuniştilor şi-au dat întotdeauna mâna, pe faţă sau ascuns, pentru interese meschine, seculare şi absolut străine Bisericii ca banii, afacerile şi politica în favoarea Moscovei. Criza profundă prin care trec cele două structuri confirmă declinul lor accelerat. Însuşi Voronin spunea, pe drept cuvânt, acum câteva luni că marea corupţie a pătruns până şi în Biserică. Adevărul este că marea corupţie este la ea acasă şi printre comunişti. Două corăbii putrede şi doi cârmaci lepădaţi de Dumnezeu. Creştineşte vorbind, afirmaţiile îngrozitoare ale lui Voronin, receptate cu calm neclintit, chiar smerit, de „sfintele” urechi ale feţelor bisericeşti proruse dovedesc impietate, profanare, lipsă de credinţă autentică, spirit antihristic. Ceea ce constituie un păcat împotriva Duhului Sfânt. Păcat care nu are iertare nici pe lumea asta, nici pe lumea cealaltă. Orice blasfemiator îşi va primi, mai devreme sau mai târziu, osânda meritată chiar din partea Supremului şi Dreptului Judecător – Mântuitorul Hristos” (FLUX, 27 iulie 2007, pag. 4). Ce putea fi mai limpede decât atitudinea subsemnatului reluată mai sus? Astăzi nu am ce adăuga acestor cuvinte rămase de actualitate. Păcat că trebuie să le reamintesc în legătură cu vorbele otrăvite ieşite din gura unuia care mă îndoiesc că merge la biserică măcar atât de des ca şi Voronin.

Apropo, şi ăsta ar fi un subiect de discutat. În ce măsură apostolii şi apologeţii unor politicieni delicat vorbind controversaţi şi ai unor cauze cel puţin discutabile mai au ceva în comun cu Biserica, cu credinţa, cu sentimentul religios şi rânduielile creştine?

Vom reveni la subiect dacă va fi cazul. Până atunci s-auzim numai de bine.

Vlad CUBREACOV, FLUX (http://www.flux.md/articole/8054/)

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: