PUNCT ŞI DE LA CAPĂT

Dialog politic cu Ştefan Secăreanu

Sergiu Praporşcic: – Domnule Ştefan Secăreanu, ce ziceţi, cum e viaţa politică de azi? Cum vă place ce se dă pe sticlă din Parlament, de la Guvern, de pe aiurea?

Ştefan Secăreanu: – Cum să zic? Sarabanda de evenimente, care s-a succedat după alegeri, este de-a dreptul impresionantă. Sperăm să fie şi una cu urmări benefice pentru societate. Multă lume nouă, dar şi veche, şi învechită în rele prin fauna politică de la vârfuri. Aşteptări majore din partea publicului de la noua putere, care, dacă nu se descurcă, va provoca deziluzii la fel de mari. Eu aş dori ca actuala putere să se descurce, dincolo de interesele de partid mă gândesc la urgenţele care s-au acumulat, iar acestea sunt de ordin economic, dar reformele politice şi instituţionale trebuie promovate hotărât şi rapid. Altfel tranziţia devine o adevărată mlaştină unde riscăm să staţionăm mult şi bine.7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S. P.: – Bun, o dată fiind făcută înviorarea de rigoare, să intrăm în subiect. Ce ziceţi, după „excursiile” fulger la Moscova ale lui Voronin şi Lupu, se pare că lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată…

Şt. S.: – Nu ştiu dacă „întorsătura” poate fi mai „neaşteptată” decât ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova după alegerile din 5 aprilie.

S. P.: – Vă referiţi la 7 aprilie?

Şt. S.: – Şi la 7 aprilie, evident. Dar 7 aprilie a fost doar „scena de groază” din tot spectacolul, scenă care s-a dovedit a fi un eşec al regizorului din umbră…

S.  P.: – Vorbiţi în termeni teatrali…

Şt. S.: – Am jucat şi eu teatru, în anii de studenţie… Împreună cu Emil Gaju, Mihai Fusu, Iurie Andronic, Adelina Moraru, Constantin Cheianu şi alţi foşti colegi de Universitate. Făceam spectacole „îndrăzneţe” pentru anii de atunci, anii optzeci. Unii au devenit actori profesionişti, alţii…

S. P.: – Alţii au ajuns „actori ai scenei politice”…

Şt. S.: – După o perioadă de peste douăzeci de ani de când fac politică, alături de Iurie Roşca sau Vlad Cubreacov, sau atâţia alţi colegi, nu e cazul să reacţionez sentimental la un eveniment sau altul din „scena politică” de la noi, cum spui tu. Preferăm să acţionăm şi să reacţionăm ca oameni politici profesionişti. Poate tocmai din acest motiv nu am fost întotdeauna înţeleşi de o parte din adepţii noştri care percep uneori lucrurile mai mult sentimental. Unii nu au reuşit să depăşească o anumită stare de euforie, rămânând ostatecii unor lozinci încă de la 1989, aşa cum exponenţii actualei guvernări până în prezent nu pot ieşi din starea pe care au trăit-o din plin în campania electorală.

Partidele liberale exercită actul guvernării ca nişte opozanţi

S. P.: – E şi firesc ca unul care pune mâna pe putere să se simtă fericit!

Şt. S.: – Dacă e aşa, atunci eu mă bucur pentru fericirea lor. Doar că observ cum partidele liberale, care au constituit majoritatea în noul Parlament şi şi-au asumat actul guvernării, exercită acest act ca nişte opozanţi. De aici şi gafele pe care le comit, puzderia de legi sau modificări la legi care vin în contradicţie cu norma democratică şi cu bunul simţ. Cu părere de rău, ei seamănă uneori cu o gloata de flămânzi care a dat buzna în conacul boierului! Fiecare apucă de ce găseşte în cale sau de ce crede el că e mai bun, mai gustos. Dar dacă aşa a decis alegătorul sau, dacă vrei, cetăţeanul turmentat, de vorbe dulci, de jocurile perfide ale presei şi de pomeni electorale, asta e. Însă, îngrijorător pentru ţara asta este altceva. Anume pe fundalul unei asemenea stări de spirit regizorii din umbră îşi fac treaba nestingheriţi de nimeni. Pentru asta au nevoie, bineînţeles, de o majoritate parlamentară obedientă. Cam aşa se explică încercările Moscovei de a-i împăca pe Voronin şi Lupu. Nu exclud că ruşii vor să îi înlocuiască pe un Voronin incomod cu un Lupu docil. Orice s-ar spune, din momentul prăbuşirii URSS şi până în prezent este pentru prima dată când, se pare, ruşii şi occidentalii agreează acelaşi candidat la preşedinţie într-o ţară din spaţiul ex-comunist. De obicei, ştim bine că rivalitatea motivată geopolitic între americani şi europeni, pe de o parte, şi ruşi, de cealaltă parte, era o normă. A se vedea cazul Iuşcenko-Ianukovici sau Şevardnadze-Saakaşvili, sau – de ce nu? – Voronin-Urechean în 2005. Acum acest consens, dacă el există, poate să se explice şi prin parteneriatul strâns între ruşi şi germani (A se vedea şi proiectul gigantic North Stream, care le-a picat prost polonezilor şi celor trei ţări baltice ca urmare a înţelegerilor ruso-germane.), dar şi ca urmare a schimbărilor de la Casa Albă, democraţii având alte priorităţi decât republicanii de până la Obama. Sper totuşi ca un om de calibrul lui Marian Lupu, elevat şi cu pregătire remarcabilă, să se ţină copăcel în promovarea fermă, dar elegantă a intereselor noastre naţionale. De pildă, să nu se mai revină la noi planuri vechi de tipul Memorandumului Kozak, aşa cum s-a întâmplat în 2003.

S. P.: – Cu majoritatea de 71 de mandate pe care o deţineau comuniştii în 2001 se părea că Moscova, care l-a susţinut deschis pe Voronin în campania electorală de atunci, ar fi putut lesne „să rezolve problema”…

Şt. S.: – Uite că nu a fost să fie. Pentru că PPCD-ul a stat mereu de veghe, determinându-l pe Voronin, în aceşti opt ani de guvernare a comuniştilor, aşa cum au ştiut liderii creştin-democraţi – prin proteste stradale non-stop, prin sensibilizarea organismelor internaţionale şi a partenerilor lor externi sau, în cele din urmă, prin votul din 4 aprilie 2005, să nu comită ceea de ce ne temeam noi cel mai mult că putea comite Voronin după venirea sa la putere în 2001 – legalizarea prezenţei militare a Rusiei pe teritoriul nostru şi federalizarea statului, asta însemnând de fapt anularea tuturor cuceririlor noastre naţionale şi democratice şi menţinerea permanentă a Republicii Moldova pe orbita Kremlinului.

Moscova îi arăta ameninţător din deget lui Voronin în aceste zile, când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”

S. P.: – Credeţi că Voronin va accepta până la urmă ca, „cu a lui putere”, Moscova să şi-l facă preşedinte la Chişinău pe un altul decât omul lui, să zicem, pe Lupu?

Şt. S.: – Am fost şi sunt membrul unei echipe politice care, de la căderea imperiului sovietic şi până în prezent, a pledat deschis şi hotărât, în chip absolut democratic şi non-violent, pentru neatârnarea reală a ţării noastre, pentru scoaterea ei de sub controlul politico-militar al Rusiei. PPCD-ul, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, prin poziţiile şi acţiunile sale ferme, în consonanţă cu Declaraţia de Independenţă, Constituţia, spiritul şi litera actelor internaţionale la care ţara noastră este parte, a constituit una dintre piedicile cele mai serioase în calea intereselor imperiale ale Moscovei în această zonă. De aici şi atitudinea pe care am avut-o faţă de preşedintele Vladimir Voronin, în circumstanţe politice şi geopolitice clare, în funcţie de poziţiile şi acţiunile acestuia pe marginea actelor îndreptate împotriva statului nostru săvârşite de separatiştii de la Tiraspol în strânsă colaborare cu diriguitorii lor de la Moscova sau în legătură cu nenumăratele tentative ale Kremlinului de a determina Chişinăul să accepte necondiţionat un plan sau altul de soluţionare a conflictului transnistrean în detrimentul interesului naţional al Republicii Moldova şi cu încălcarea grosolană a Declaraţiei de Independenţă şi a Legii Fundamentale a statului. După istoricele acţiuni de protest organizate şi desfăşurate de PPCD în iarna-primăvara anului 2002, acţiuni îndreptate împotriva abuzurilor guvernării comuniste de atunci, au urmat alte manifestaţii organizate de noi, cele din preajma Ambasadei Federaţiei Ruse din toamna anului 2003, determinate de refuzul Rusiei de a-şi respecta angajamentele internaţionale de retragere a trupelor sale militare de pe teritoriul nostru naţional şi încercarea acesteia de a impune Chişinăului semnarea, în condiţii dezavantajoase pentru noi, a planului Kozak de soluţionare a diferendului transnistrean, până la summitul OSCE din luna decembrie a acelui an. Măsurile energice luate atunci de PPCD s-au soldat cu crearea, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie, a Comitetului pentru Apărarea Constituţiei, amplificarea fără precedent a acţiunilor noastre de protest, mai ales pe parcursul nopţii spre 25 noiembrie, precum şi în dimineaţa acelei zile, când la Chişinău urma să sosească preşedintele Putin pentru semnarea oficială a documentului respectiv, şi, în definitiv, cu respingerea de către preşedintele Voronin a planului Kozak impus de Moscova şi anularea vizitei fulger la Chişinău a preşedintelui Putin. Gestul de atunci al lui Voronin a însemnat, de fapt, una dintre cele mai răsunătoare şi mai neaşteptate lovituri aplicate intereselor Moscovei. Să nu uităm că din acel moment Voronin a intrat în dizgraţia Kremlinului. Tocmai astfel se explică lipsa de încredere a Moscovei faţă de Voronin şi încercarea acesteia de a-i arăta ameninţător din deget în aceste zile când favoritul ei pentru fotoliul prezidenţial de la Chişinău a devenit unul mai tânăr, mai înalt şi, se pare, mai „docil”. Întotdeauna insistenţele Kremlinului într-o problemă sau alta au dat de bănuit.

Poate e cazul ca Lupu să-şi calce pe rânză

S. P.: – Dacă vă referiţi tot la candidatura lui Lupu, ce ziceţi despre exerciţiul din 10 noiembrie, ca să facem apel la un clişeu al prezidenţiabilului?

Şt. S.: – Nimic surprinzător. Comuniştii nu au votat, riscurile că acelaşi scenariu se va repeta şi la următorul tur sunt enorme. Prin urmare, zic şi eu cum se întreba şi colegul Iurie Roşca: dacă Voronin nu vrea să îl voteze pe Lupu, indiferent dacă ne place argumentaţia lui sau nu, oare nu e cazul ca Lupu să se pună pe gânduri? Poate e cazul să facă un pas înapoi, să-şi calce pe rânză, să renunţe pentru moment la visul lui de aur şi să propună tuturor deputaţilor să se reia jocul de la capăt?

S. P.: – Cum?

Şt. S.: – Simplu. Tandemul Diacov-Lupu trebuie să zică acum: fraţilor, noi am vrut foarte tare ca omul nostru să ajungă „peste drum”, dar dacă nu se poate, vorba aia, nu e nici o supărare. Interesele ţării sunt mai presus decât cele personale sau de partid. Noi propunem să căutăm un alt candidat, neangajat politic, care să fie agreat de toată lumea şi care să reprezinte factorul de echilibru între forţele politice. Iar Diacov să tot insiste: oare nu eu am fost cel care l-am criticat pe Voronin preţ de patru ani de i-au sărit capacele că funcţia de preşedinte trebuie depolitizată, că şeful statului nu trebuie să fie în nici un caz şi şef de partid?

S. P.: – Păi aşa am zis şi eu, numai că am zis-o până la votul din 10 noiembrie. Acum, însă, iată că ceea ce urma să se întâmple s-a şi întâmplat.

Şt. S.: – Da, frate, aşa ar fi dacă unii nu ar umbla cu capul prin nori sau în transcendent, vorba romancierului Constantin Ţoiu, şi s-ar gândi la stabilizarea situaţiei politice mai mult decât la imaginea din oglindă.

S. P.: – Ce ziceţi de varianta vehiculată în presă, potrivit căreia, dacă Lupu va fi ales, gruparea lui Diacov ar putea forma o altă majoritate în Parlament, împreună cu comuniştii, ca să-l dea huţa pe Filat şi să demită Guvernul? Pentru că, orice s-ar spune, Filat şi Lupu sunt rivali, şi nu pe termen lung, ci pe cel mediu şi scurt. A se vedea şi sondajele care îl cresc pe Lupu ca pe drojdii în detrimentul celorlalţi lideri din AIE.

Şt. S.: – Totul e posibil, deşi nu exclud că europenii şi americanii, poate chiar în cooperare discretă cu ruşii, vor condiţiona susţinerea politică şi financiară a AIE cu menţinerea celor patru componente laolaltă.

S. P.: – Desigur, o astfel de variantă e posibilă, dar mai sunt şi orgoliile, şi interesele locale, pe care nu ştim dacă le va putea stăpâni cineva de aiurea. Puterea şi banul sunt ispite prea puternice pentru nişte oameni cu temelii morale şubrede, iar tentaţia dominării şi cea a înavuţirii sunt greu de ţinut în frâu.

Şt. S.: – Asta e de când lumea, mândria şi invidia, laolaltă cu lăcomia, pot face ravagii în mintea celor din vârfurile ierarhiilor statale, dar, ca urmare, şi în societate. Revenind, totuşi presupun că o eventuală promovare a lui Lupu în fotoliul de şef al statului poate duce la căderea iminentă, în câteva luni, a cabinetului Filat. Deloc întâmplătoare starea de îngrijorare care i-a cuprins pe Filat şi anturajul său o dată cu plecarea la Moscova a celor doi. E de presupus că ar putea fi lăsată să treacă perioada celor şase luni fixată de actuala majoritate parlamentară, în care membrilor cabinetului li se permite şi deţinerea concomitentă a mandatelor de deputat, astfel încât miniştrii din partea PL-ului şi PLDM-ului să nu mai poată reveni în Parlament.

S. P.: – Dar pentru demiterea lui Ghimpu vor avea nevoie de 68 de voturi, adică de 2/3…

Şt. S.: – Noua majoritate va fi în stare să funcţioneze şi cu Ghimpu preşedinte de Parlament. Se vor conforma situaţiei căutând să îl tolereze în această postură. Sau chiar să adune o majoritate ad-hoc de 2/3 ca să îl dea jos.

Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern ale Guvernului Filat

S. P.: – Dar care ar fi totuşi realizările noii guvernări?

Şt. S.: – Sunt demne de toată lauda acţiunile impresionante pe plan extern. Relansarea relaţiilor cu România, deteriorate în mod regretabil pe vremea guvernării preşedintelui Voronin, o ruptură remarcabilă în relaţia cu UE şi SUA, cu instituţiile financiare internaţionale, intensificarea dialogului cu Ucraina, dar şi menţinerea unui ton echilibrat şi pragmatic în raporturile cu Rusia, de care nimeni în lume nu poate face abstracţie. Ia uitaţi-vă la prietenii noştri germani sau la alţii din UE, ori la americani, ori chinezi. Toată lumea are nevoie de relaţii bune cu ruşii, de resursele lor energetice, de comerţ cu ei. Totul e să învăţăm să fim flexibili, dar nu obedienţi şi nici prea concesivi, ci doar corecţi şi moderaţi. Aici tonul, cel puţin al Guvernului, e corect.

S. P.: – Iar gafele cele mai mari?

Şt. S.: – Păi, evident, politica legislativă, cu ciopârţirile legilor după cum le convine majorităţii. Asta nu e bine şi criticii lor au dreptate.

S. P.: – Care sunt problemele-cheie sau chestiunile cele mai sensibile pentru actuala guvernare?

Şt. S.: – Bineînţeles, miza cea mare e de ordin economic. Aici lumea aşteaptă schimbări majore şi eu le doresc sincer succes celor de la putere, ca să poată rezolva problemele economice, bugetare, de ordin social.

Tărăşenia cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul

S. P.: – Dar, ce ziceţi, e nevoie sau nu de alegeri anticipate?

Şt. S.: – Pentru ţară, categoric nu. E un lux prea mare, e şi costisitor, ar trebui peste 50 milioane de lei pentru un nou scrutin. În plus, atât creditarea ţării din exterior, cât şi afluxul de investiţii străine ar fi din nou îngheţate până la stabilizarea situaţiei politice şi statornicirea unui guvern viabil. Iată de ce, pe de o parte, sunt de înţeles raţiunile comuniştilor de a nu-l vota pe Lupu, care este transfugul lor, iar, pe de alta, soluţii de depăşire a impasului trebuie căutate. Eventual, dacă Lupu va reuşi, bravo lui, şi să îl ajute Dumnezeu să îşi servească ţara cu caracter, dragoste şi competenţă. Că de asta mi-i cam frică, câtă vână are omul ăsta, câtă iubire de ţară şi verticalitate. Dar dacă nu va reuşi, iar nu e mare jale. Să se caute un alt candidat, mai acceptabil pentru toţi deputaţii, că doar nu se va mai opri soarele în loc dacă va ajunge altcineva data asta şef de stat.

Nu de alta, dar toată această tărăşenie cu nuntirea lui Marian deja frizează ridicolul, ca să mă exprim mai păsăreşte, cum i-ar plăcea dumnealui. Da poate totuşi reuşeşte. Vom vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în câteva zile.

S. P.: – PPCD a devenit mai puţin vizibil în ultimul timp. De ce?

Şt. S.: – Pentru că nu e prezent în Parlament. E o tribună pe care o vom recuceri. Slavă Domnului, avem cu cine munci pentru asta: filiale teritoriale puternice, o organizaţie de tineret de elită, cu foarte mulţi tineri de excepţie, experienţă, inclusiv negativă. Dar echipa noastră are cu regularitate conferinţe de presă, deplasări în teritoriu, peste hotare.

S. P.: – Vă consideraţi în opoziţie faţă de actuala guvernare?

Şt. S.: – Noi considerăm că puterea de azi merită să fie susţinută pentru acţiunile bune pe care le întreprinde şi criticată atunci când gafează. Dar atunci când îi vom lăuda asta nu va însemna că am devenit anexa guvernării, tot astfel când îi vom critica nu va însemna că am fi opozanţii ireconciliabili ai acesteia.

„Vestea despre moartea mea este uşor exagerată”

S. P.: – Cum e să fii în afara Parlamentului după atâţia ani de activitate legislativă?

Şt. S.: – E neobişnuit pentru noi, desigur, dar nu e frustrant. E o lecţie dură pe care trebuie să ne-o asumăm, să analizăm ce şi cum ar fi fost cazul să facem pentru a avea tactici mai de succes. E o perioadă de reflecţie pentru noi, de reevaluare a unei căi politice lungi şi pline de evenimente, dar şi de pregătire a unor schimbări substanţiale în partid. Doctrina, valorile şi principiile rămân aceleaşi. Dar construcţia de partid, selectarea resurselor umane, comunicarea cu publicul, promovarea imaginii trebuie perfecţionate. Avem o capacitate de absorbţie a noilor idei şi tehnici politice care ne permite să facem schimbări spectaculoase care vor fi în beneficiul partidului. Îţi mai aminteşti de gluma celebră a lui Mark Twain? Marele scriitor american dăduse un anunţ la ziar de toată frumuseţea: „Vestea despre moartea mea este uşor exagerată.”. Sau pe româneşte: „Nu mor caii când vor câinii.”.

S. P.: – Deci, sunteţi optimist…

Şt. S.: – Păi cum altfel? Ştii că înţelepciunea populară ne învaţă să nu ne apuce răul de altitudine când ajungem sus pe scara demnităţilor statale, dar nici să nu disperăm atunci când se mai întâmplă şi coborâşuri. Viaţa e în continuă schimbare ori, vorba latinilor: „Sic transit gloria mundi”.

S. P.: – Care sunt testele, riscurile pentru actuala putere?

Şt. S.: – Sunt două probleme mari, după opinia mea: cea a Transnistriei şi cea a corupţiei. Aici va trebui multă voinţă, patriotism şi transparenţă în actul guvernării ca societatea să fie sigură că puterea e axată pe interesul naţional şi nu are tentaţii de înavuţire din banii publici sau prin favorizarea propriilor afaceri. În rest, Dumnezeu să îi lumineze la minte şi suflet să îşi servească ţara. Noi doar ne vom bucura pentru asta.

Publicitate