FLUX a câştigat al şaselea dosar la CEDO!
Comunicat al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova
CEDO A PRONUNŢAT HOTĂRÎREA CARE VIZEAZĂ CAUZA FLUX CONTRA MOLDOVEI
La 24 noiembrie 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Flux contra Moldovei (nr. 7) (cererea nr. 25367/05).
Conform circumstanţelor speţei, la 9 aprilie 2004 ziarul „Flux” a publicat un articol intitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. La 5 mai 2004 Victor Stepaniuc a iniţiat o acţiune civilă împotriva ziarului, susţinând că prin intermediul articolului respectiv i-a fost lezată onoarea şi demnitatea sa. La 7 iunie 2004 Judecătoria s. Buiucani mun. Chişinău a admis acţiunea lui Victor Stepaniuc şi a dispus publicarea dezminţirii şi încasarea în beneficiul lui V.S. suma de 30000 lei în calitate de prejudiciu moral. După o serie de proceduri civile, în final, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie suma compensaţiei morale iniţial stabilită a fost micşorată până la 5000 lei. Totodată, instanţa de judecată a constatat că instanţele inferioare corect au apreciat precum că afirmaţiile publicate nu corespund realităţii şi lezează onoarea şi demnitatea lui Victor Stepaniuc.
Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie, invocând precum că instanţele de judecată nu au motivat suficient hotărârile sale. Totodată reclamantul a contestat imparţialitatea unui judecător care a participat la examinarea cauzei. În final Ziarul reclamant s-a plâns în temeiul Articolului 10 din Convenţie, considerând îngrădit nejustificat dreptul la libertatea de exprimare. Curtea a considerat admisibilă doar plângerile înaintate în baza Articolului 10 din Convenţie.
Examinând în fond cauza, Curtea Europeană a constatat încălcarea dreptului garantat de Articolul 10 din Convenţie. Curtea a menţionat că ingerinţa în dreptul la libertatea de exprimare „nu a fost necesară într-o societate democratică” luând în consideraţie buna-credinţa a ziarului reclamant întru informarea asupra unor probleme reale şi de interes public. În concluziile sale Curtea inclusiv s-a bazat şi pe lipsa vădită a unor informaţii detaliate asupra utilizării banilor publici de către Parlament.
În final, Curtea a acordat ziarului reclamant suma de 12,25 Euro cu titlu de prejudiciu material, 3000 Euro – cu titlu de prejudiciu moral şi 1800 EUR pentru costuri şi cheltuieli.
Direcţia Agent Guvernamental
Comentarii recente