Valeriu Pasat, aliatul sau patronul AIE?

Modul în care presa proguvernamentală şi cea guvernamentală au relatat de la conferinţa de presă a ex-securistului nr. 1 Valeriu Pasat, cel care a trădat ruşilor agenţii SIS care lucrau sub acoperire în Transnistria şi Federaţia Rusă, cel care a vândut fraudulos şi la preţuri de nimic MIG-urile şi sistemele Uragan din patrimoniul Armatei Naţionale, demonstrează să acest agent rus este prietenul cel mai bun al guvernanţilor de la Chişinău. Mai mult, nu există nici o diferenţă între modul în care a încercat să-l albească pe Pasat presa liberal-democraţilor şi cea controlată de Moscova. Pasat este elementul ce trădează cârdăşia AIE cu Moscova.

Ajuns la libertate şi revenit în Republica Moldova, nu pentru că instanţa l-ar fi găsit nevinovat, ci pentru că avocatul lui Alexandru Tănase, vicepreşedinte PLDM, a ajuns ministru al Justiţiei, Valeriu Pasat încearcă astăzi să-şi schimbe imaginea din agent rus şi trădător de ţară în cea de victimă a regimului dictatorial al lui Voronin. Şi presa lui Filat îi acordă tot concursul. Şi o fac cu atâta servilitate, încât îţi vine greu să te dumereşti dacă Pasat este aliatul AIE sau chiar patronul ei.

Jurnaliştii care au relatat de la conferinţa de presă de luni a ex-securistului nr. 1 nu s-au trudit măcar să amintească (aproape toţi jurnaliştii, excepţiile au fost puţine) pentru care crime şi infracţiuni Pasat a fost cercetat şi apoi băgat la zdup. Iată ce de am găsit oportun să reproduc pe blog-ul meu o declaraţie de-a liderului creştin-democrat Iurie Roşca din februarie 2006, atunci când preşedintele PPCD deţinea şi funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Declaraţia lui Iurie Roşca conţine un şir de elemente şi de constatări care ne pot ajuta să definim, fie şi cu o oarecare aproximaţie, rolul care i-a fost rezervat lui Pasat în guvernarea democrat-liberalilor. Lectura acestui text este foarte interesantă şi foarte, foarte utilă pentru cei care au ambiţia să nu se lase prostiţi de demagogia imperialistă a Moscovei şi de cea a presei liberale de la Chişinău. Lectură plăcută.Declaraţia dlui Iurie ROŞCA, vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat

Având în vedere faptul că în ultimul timp a fost declanşată o discuţie publică vizând persoana mea, mă văd nevoit să fac câteva precizări.

Este vorba despre rolul lui Valeriu Pasat, ex-ministru al Apărării şi ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, în pregătirea unei destabilizări de proporţii a situaţiei social-politice din Republica Moldova în perioada alegerilor parlamentare din primăvara anului 2005, precum şi în pregătirea asasinării mele.

Menţionez că nu am făcut publice până în prezent aceste informaţii deoarece nu am dorit să prejudiciez ancheta asupra lui Valeriu Pasat în dosarul vânzării avioanelor MIG. Am aşteptat în tot acest răstimp să fiu invitat să depun mărturii la Procuratura Generală. Din motive pe care nu le cunosc, nici o instituţie a statului, abilitată cu investigarea unor astfel de cazuri, nu mi-a solicitat concursul pentru elucidarea evenimentelor legate de scenariul înlăturării de la putere, prin violenţă, a autorităţilor legale ale statului, dar şi pentru clarificarea circumstanţelor legate de intenţia de a mă suprima fizic. Îmi vine greu să înţeleg lipsa de iniţiativă a organelor de anchetă, întrucât acestea cunosc destule detalii care ar fi trebuit să determine investigarea promptă şi profesionistă a situaţiei. Nu exclud însă că interesul anchetei a impus confidenţialitatea de rigoare şi că între timp s-au derulat toate procedurile necesare, fără ca acestea să-mi fie comunicate.

Aduc la cunoştinţa opiniei publice şi a organelor de anchetă faptul că, încă cu mult timp înainte de începerea campaniei electorale, Valeriu Pasat a căutat să se întâlnească cu mine. Aceste insistenţe au survenit după ce Pasat se instalase la Moscova şi obţinuse calitatea de angajat al companiei RAO EES Rosii. Am declinat în repetate rânduri solicitările lui Pasat, însă el continua să insiste. Nu m-a sunat nici o dată în acel răstimp. A căutat să mă contacteze prin intermediari şi să se întâlnească în condiţii de confidenţialitate. Persoanele la care apela Pasat pentru a intermedia contactul cu mine vor putea depune mărturiile de rigoare la momentul oportun. Nu am avut nici o îndoială că Pasat mă caută, având o misiune specială din partea serviciilor secrete ruse. În definitiv, văzând că acesta continuă să insiste, i-am transmis să se prezinte la sediul central al Partidului Popular Creştin Democrat din strada Nicolae Iorga nr. 5. Pasat s-a văzut nevoit să accepte, condiţionând ca în sediul PPCD să nu se mai afle nimeni, nici măcar persoanele din pază, şi ca întâlnirea să aibă loc pe timp de noapte. Însoţit de un intermediar, Pasat s-a prezentat la sediul PPCD. Am înţeles din capul locului că miza acestuia era să exploateze situaţia conflictuală, ajunsă la maximă tensiune, dintre preşedintele Voronin şi PPCD. Pasat mi-a comunicat că Moscova urmăreşte înlăturarea lui Vladimir Voronin de la putere. Potrivit lui Pasat, realizarea acestui scenariu prevedea două etape.

Prima presupunea finanţarea masivă a forţelor politice de opoziţie şi sprijinirea lor prin mass-media rusă, în vederea înlăturării de la guvernare a Partidului Comuniştilor în urma alegerilor şi în vederea înlocuirii echipei lui Voronin cu persoane convenabile Moscovei. Pasat mi-a propus finanţarea campaniei electorale a PPCD. Pus în faţa refuzului meu, el repeta cu insistenţă că nu realizez de ce sume mari este vorba, acestea fiind atât de mari încât mi-ar fi ajuns atât pentru campania electorală, cât şi pentru toată viaţa. Cu multă febrilitate, Pasat căuta să mă convingă că este vorba de multe milioane de dolari, bani pe care i-aş putea primi în orice condiţii aş cere şi că el îmi garantează deplina confidenţialitate. În tentativa sa de a mă corupe, Pasat a invocat toate aspectele sensibile în relaţia PPCD cu guvernarea, scoţând în evidenţă abuzurile, persecuţiile şi maltratările, cărora au fost supuşi membrii şi susţinătorii PPCD pe parcursul ultimilor patru ani. Pasat m-a îndemnat de asemenea să accept o apropiere de Urechean, care se bucură de sprijinul Rusiei şi care urma să fie principala piesă în campania electorală pentru Parlament, orchestrată de serviciile ruse.

A doua parte a scenariului elaborat la Moscova pentru substituirea puterii de la Chişinău lua în calcul probabila victorie în alegeri a Partidului Comuniştilor. În cazul menţinerii unui scor electoral care i-ar permite PCRM să rămână la guvernare, se planifica organizarea unor proteste stradale de proporţii, contestarea rezultatelor alegerilor şi înscenarea unei aşa-numite revoluţii color, ca imitaţie a celor de la Tbilisi şi Kiev, în care PPCD-ului îi era rezervat rolul de organizator al demonstraţiilor. Se ştia că îmi exprimasem în mod public şi repetat temerea că rezultatele alegerilor vor fi falsificate de guvernanţi. Am declarat că o eventuală falsificare a scrutinului ne va determina să ieşim în stradă şi să cerem repetarea alegerilor. Anume asupra acestui aspect insista Pasat. El se oferea să finanţeze şi acţiunile de stradă. Atunci am înţeles că Voronin devenise extrem de incomod pentru cercurile de la Moscova pe care le reprezenta Pasat. Altfel zis, Pasat mi-a propus un pact cu Moscova împotriva lui Voronin. Nu am acceptat jocul propus. Din acel moment am realizat că se pregăteşte deturnarea procesului electoral şi a manifestaţiilor de protest, care urmau să se încheie cu instalarea în fruntea piramidei statale a unor persoane obediente Moscovei. În acest scenariu PPCD era văzut ca detaşament de sacrificiu, care să se confrunte cu forţele de ordine şi să ocupe clădirile oficiale.

În timpul campaniei electorale, Pasat şi-a reluat insistenţele. Însă de această dată nu se mai prezenta personal. Simţind probabil că este riscant să revină în Republica Moldova, el îl folosea în calitate de intermediar pe generalul de brigadă Anatol Guboglo, ex-viceministru al Apărării în perioada când Valeriu Pasat deţinea funcţia de ministru. (L-am cunoscut pe A. Guboglo când activam ca preşedinte al Comisiei de anchetă a Parlamentului pentru investigarea cazurilor de vânzare a avioanelor MIG 29. În 1998 l-am vizitat pe Pasat la Ministerul Apărării împreună cu deputatul Dumitru Pulbere, pe atunci membru al aceleiaşi Comisii de anchetă, astăzi membru al Curţii Constituţionale. Am fost nevoiţi să ne deplasăm la Ministerul Apărării, deoarece Pasat refuza să prezinte toate documentele legate de tranzacţia respectivă, pe motiv că acestea fuseseră secretizate. Cel care s-a prezentat cu dosarul problemei în biroul ministrului a fost A. Guboglo. De altfel, A. Guboglo s-a ales cu gradul de general de brigadă datorită lui V. Pasat şi relaţiei acestuia cu ex-preşedintele P. Lucinschi.) Pe parcursul lunii februarie şi la începutul lunii martie 2005 A. Guboglo a venit în repetate rânduri la sediul central al PPCD. El mi-a spus că s-a stabilit împreună cu familia la Bucureşti. Mesajul pe care mi l-a adus era să mă deplasez de urgenţă la Bucureşti, unde mă aştepta Valeriu Pasat. Am refuzat de fiecare dată, spunând că sunt angajat în campania electorală şi am în fiecare zi întâlniri cu alegătorii. A. Guboglo revenea zilnic la sediul PPCD. Căutând să mă convingă, acesta mi-a propus la un moment dat să mă deplasez la Iaşi, pentru a-l întâlni pe Pasat. După ce am declinat şi această rugăminte, Guboglo a făcut o ultimă tentativă, propunându-mi să mă deplasez măcar la Ungheni. Am înţeles de la el că Pasat avea motive serioase să evite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Am respins şi această propunere, iar în scurt timp Pasat a şi fost arestat.

În ultima lună a campaniei electorale mi-a parvenit şi propunerea de a primi bani de la cunoscutul cap al lumii interlope Grigori Karamalak, zis «Bulgarul», care este dat în urmărire generală de organele de anchetă ale Republicii Moldova şi se ascunde la Moscova. Am respins şi această propunere.

În aceeaşi perioadă, Nicolae Andronic a venit la sediul central al PPCD şi m-a anunţat că doreşte să susţină şi el demonstraţiile de protest pe care planificam să le organizăm după alegeri. Acesta a insistat să-i prezentăm un calcul al cheltuielilor privind transportarea oamenilor din teritoriu la Chişinău şi întreţinerea zilnică pentru fiecare protestatar. Andronic a rămas contrariat când i-am spus că PPCD niciodată nu le-a plătit nimic oamenilor care au participat la acţiunile de protest.

Presupun că atunci când a devenit clar că nu voi accepta sub nici o formă banii propuşi atât de Pasat, cât şi de Karamalak, s-a luat decizia să fiu lichidat fizic, deşi nu pot exclude nici că intenţia de asasinare a mea făcea parte din planul iniţial.

Am aflat că se punea la cale uciderea mea în timpul demonstraţiilor de protest pe care anunţasem că le vom organiza imediat după alegeri, începând cu data de 7 martie 2005. Asasinarea mea ar fi trebuit să conducă la destabilizări de proporţii, iar vina pentru această crimă să fie aruncată asupra preşedintelui Voronin. În dimineaţa zilei de 7 martie 2005 am fost vizitat acasă de Veaceslav Untilă, reprezentant al Blocului “Moldova Democrată”. El mi-a propus să semnez din partea PPCD o declaraţie comună prin care urma să fie contestată legalitatea alegerilor parlamentare. Lista semnatarilor cuprindea Blocul „Moldova Democrată”, condus de Serafim Urechean, cele două grupări “Patria-Rodina”, conduse, respectiv, de Valentin Krâlov şi Gheorghe Sima, Partidul Ţărănesc, condus de Nicolae Andronic, mişcarea „Ravnopravie”, condusă de Valeri Klimeko, şi Partidul Social-Democrat, condus de Ion Muşuc. I-am atras atenţia lui V. Untilă asupra faptului că putem afirma că alegerile au decurs într-o atmosferă nedemocratică, dar că nu avem nici un temei să punem la îndoială relevanţa şi legalitatea lor, cu atât mai mult cu cât chiar în amiaza aceleiaşi zile reprezentanţii OSCE şi ai Consiliului Europei, care monitorizaseră procesul electoral, urmau să prezinte un punct de vedere oficial în cadrul unei conferinţe de presă prin care recunoşteau valabilitatea alegerilor. Totuşi, pentru a câştiga timp, nu i-am dat un răspuns univoc lui V. Untilă. Am spus că urmează să merg la birou, pentru a-mi consulta colegii în acest sens. Ştiam că BMD pregătise corturi şi alte elemente de decor şi mobilizase oamenii din teritoriu, urmând să ocupe Piaţa Marii Adunări Naţionale în seara zilei de 7 martie 2005. Pe parcursul întregii zile de 7 martie, reprezentanţii BMD Anatol Onceanu şi Vasile Balan au revenit de mai multe ori la sediul central al PPCD pentru a ne cere să semnăm Declaraţia comună şi să ieşim în stradă. Am înţeles că participarea PPCD la aceste manifestaţii constituia un element obligatoriu al scenariului. Asta pentru că se ştie capacitatea organizatorică a formaţiunii noastre, singura în stare să scoată un număr impresionant de oameni la acţiuni de protest. Dar şi în egală măsură pentru că anume acolo, în mulţime, urma să fie pus în aplicare planul asasinării mele. Iată de ce conferinţa de presă din seara zilei de 7 martie 2005, în care am anunţat că PPCD renunţă la acţiunile de protest, a fost o surpriză pentru toată lumea. Aflând despre decizia noastră, Serafim Urechean a anunţat la conferinţa de presă a BMD, ţinută imediat după conferinţa de presă a PPCD, că şi gruparea lui renunţă la protestele stradale.

În acel moment nu ştiam nimic despre discuţiile purtate la Bucureşti de Valeriu Pasat cu Ilie Ilaşcu. Abia mai târziu am aflat despre acestea după ce Ilie Ilaşcu i s-a destăinuit lui Vlad Cubreacov în cadrul sesiunii APCE din 3-7 octombrie 2005, la Strasbourg.

Faptul că Ilie Ilaşcu neagă cele relatate lui Vlad Cubreacov nu mă surprinde. Cineva i-a interzis să mărturisească ceea ce ştie. Nu-i reproşez asta. Dimpotrivă, ar trebui să-i fiu recunoscător pentru faptul că nu a acceptat propunerea criminală a lui Pasat şi că a comunicat imediat Serviciului de Informaţii şi Securitate despre acest plan.

Menţionez că informaţiile despre pregătirea asasinării mele, pe care le-am primit în primăvara anului trecut, nu proveneau nici din partea SIS, nici din partea altor instituţii de stat. Sunt nevoit să păstrez confidenţialitatea surselor, pe care nu pot să le expun unor riscuri. Dar m-am întrebat de mai multe ori de ce organele abilitate ale statului, aflând despre ce se pregătea, nu m-au anunţat oficial şi nu mi-au propus nici o măsură de protecţie. Cunoscând intenţiile de lichidare fizică a mea, am solicitat asistenţa Serviciului de Pază şi Protecţie, care şi-a delegat echipa în ultimele câteva zile ale campaniei electorale.

Am hotărât să fac publice aceste mărturii văzând că, în ultima vreme, campania de dezinformare lansată pe marginea acestui subiect poate să conducă eventuala anchetă pe o pistă greşită şi, deopotrivă, să inducă în eroare opinia publică.

Chişinău, 6 februarie 2006

Publicitate