Prima pagină > Uncategorized > Vlad Gribincea, avocatul FLUX la CEDO: FLUX nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional

Vlad Gribincea, avocatul FLUX la CEDO: FLUX nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional

Miercuri, 25 noiembrie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a dat câştig de cauză ziarului FLUX într-un alt dosar, pierdut de publicaţia noastră în toate instanţele naţionale. Astfel, FLUX rămâne în continuare lider în Republica Moldova la capitolul câştigării proceselor la CEDO, acesta fiind deja al şaselea caz în care Curtea de la Strasbourg ne dă câştig de cauză.Avocatul Vlad Gribincea, reprezentantul ziarului FLUX la CEDO, a declarat că înalta Curte de la Strasbourg a constatat ceea ce era evident – că justiţia din Republica Moldova nu este suficient de independentă şi că nu am avut parte de un proces echitabil. „CEDO a constatat în acest caz, ceea ce era evident: că ziarul nu trebuia să piardă acest proces la nivel naţional. Considerentele pentru care acest lucru s-a întâmplat sunt, probabil, evidente pentru toţi şi ţin de insuficienţa independenţei justiţiei în Republica Moldova”, a declarat Vlad Gribincea.

În raportul final al avocatului la CEDO se menţionează:

„În cauza FLUX (nr. 7) contra Moldovei, reclamantul, ziarul FLUX, a publicat, la 9 aprilie 2004 un articol întitulat „Încă patru comunişti s-au pricopsit cu case din banii noştri”. În acest articol, ziarul se referea la faptul că un depozit al Parlamentului a fost transformat în patru apartamente, în care reparaţia era aproape finisată, după cum a constatat jurnalistul care a vizitat apartamentele. Înainte de apariţia acestui articol, Vlad Cubreacov, deputat în Parlament, a solicitat acces la informaţia privind modul în care deputaţii din cele patru parlamente alese de la declararea independenţei au primit locuinţe, însă nu a primit niciun răspuns.

Articolul conţinea, printre altele, următorul pasaj: „Potrivit unor surse din Parlament, care au solicitat anonimatul, printre viitorii proprietari ai respectivelor apartamente se numără preşedintele grupului parlamentar al Partidului Comuniştilor, Victor Stepaniuc, şeful aparatului Parlamentului, Corneliu Gurin, şi preşedintele raionului Floreşti, ex-deputatul comunist Mihai Rusu”.

În articol se menţiona că ziarul a încercat să-i contacteze pe Victor Stepaniuc, pe preşedintele parlamentului şi alte persoane care ar fi putut oferi informaţii, dar fără succes. Dl Ştefan Secăreanu, deputat, a informat ziarul că Corneliu Gurin şi Mihail Camerzan, i-au spus că Parlamentul a plătit pentru acele apartamente. Articolul a mai descris eforturile dlui Secăreanu de a afla cui vor fi repartizate acele apartamente, care au eşuat. În final, articolul s-a referit la încercarea dlui Cubreacov în 2002 de a obţine informaţie similară şi cuprindea 2 fotografii ale apartamentelor.

La 5 mai 2004, Victor Stepaniuc a înaintat o acţiune judiciară civilă împotriva ziarului, prin care pretindea că pasajul menţionat mai sus leza onoarea şi demnitatea, solicitând dezminţirea acestuia şi compensaţii morale pentru defăimarea sa.

Ziarul reclamant a argumentat că el a publicat opinia terţilor părţi privind o chestiune de interes general, opinii sub care el nu a subscris. El s-a referit la încercările de a verifica informaţia, telefonându-l pe Victor Stepaniuc şi pe alţi oficiali, precum şi refuzul conducerii Parlamentului de a face publică informaţia privind proprietarii apartamentului.

FLUX a mai notat că Victor Stepaniuc a iniţiat 15 acţiuni împotriva ziarului, demonstrând lipsa de toleranţă şi criticism, în pofida rolului său de politician.

La 7 iunie 2004, Judecătoria Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată, constatând că pasajul relevant nu corespundea realităţii şi era defăimător. Instanţa a obligat ziarul să plătească dlui Stepaniuc 30 mii de lei (echivalentul a peste 2 000 de euro, la acea dată) şi să publice o dezminţire.

În cererea de apel, ziarul FLUX s-a bazat pe argumente similare celor formulate anterior. Totodată, el a depus cerere de recuzare a judecătorului responsabil de caz la Curtea de Apel Chişinău, pe motiv că acesta din urmă examinase deja cauze iniţiate de către politicieni sau figuri publice împotriva ziarului reclamant, cu acelaşi rezultat, şi că el era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste în Parlament. Cererea de recuzare a fost respinsă, pe motiv că nu a fost demonstrat că judecătorul era rudă cu un membru al fracţiunii comuniste. La 16 septembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea primei instanţe în partea care se referea la mărimea compensaţiei, reducând-o la MDL 15,000. Instanţa a constatat că ziarul FLUX a publicat o informaţie a cărei veridicitate nu a fost probată şi care a fost defăimătoare pentru Victor Stepaniuc.

La 19 noiembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului constatând că decizia instanţei inferioare a fost legală.

Ziarul reclamant a prezentat Curţii o înregistrare a şedinţelor de judecată la nivel naţional în primele două instanţe de judecată, care demonstrau că instanţele nu puneau întrebări referitoare la fondul cauzei, limitându-se la respectarea procedurii şi nu încercau să clarifice sau să verifice argumentele sau probele prezentate de către reclamant.

În faţa Curţii, FLUX a invocat violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirii în cauza în defăimare intentată de Victor Stepaniuc.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că, în această cauză, a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim”, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a notat că principiile generale au fost rezumate în cauzele Busuioc v. Moldova (cererea nr. 61513/00, §§ 56-62, 21 decembrie 2004); Timpul Info-Magazin and Anghel v. Moldova, cererea nr. 42864/05, §§ 29-30, 27 noiembrie 2007; şi FLUX v. Moldova (no. 6), cererea nr. 22824/04, § 24-26, 29 iulie 2008).

Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, reclamantul în procedurile naţionale era un politician şi preşedintele fracţiunii comuniştilor în Parlament. Prin urmare, acesta, în mod inevitabil, trebuia să dea dovadă de un grad înalt de toleranţă, iar instanţele trebuiau să constate o „necesitate socială presantă” pentru a condamna ziarul.

Curtea a observat că articolul avea mai degrabă scopul de a critica Parlamentul pentru lipsa de transparenţă, care constituie o chestiune de interes general, decât de a-l critica pe Victor Stepaniuc, al cărui nume apare în articol de două ori.

Curtea a considerat că pasajul din articol, pe baza căruia instanţele naţionale au sancţionat ziarul reclamant, poate fi considerat ca fapte sau cel puţin că 4 membri ai Partidului Comuniştilor, inclusiv Victor Stepaniuc, urmau să obţină apartamentele respective. În acest context, Curtea reiterează că, ca parte a rolului său de „câine de pază public”, raportarea de către media despre „poveşti” sau „zvonuri” – care provin de la alte persoane decât reclamantul – sau despre „opinia publică”” urmează a fi protejată dacă acestea nu sunt complet lipsite de temei (a se vedea Thorgeir Thorgeirson v. Iceland, hotărâre din 25 iunie 1992, Seria A nr. 239, § 65 şi Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36). Curtea va examina dacă jurnalistul care a scris articolul contestat a acţionat cu bună-credinţă şi în conformitate cu etica profesiei de jurnalist (a se vedea FLUX v. Moldova (no. 6) § 26 şi urm.).

Curtea a notat că articolul includea anumite afirmaţii de fapt, care nu au fost contestate în instanţă. Mai mult, jurnalistul nu doar a publicat ce i-a relatat sursa sa, dar a vizitat personal apartamentele respective. El a încercat să afle opinia persoanelor implicate pentru a verifica faptele. Curtea a notat că noutatea este un material perisabil şi de aceea, orice cerere de acces la informaţii, după cum a fost sugerat de Guvern, nu era dorită, deoarece răspunsul avea să ajungă prea târziu. Mai mult ca atât, nu se ştie dacă o cerere din partea unui ziar putea să aibă succes, atunci când deputaţii în Parlament nu au reuşit să obţină astfel de informaţii. În plus, lipsa oricărei informaţii detaliate despre chestiunea în cauză, în pofida încercărilor ziarului reclamant de a obţine astfel de detalii, şi celelalte fapte, care nu au fost contestate şi care au trezit suspiciuni legitime despre legalitatea distribuirii apartamentelor, ar fi putut, în mod rezonabil, să-l încurajeze pe jurnalist să raporteze cu privire la orice era disponibil, inclusiv zvonuri care nu au fost confirmate ( Timpul Info-Magazin and Anghel, § 36).

Având în vedere buna-credinţă a ziarului reclamant în raportarea chestiunilor de interes public, faptele relevante şi lipsa de detalii despre modul în care banii publici au fost cheltuiţi de Guvern, Curtea a considerat că ingerinţa în dreptul ziarului reclamant la libertatea de exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

Curtea i-a acordat ziarului FLUX 12.25 euro (taxa de stat) cu titlu de daune materiale, 3 000 de euro, cu titlu de daune morale, şi 1 800 de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vladislav Gribincea şi Lilian Cazan, avocaţi din Chişinău”.

 

Nicolae FEDERIUC, redactor-şef FLUX

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: