PRESA RUSĂ: „AIE este obligată moral să investigheze învinuirile aduse de Pasat lui Voronin”
Noile autorităţi din Moldova sunt obligate să investigheze învinuirile aduse de fostul director SIS, Valeriu Pasat, la adresa lui Vladimir Voronin, susţine expertul Victor Josu, citat de agenţia rusă REGNUM.
„Este o chestiune de onoare pentru noua guvernare să dea dovadă de voinţă politică şi să însărcineze Procuratura Generală cu cercetarea acţiunilor săvârşite de către Voronin”, consideră Josu.
Expertul afirmă că în cazul în care liderii AIE nu doresc să se răzbune pentru tot ce a făcut fostul preşedinte al republicii, aceştia ar trebui cel puţin să tragă la răspundere celelalte persoane despre care a vorbit Pasat.
Reamintim că în cadrul unei conferinţe de presă, la 23 noiembrie, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, a învinuit ex-preşedintele ţării, Vladimir Voronin, de împiedicarea preluării de către compania rusă RAO EĂS a controlului asupra centralei electrice de la Cuciurgan şi tentativa de livrare a armamentului guerilelor cecene din Federaţia Rusă.
Octavian RACU, FLUX
Comentarii recente