Arhiva

Archive for decembrie 8, 2009

Palanca, o lecţie de patriotism pentru premierul Filat

FLUX a spus adevărul despre faptul că actualele autorităţi ale Republicii Moldova sunt dispuse să ducă la bun sfârşit opera începută de Lucinschi şi continuată de Voronin de rupere din teritoriului nostru naţional a circa o mie de hectare în regiunea satului Palanca, precum şi despre revolta locuitorilor din această comună. Aceste adevăruri l-au determinat pe premierul Vladimir Filat să efectueze duminica trecută o vizită de lucru în localitatea din extrema de sud-est a Republicii Moldova. Vladimir Filat a spus-o pe şleau că a fost deranjat de cele scrise în presă. Adică de ceea ce am scris noi, pentru că presa guvernamentală şi proguvernamentală a evitat acest subiect sau a relatat denaturând faptele şi de aşa manieră încât înstrăinarea unei părţi a teritoriului naţional să fie percepută de către publicul larg drept un act de patriotism. Iată ce a spus Vladimir Filat (sic!): „Şi sincer să vă spun, am fost un pic deranjat atunci când am văzut în presă sau când am auzit că oamenii din Palanca se răscoală pentru că li se cedează pământul. Toate aceste porniri, toate aceste discuţii, nu au la bază absolut nimic real, nu au nici un motiv”. Citește mai mult…

Publicitate

Locuitorii din Palanca cer autorităţilor de la Chişinău să le apere interesele legitime

Locuitorii satului Palanca s-au adresat cu un apel preşedintelui interimar Mihai Ghimpu şi premierului Vladimir Filat în care îşi exprimă indignarea faţă de modul în care autorităţile gestionează problema celor 7,77 km de autostradă ucraineană care traversează Republica Moldova, precum şi faţă de intenţia de a ceda Ucrainei teritoriul naţional din preajma acestui traseu. În apelul semnat de peste 1 000 de persoane se menţionează că, în situaţia în care această problemă va fi soluţionată în detrimentul intereselor cetăţenilor Republicii Moldova, locuitorii satului vor recurge la „diverse metode” pentru a-şi apăra drepturile legitime. Citește mai mult…