Prima pagină > Părerea mea > Sezonul divorţurilor politice

Sezonul divorţurilor politice

Chişinăul a intrat în perioada divorţurilor politice. Startul l-au dat cei de la AMN. Duminică, în cadrul congresului Alianţei Moldova Noastră, doi fruntaşi ai acestui partid, Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic, au contestat realegerea în fruntea formaţiunii a lui Serafim Urechean. Nu dispunem de suficiente informaţii ca să ne putem da seama dacă realegerea lui Urechean a fost democratică şi în conformitate cu normele statutare, asupra acestui aspect se va pronunţa instanţa de judecată. Ceea ce putem însă să afirmăm este că mai mulţi membrii ai AMN, în special din structurile teritoriale, şi-au manifestat dorinţa realizării unei schimbări în conducerea formaţiunii.AMN, în cădere liberă

Această dorinţă este motivată, pe de o parte, de faptul că în actuala situaţie, cu Serafim Urechean în frunte, AMN lunecă încet, dar sigur sub pragul electoral. Pe de altă parte, mulţi dintre membrii şi chiar fruntaşii AMN sunt nemulţumiţi de prestanţa lui Urechean şi, în special, de legăturile sale obscure cu Kremlinul, pe care preşedintele AMN le-a stabilit în detrimentul intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Se spune că Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic ar fi avut majoritatea structurilor raionale de partea lor, dar că Urechean, sprijinit de oligarhii şi aristocraţia de partid de la Chişinău, ar fi reuşit să le îngrădească acestora dreptul de a-şi exprima votul. Dacă este aşa, atunci ruptura produsă în sânul AMN va atrage şi desolidarizarea mai multor filiale raionale de Serafim Urechean. Nu ştim ce vor face în continuare Veaceslav Untilă şi Iurie Colesnic, vor activa în cadrul AMN sau vor părăsi partidul. Dar putem afirma cu proximitate că după ruptura produsă duminică, AMN în mod sigur că nu mai acumulează 5 procente la alegerile parlamentare anticipate.

Moscova nu crede lacrimilor lui Voronin

Ruptura din carul AMN era de aşteptat. Ca şi scindarea din cadrul PCRM. Deja de mai mult timp, era clar pentru toţi că deputatul comunist Vladimir Ţurcan va părăsi fracţiunea lui Vladimir Voronin pentru că acesta, după alegerile din 5 aprilie 2009, nu l-a făcut preşedinte al Parlamentului, ci a păstrat pentru el această funcţie. Şi Vladimir Ţurcan s-a supărat, mai ales că Vladimir Voronin l-a lăsat pe necarosabil, neglijând până şi recomandările Kremlinului. Aşa cum s-a supărat şi Marian Lupu pe Vladimir Voronin pentru că acesta nu l-a propus la funcţia de şef al statului, mai ales că, după cum spune Vladimir Ţurcan, după alegerile din 5 aprilie 2009, liberalii erau gata să-l voteze pe Lupu. Deci, dacă Ţurcan spune că atunci liberalii erau decişi să-şi dea votul, alături de deputaţii comunişti, pentru Lupu, asta înseamnă că Vladimir Voronin a neglijat atunci atât recomandările ruşilor, cât şi cele venite din unele cancelarii occidentale. Drept urmare, Lupu a plecat. Iar acum şi Ţurcan, alături de alţi 3 deputaţi comunişti, printre care şi Victor Stepaniuc.

Un nou proiect politic rusesc?

Toţi patru vor deveni parte a unui nou proiect politic, alături de Dumitru Braghiş, Vasile Tarlev şi de oligarhul Nicolae Ciornâi. Este foarte probabil ca înfiinţarea acestei noi formaţiuni politice să fie inspirată de Moscova, care probabil vrea să-i arate lui Voronin ce înseamnă să neglijezi recomandările „fratelui mai mare”.

Cine va rupe cele mai grase hălci din PCRM?

În această situaţie, perspectivele PCRM-ului nu par a fi încurajatoare. Deşi Mark Tkaciuk şi Vadim Mişin afirmă că PCRM s-a debarasat de nişte elemente care constituiau o povară pentru partid, adevărul este că după aceste „plecări” vor urma şi altele. Deja există semnale clare că mi multe filiale din teritoriu se îndreaptă către Partidul Democrat al lui Marian Lupu, care, spre deosebire de Vladimir Voronin, a devenit mai atractiv: este mai tânăr, dar cel mai important, se află la guvernare. Nu va fi de mirare dacă şi Victor Stepaniuc va rupe câteva hălci din pulpele grase ale PCRM, după care va adera la PD-ul tandemului Lupu-Diacov.

O nouă configuraţie parlamentară şi guvernamentală în 2010

În concluzie, scindările din AMN şi PCRM sunt semnale clare ale declinului acestor partide politice. În 2010 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate (care se vor produce indiferent de numărul „aşilor” din mâneca lui Mihai Ghimpu), care ar putea să aducă o mare surpriză: o nouă configuraţie parlamentară şi guvernamentală.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: