Din nou despre Afacerea Palanca

Vlad CUBREACOV, FLUX

„Acum ceea ce ţine de situaţia de la Palanca, de această porţiune de drum. Avem aceste documente internaţionale care obligă Republica Moldova. Nu vreau să fac trimitere la cei care au semnat, cei care au ratificat în Parlament şi cei care au pus în aplicare acest acord” (premierul Vladimir Filat în faţa locuitorilor comunei Palanca, 6 decembrie 2009).

Declaraţiile premierului Vladimir Filat din 23 noiembrie privind graba de a duce la îndeplinire o cedare teritorială către Ucraina, la care consimţiseră regimurile Lucinschi şi Voronin, au alertat opinia publică, provocând dezbateri în presă. Mediile chişinăuiene s-au împărţit în două: susţinătorii cedării teritoriale şi „opozanţii”. Săptămânalul FLUX a fost prima publicaţie care a abordat pe larg subiectul, contextualizându-l istoric şi politic, spre iritarea evidentă a premierului Filat şi a prim-vicepremierului Leancă. Dimensiunea cedărilor teritoriale

Reamintim că esenţa problemei constă în înstrăinarea gratuită, necondiţionată şi pentru totdeauna, a 7,77 kilometri ai traseului automobilistic care străbate şi rupe în două moşia satului Palanca, precum şi a celor 18 hectare de teren adiacent traseului, asigurându-i-se astfel Ucrainei un coridor către anexa basarabeană a regiunii Odesa şi spărgând continuitatea teritorială a Republicii Moldova. Dincolo de traseu rămân 926,23 hectare din teritoriul Republicii Moldova, exclave ca Abdiv, Baibol, păşunea satului şi terenurile fostei gospodării piscicole. Comuna Palanca şi-a mai pierdut o parte din moşie în noiembrie 1940. Atunci, Balta Limanului, cu o lungime de peste 18 kilometri de ţărm (circa 7000 de hectare) i-a fost smulsă pentru a-i fi transmisă RSS Ucrainene, blocând astfel accesul fostei RSS Moldoveneşti la Marea Neagră. Balta Limanului de la Palanca, Delta propriu-zisă a Nistrului, mai este numită, din vechime, Balta lui Alexandru Vodă.

Ucraina deţine, de asemenea, întreaga faţadă moldovenească a Mării Negre, 13 106 kilometri pătraţi din sudul Basarabiei istorice, ataşat regiunii Odesa şi împărţit administrativ în 9 raioane: Arţiz, Bolgrad, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni, Sărata, Tarutin şi Tatarbunar. Acestea grupează un număr de 176 de primării cu un total de 481 014 locuitori.

Filat se spală pe mâini şi dă vina pe alţii

Leancă şi Filat se spală pe mâini în afacerea Palanca

Premierul Vladimir Filat şi prim-vicepremierul Iurie Leancă, verzi de supărare, au recunoscut cu jumătate de gură neconstituţionalitatea unor prevederi ale Tratatului de frontieră cu Ucraina şi ale Protocolului adiţional, semnate în 1998 de preşedinţii Petru Lucinschi şi Leonid Kucima şi ratificate în 2001 de fracţiunile PCRM şi „Alianţa Braghiş”. Totodată, la întâlnirea din 6 decembrie 2009 cu locuitorii comunei Palanca, prima persoană din Guvern şi-a declinat orice responsabilitate în acest caz, arătând că „Nu vreau să fac trimitere la cei care au semnat, cei care au ratificat în Parlament şi cei care au pus în aplicare acest acord.” A doua persoană în Guvern, Iurie Leancă, în cadrul unei conferinţe de presă, s-a limitat la nominalizarea doar a două persoane – Ostapciuc şi Voronin – din lungul şir al celor responsabili de ştirbirea suveranităţii de stat şi înstrăinarea teritoriului naţional în cazul Palanca. Abordând lucrurile sofistic, prim-viceprim-ministrul Iurie Leancă a dezvoltat teoria corectă a diferenţei dintre teritoriu şi teren, dar a omis să spună de ce ar urma să fie retrasă pentru totdeauna jurisdicţia Republicii Moldova de pe cele 18 hectare de teren „transmis Ucrainei”.

Noua veche guvernare

De ce refuză actualul Guvern să-i prezinte opiniei publice o listă completă a autorilor tranzacţiei teritoriale cu Ucraina, cel mai grav act anticonstituţional comis, în scurta istorie a Republicii Moldova, chiar de conducerea statului? Răspunsul stă la suprafaţă. Pentru că, în chestiunea cedărilor teritoriale de la Palanca, actuala guvernare nu se deosebeşte cu nimic de guvernările anterioare. Pentru că majoritatea persoanelor implicate în această tranzacţie anticonstituţională au fost, în timpul regimului Lucinschi, colegii de guvernare ai actualului premier Vladimir Filat şi ai prim-vicepremierului Iurie Leancă.

Să lămurim lucrurile. Actualul viceprim-ministru Leancă a fost viceministru şi apoi prim-viceministru al Afacerilor Externe pe toată durata derulării tranzacţiei Palanca, de la iniţierea negocierilor, purtarea lor în mai multe runde, acceptarea cedărilor teritoriale, elaborarea hărţilor crochiu şi a albumelor anexe la Tratat, semnarea Tratatului, discutarea proiectului de lege de ratificare în Guvern, prezentarea acestuia în Parlament şi până la ratificarea de către fracţiunile PCRM şi „Alianţa Braghiş”. Iar în momentul în care proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului de frontieră cu Ucraina şi Protocolul adiţional Kucima-Lucinschi au fost prezentate în Parlament, de aceste proceduri s-a ocupat Cancelaria de Stat în frunte cu ministrul de Stat, Vladimir Filat. De precizat, de asemenea, că Departamentul Privatizare şi Administrare a Proprietăţii de Stat, condus de Vladimir Filat, iar ulterior, de Alexandru Oleinic, actual membru al Guvernului Filat, a exprimat puncte de vedere favorabile semnării şi ratificării de către Legislativ a Tratatului şi Protocolului său adiţional. Victor Catan, ministrul actual al PLDM la Interne, de asemenea.

O voce singularăşi nu prea sigură în Guvernul Sturza–Andronic

Un singur ministru a avut, la timpul respectiv, obiecţii faţă de textul proiectului de Tratat şi Protocol adiţional. Este vorba despre fostul ministru al Justiţiei, Ion Păduraru, însă şi acesta a susţinut prin vot, în şedinţa de guvern, proiectul legii de ratificare a celor două acte. Pentru istoricul problemei este însă bine să reţinem câteva fraze din avizul semnat de ministrul Ion Păduraru: „Ministerul Justiţiei a examinat proiectul Protocolului adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de şosea auto Odesa-Reni în raionul localităţii Palanca (Republica Moldova), precum şi sectorului de pământ prin care trece acesta şi regimul lor de exploatare şi are următoarele obiecţii:

1. Potrivit art. 3 al Constituţiei, “teritoriul Republicii Moldova este inalienabil”. Acelaşi articol al Constituţiei dispune expres că “frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică”. Prin urmare, frontiera de stat nu poate fi modificată decât prin lege, aceasta rezultând şi din art.2 al Legii nr.108 din 17.05.1994 privind frontiera de stat a Republicii Moldova. Deşi, Legea nr.108 din 17.05.1994 mai prevede o posibilitate de stabilire a frontierei, şi anume – prin tratat, considerăm că această posibilitate se referă doar la stabilirea nu şi la modificarea frontierelor.

2. Cât priveşte conţinutul proiectului de Protocol:

– Textul proiectului de Protocol urma să fie pregătit în limba de stat, cerinţă care este prevăzută expres în p. 2, cap. III al Metodicii încheierii, aplicării, ratificării şi denunţării tratatelor convenţiilor şi acordurilor internaţionale;

– Întrucât prezentul Protocol cade sub incidenţa prevederilor p.3, art.6 al Legii privind modul de încheiere, aplicare, ratificare şi denunţare a (tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale, Protocolul necesită a fi ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova.”

Iurie Leancă face istoria unui Tratat şi Protocol anticonstituţional

Iată, bunăoară, ce scria prim-viceministrul de Externe, Iurie Leancă, la 3 mai 2000, în scrisoarea sa nr. 2355 ca răspuns la o interpelare a subsemnatului: „Cu referinţă la scrisoarea Guvernului nr. 2104-32 din 21 aprilie curent, comunicăm următoarele:

Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat a fost semnat la Kiev, la 8 august 1999, în timpul vizitei oficiale în Ucraina a Preşedintelui Republicii Moldova, dl Petru Lucinschi.

Tratatul nominalizat are drept obiectiv stabilirea frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina, fapt care va contribui la completarea cadrului juridic general orientat spre extinderea şi dezvoltarea continuă a relaţiilor de prietenie şi bună vecinătate dintre ambele state.

Frontiera de stat între statele vecine reprezintă o parte componentă şi indispensabilă a statalităţii, ce determină limitele spaţiale ale dreptului suveran al statului asupra posesiunii şi folosirii teritoriului terestru şi acvatic, a subsolului şi spaţiului său aerian. Conform tratatului, frontiera de stat este limita şi suprafaţa verticală ce trece pe deasupra acesteia, ce determină limitele teritoriilor lor şi se stabileşte în conformitate cu documentele privind delimitarea.

Tratatul a fost negociat timp de 4 ani. Comisia mixtă moldo-ucraineană pentru delimitarea frontierei de stat a fost formată în 1995 şi a activat în perioada 14 aprilie 1995 – 18 iulie 1999. Comisia includea reprezentanţi din diferite instituţii – Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor etc. În cadrul Comisiei s-au desfăşurat 24 de şedinţe: 9 şedinţe în plen şi 15 şedinţe ale grupurilor de experţi, în cadrul cărora a fost definitivat proiectul trecerii liniei frontierei de stat pe 270 coli de hărţi topografice.

Tratatul este compus din 4 elemente de bază:

Tratatul propriu-zis, care stabileşte, în linii generale, principiile ce stau la baza determinării liniei frontierei de stat, stabilirii semnelor de frontieră, întreţinerii fâşiei de frontieră ş.a.

Protocolul adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta, şi regimul lor de exploatare reglementează modalitatea transmiterii, caracteristicile tehnice şi regimul de funcţionare a şoselei respective. Protocolul dat este parte integrantă a tratatului şi va intra în vigoare odată cu ratificarea acestuia. În luna aprilie 1999 proiectul Protocolului a fost remis spre examinare ministerelor de resort (copiile avizelor respective se anexează).

Albumul de hărţi topografice şi Protocolul-crochiu al liniei frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina, care este documentul descriptiv al trecerii liniei frontierei de stat pe teren.

Întregul set de materiale pentru ratificarea Tratatului sus-menţionat, inclusiv şi proiectul decretului Preşedintelui Republicii Moldova, a fost expediat spre examinare Guvernului prin scrisoarea MAE nr. 03-5316 din 14 octombrie 1999. Proiectul de Hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova pentru ratificarea Tratatului a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1022 din 5 noiembrie 1999.”

Autogoluri. 22:0 – scorul meciului geopolitic Moldova – Ucraina

În acel moment, prim-viceministrul de Externe, Iurie Leancă, vedea lucrurile ca fiind într-o perfectă ordine, singurul element pe care îl regreta fiind faptul că, deocamdată, Parlamentul nu a ratificat documentele semnate de Petru Lucinschi şi Leonid Kucima la 18 august 1999, aprobate de guvernul Ion Sturza la 5 noiembrie 1999 şi prezentate spre ratificare în Parlament prin intermediul Cancelariei de Stat, condusă de ministrul de Stat de la acea vreme, Vladimir Filat. Până a fi votată ratificarea Tratatului şi Protocolului adiţional în Parlament, proiectul de lege de ratificare a fost votat în Guvern, cu unanimitate de voturi. Este bine să-i cunoaştem nominal pe cei 22 de membri ai Cabinetului care au sprijinit prin vot Tratatul şi Protocolul adiţional, prezentându-l Legislativului spre ratificare.

Lista nr. 1

Amintim că Guvernul Sturza a activat în perioada 19 februarie – 12 noiembrie 1999 şi din componenţa sa au făcut parte: Ion Sturza (prim-ministru), Nicolae Andronic (prim-viceprim-ministru), Alexandru Muravschi (viceprim-ministru, ministrul Economiei şi Reformelor), Oleg Stratulat (viceprim-ministru), Vladimir Filat (ministru de Stat), Nicolae Tăbăcaru (ministru al Afacerilor Externe), Alexandra Can (ministru al Industriei şi Comerţului), Anatolie Arapu (ministru al Finanţelor), Valeriu Bulgari (ministru al Agriculturii şi Industriei prelucrătoare), Victor Cheibaş (ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor), Arcadie Capcelea (ministrul Mediului), Mihai Severovan (ministru al Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale), Anatol Grimalschi (ministru al Educaţiei şi Ştiinţei), Ghenadie Ciobanu (ministru al Culturii), Vladimir Guriţenco (ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei), Eugeniu Gladun (ministru al Sănătăţii), Ion Păduraru (ministru al Justiţiei), Valeriu Pasat (ministru al Securităţii Naţionale), Victor Catan (ministru al Afacerilor Interne), Boris Gămurari (ministru al Apărării), Dumitru Croitor (guvernator al UTA Găgăuzia „Gagauz Yeri”) şi Serafim Urechean (primar general al municipiului Chişinău).

Acum este limpede de ce premierul Filat evită să se pronunţe asupra faptei celor care au elaborat, negociat, aprobat prin hotărâre de Guvern şi ratificat în Parlament aceste documente anticonstituţionale numite Tratatul şi Protocolul adiţional Kucima-Lucinschi.

Apropo de ratificare. Persoana nr.1 şi persoana nr. 2 în Guvern, Filat şi Leancă, justifică prevederile Tratatului şi pe cele ale Protocolului adiţional, inducându-i opiniei publice iluzia cum că în momentul de faţă, comuniştii ar fi singurii şi cei mai înverşunaţi „opozanţi” ai cedărilor teritoriale către Ucraina. Din câte s-a putut observa, un singur partid politic – PPCD – şi-a formulat public poziţia oficială în chestiune. Nu am reţinut nici un document sau poziţie oficială exprimată de partidul ai cărui deputaţi au ratificat cele două documente anticonstituţionale în Parlament, la 12 iulie 2001. Doar mediile apropiate comuniştilor au spus câte ceva, cu un sfert de gură, dar s-au limitat la atât.

Noi însă, am arătat şi vom susţine şi de acum încolo că, în chestiunea cedărilor teritoriale de la Palanca, ca şi din alte locuri, nu există absolut nici o diferenţă de abordare între guvernările Sturza-Andronic, Tarlev şi Filat, ca şi între regimurile Lucinschi, Voronin şi Ghimpu. Dacă este să ne referim însă strict la comunişti, este bine să reţinem numele celor care au ratificat în Parlament ceea ce guvernul Sturza-Andronic votase şi prezentase spre ratificare la 5 noiembrie 1999.

Lista nr. 2

Ziarul „Ţara” publica în numărul său din 19 iulie 2001 (nr. 77) o Listă a trădării naţionale, susţinând că „este bine ca instanţa morală a istoriei să reţină aceste nume”. Iată numele din acea listă: Petru Lucinschi (a semnat Tratatul), Ion Sturza (ex-prim-ministru), Nicolae Andronic (ex-viceprim-ministru), Nicolae Tăbăcaru (a parafat Tratatul), Eugen Carpov (viceministru de Externe), Alexei Andrievschi (ambasador al Republicii Moldova la Kiev) şi deputaţii care au votat ratificarea – Mihail Andronic, Victor Andruşceac, Gheorghe Anton, Mircea Anton, Nicolae Bondarciuc, Serafima Borgan, Ludmila Borgula, Valerii Burca, Ivan Calin, Valeriu Calmaţui, Iosif Chetraru, Iurie Cicinov, Mihail Chiţul, Victor Ciobanu, Ivan Câlcic, Boris Cojuhari, Valeriu Doga, Vladimir Doronin, Simion Dragan, Valentin Dragan, Vladimir Dragomir, Vladimir Eremciuc, Iurie Eriomin, Ion Filimon, Natalia Gavriliuc, Ivan Grec, Boris Hotniciuc, Alexandru Jdanov, Vasile Iovv, Vladimir Iuzvenco, Oleg Mantorov, Spiridon Martâniuc, Anton Miron, Vadim Mişin, Raisa Morarenco, Oleg Morii, Tatiana Necoară, Andrei Neguţa, Victoria Novic, Eugenia Ostapciuc, Piotr Palamarciuc, Nicolae Pamujac, Ivan Pismac, Marina Podolean, Maria Postoico, Dumitru Prijmireanu, Mihail Rusu, Clavdia Sadcovscaia, Ivan Semeniuc, Afanasie Smochin, Victor Stepaniuc, Anatolii Stângaci, Iurie Stoicov, Ion Şpac, Boris Ştepa, Gheorghii Dmitrii Tabunşcic, Djumber Todua, Vladimir Ţurcan, Ion Ursu, Iurie Zabunov, Nicolae Zara – PCRM şi Victor Morev, Mihail Sidorov, Dumitru Zidu – Blocul Electoral „Alianţa Braghiş”. „Din listă lipseşte preşedintele Vladimir Voronin, – afirmau jurnaliştii de la „Ţara”, – dar el riscă să ajungă în capul ei în cazul în care va promulga Legea cu pricina”.

Recurs la Curtea Constituţională

Săptămâna trecută, mai exact la 9 decembrie 2009, avocatul parlamentar Tamara Plămădeală, primind mai multe plângeri ale locuitorilor din comuna Palanca, a sesizat oficial Curtea Constituţională, cerându-i să exercite controlul constituţionalităţii Legii nr. 348 din 12.07.2001 privind ratificarea Tratatului dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, precum şi exercitarea controlului constituţionalităţii articolelor 2 alin. 2.1), 3 alin 3.1), 4 alin. 4.2) şi 4.3), 5, 6 alin. 6.2), 7, 8 şi 12 din Protocolul adiţional la Tratatul între Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat din 18 august 1999. Avocatul parlamentar este limitat prin lege să sesizeze Curtea Constituţională doar asupra aspectelor care ţin de drepturile omului, nu şi de cele care se referă la suveranitatea şi integritatea statului sau caracterul inalienabil al teritoriului naţional.

Dacă guvernul Filat nu ar fi de acord cu votul de ratificare exprimat în Parlament la 12 iulie 2001, acum are libertatea deplină să sesizeze Curtea Constituţională, amânând orice aplicare a Protocolului adiţional la Tratatul de frontieră până la pronunţarea unui verdict. Premierul Filat şi alţi 13 membri ai Guvernului o pot face şi individual, întrucât cumulează şi funcţia de deputat. În plus, o poate face preşedintele interimar Ghimpu sau orice alt deputat şi fracţiune din cadrul AIE. Teoretic, o pot face şi deputaţii comunişti, ceea ce, realist vorbind, este mai puţin probabil.

Testul de patriotism

În cazul în care Executivul, deputaţii şi preşedintele interimar refuză să apeleze la Curtea Constituţională, înseamnă că aceştia consimt la cedările teritoriale şi la retragerea jurisdicţiei Republicii Moldova de pe o parte a teritoriului naţional înstrăinat prin „transmitere” în jurisdicţia altui stat. O eventuală decizie a Curţii Constituţionale de recunoaştere a unor prevederi ale Protocolului adiţional al Tratatului de frontieră ca fiind neconstituţionale ar îndreptăţi guvernul să deschidă negocieri cu Kievul de modificare şi completare a Tratatului şi Protocolului adiţional. În asemenea condiţii, ar fi justificată includerea în textele celor două documente a unor prevederi despre menţinerea jurisdicţiei Republicii Moldova asupra teritoriului adiacent traseului Odesa-Reni pe segmentul Palanca şi, eventual, despre transmiterea în folosinţa gratuită, fără drept de posesie şi dispoziţie asupra acelei părţi a teritoriului nostru naţional. Celor care ne sperie cu faptul că Protocolul adiţional a încremenit pentru eternitate în forma negociată de guvernul Sturza, semnată de preşedintele Lucinschi şi ratificată de comunişti, le amintim prevederile articolului 9 al Protocolului: „Cu acordul reciproc al Părţilor Contractante, în textul prezentului Protocol pot fi introduse modificări şi completări”. Pentru a se ajunge la un acord, este nevoie de (bună)voinţă.

Sunt oare premierul deputat Filat şi prim-vicepremierul deputat Leancă, ca şi membrii corpului nostru legiuitor în frunte cu juristul Mihai Ghimpu capabili de un asemenea gest patriotic sau preferă să îngroaşe Listele trădării naţionale? Vom vedea.

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate