Bolşevicii l-au lichidat pe românul Serghei Lazo, iar Chirtoacă vrea să şteargă memoria lui?

Bolşevicii l-a lichidat pe românul Serghei Lazo, iar Chirtoacă vrea să şteargă memoria lui?

Serghei Lazo

Recent, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a lansat propunerea de a redenumi strada „Serghei Lazo” în „7 aprilie 2009”. Resorturile acestei iniţiative sunt mai mult decât clare: edilul capitalei încearcă să atragă locuitorii capitalei şi chiar întreaga societatea moldoveană într-o nouă polemică care o va dezbina şi mai mult şi va sustrage atenţia electoratului, în special al celui din municipiul Chişinău, de la problemele reale, care nu au fost rezolvate pe parcursul celor aproape 3 ani de mandat al primarului Chiroacă.El se vede cumva eclipsat de ceilalţi lideri politici din cadrul AIE, în special de Vladimir Filat şi Marian Lupu. Acum Dorin Chirtoacă nu are cum să se mai certe cu Guvernul care nu-i dă voie să le facă bine oamenilor, pentru că Guvernul nu este condus de Vasile Tarlev sau Zinaida Greceanâi, ci de Vladimir Filat, care este aliatul său de din cadrul coaliţiei de guvernământ. Nu mai merge nici povestea cu plimbatul cu „bradului de Crăciun” prin centrul capitalei pentru că, iarăşi, Guvernul nu s-a opus instalării acestuia, ba chiar a decretat ziua de 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou, zi de odihnă. În aceste condiţii, primarul a inventat un nou scandal, cel al redenumirii străzii „Serghei Lazo” în „7 aprilie 2009”, fără să-i pese de faptul că această iniţiativă vine să dezbine societatea, să o împartă iarăşi în două tabere beligerante, în „ai noştri” şi „ai lor”.

Dacă Dorin Chirtoacă pretinde că este primarul tuturor chişinăuienilor, atunci ar trebui să ţină cont de faptul că jumătate dintre locuitorii capitalei, dacă nu chiar mai mulţi (nu există un sondaj de opinie credibil care să ne permită să ne facem o părere privind modul în care sunt împărţite opiniile în această chestiune) consideră evenimentele din 7 aprilie 2009 drept un act criminal, incompatibil cu democraţia, o încercare de lovitură de stat care a avut drept scop debarcarea prin violenţă a guvernării comuniste şi aducerea la cârma ţării a autorilor acestor evenimente soldate, în definitiv, cu vandalizarea şi incendierea sediilor preşedinţiei şi Parlamentului. Nu ar fi fost mai înţelept ca opinia publică să ajungă, mai întâi, la un numitor comun în privinţa evenimentelor din 7 aprilie 2009, să vedem care vor fi rezultatele investigaţiilor Procuraturii Generale, ale comisiei speciale a Parlamentului, condusă de parlamentarul şi avocatul Vitalie Nagacevschi?

Graba cu care primarul general Dorin Chirtoacă încearcă să denumească o stradă din chiar centrul Chişinăului care ar evoca evenimentele din 7 aprilie 2009 vine din nevoia actualilor guvernaţi de a legitima ideologic acţiunile violente la care liderii liberali au provocat mulţimea imediat după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Ei nu fac nimic altceva decât să inventeze o ideologie, să creeze mituri eroice cu martiri şi, bineînţeles, călăi.

Atunci când Dorin Chirtoacă a lansat ideea redenumirii străzii „Serghei Lazo” în „7 aprilie 2009”, el a făcut următoarea afirmaţie: „strada Serghei Lazo nu se încadrează în patrimoniul ţării noastre, ci, mai mult, în patrimoniul Partidului Comuniştilor”. Afirmaţia lui este, cel puţin, hazardată pentru astăzi este greu de spus cine a fost cu adevărat pământeanul nostru Serghei Lazo. Mai ales că opiniile istoricilor şi cercetătorilor sunt împărţite. Istoriografia sovietică îl considera un erou legendar al Războiului civil din Rusia secolului trecut, pe când mulţi dintre istoricii moderni susţin că dimpotrivă el a fost un duşman al bolşevicilor, care l-au şi asasinat pentru că a pus umărul la crearea Republicii Extremului Orient, care era un pericol pentru bolşevicii din Moscova. Nu în zadar, în anii de renaştere naţională, când s-a renunţat la denumirile sovietice şi bolşevice ale străzilor din Chişinău, cea a lui Serghei Lazo a fost lăsată.

Poate că ar fi mai indicat ca până a se lua o hotărâre în privinţa eventualei redenumiri a străzii „Serghei Lazo” să se angajeze mai întâi o dezbatere academică publică privind personalitatea contradictorie a lui Serghei Lazo, mai ales că pe 23 februarie se vor împli exact 114 ani de la naşterea acestui basarabean.

În februarie 2008, ziarul FLUX a publicat un articol despre conaţionalul nostru Serghei Lazo, în care au fost solicitate opiniile a doi experţi în domeniu: doctorul în istorie Ion Varta, care actualmente este membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, şi istoricul şi cercetătorul Iurie Colesnic, care astăzi este deputat din partea coaliţiei guvernamentale. Credem că nici unul dintre cei doi nu pot fi suspectaţi de simpatii pentru ideologia şi simbolistica comunistă. Lectură plăcută.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Serghei Lazo – o conştiinţă românească sau un exponent al expansionismului bolşevic?

La 23 februarie 2008 se împlinesc 112 ani de la naşterea conaţionalului nostru Serghei Lazo, care a fost unul dintre eroii Războiului Civil din Rusia secolului trecut şi o figură aproape mitologică a ideologiei sovietice. Cu toate acestea, în perioada de renaştere naţională de la începutul anilor ’80 – ’90, când ideologia comunistă a încetat a mai fi una oficială, când s-a renunţat, în mare parte, la simbolurile epocii sovietice de tristă faimă, figura lui Serghei Lazo nu a fost condamnată de oprobriul public.

Asta pentru că în rândul istoricilor, a cercetătorilor din Republica Moldova, dar şi din Federaţia Rusă, a existat şi mai există părerea că Serghei Lazo nu a fost un adept convins al bolşevismului, chiar dacă în anumite situaţii de conjunctură a luptat alături cu aceştia împotriva dominaţiei japoneze în Extremul Orient. Aceşti istorici susţin că ideologii sovietici „l-au confiscat” pe Serghei Lazo, deşi acesta nu le aparţinea întru totul. Astăzi este greu de spus cine a fost cu adevărat Serghei Lazo, nobilul român basarabean din satul Piatra, fostul judeţ Orhei, antrenat în vâltoarea Războiului Civil din Rusia, unde şi-a găsit şi tragicul sfârşit, fiind ars de viu în cuptorul unui tren cu aburi. Oricum, această personalitate istorică merită efortul nostru de a afla, dacă este posibil, adevărul. Ceea ce încercăm să facem în acest material.

Moartea lui Serghei Lazo rămâne un mister

Mama lui Serghei, Elena Cruşevan (1870-1933), a studiat iniţial la Institutul de Fete de nobili din Odesa, după care a continuat cu succes studiile la Facultatea de Agronomie a Universităţii din Sorbona. La întoarcere acasă a întreţinut o livadă-vie pe lângă conacul pe care îl aveau la Iezăreni (actualmente în raionul Sângerei). Împreună cu soţul ei, Gheorghe Lazo (1865-1905), a avut trei copii: Boris (n. 1895), Serghei (1896-1920) şi Stepan (1902-1919). Elena era o fire combativă, în 1897 apărându-şi dreptul la o succesiune în Polonia, în faţa Senatului rusesc şi obţinând câştig de cauză.

Serghei s-a născut la 23 februarie în satul Piatra, judeţul Orhei. În anul 1912 s-a înscris la Facultatea de Mecanică a Institutului Tehnologic din Petersburg, apoi în 1914 a devenit student al secţiei de matematică a Universităţii din Moscova.

În anul revoluţionar 1917 a ajuns tocmai în Krasnoiarsk, unde a avut de luptat atât cu albgardiştii, cât şi cu detaşamentele cehoslovace. O perioadă mai puţin accentuată e cea de până la anul 1920. În ianuarie 1920, în fruntea a câteva sute de partizani, din care făceau parte elemente eterogene (nu doar bolşevici, ci şi anarhişti, luptători din rezistenţa antijaponeză) a participat la cucerirea oraşului Vladivostok.

Ca urmare a unui incident pe care l-a avut atacând o garnizoană japoneză, la începutul lunii aprilie 1920 a fost luat prizonier de japonezi. Fie aceştia, fie albgardiştii cărora le-a fost predat, l-au ars împreună cu alţi doi camarazi.

Ce e straniu în povestea morţii lui Serghei Lazo e faptul că a fost făcut prizonier la Vladivostok, iar pentru a-l omorî, japonezii sau cazacii, cărora le-ar fi fost predat, l-au transportat cu câteva sute de kilometri mai la nord, prin zone în care era puternică mişcarea de partizani.

În perioada postbelică, orăşelul Sângerei din Republica Moldova a purtat denumirea Lazovsk. Spre deosebire de alte denumiri de străzi care comemorau figuri mitologizate ale ideologiei sovietice, cea denumită în cinstea lui Serghei Lazo în Chişinău, a continuat să poarte acelaşi nume şi după anul 1991.

Istoricul Ion Varta: Este singurul care a avut o conştiinţă naţională românească formată

Serghei Lazo era student la Sankt-Petersburg când a fost mobilizat şi, în scurt timp, a devenit comandantul suprem al trupelor sovietice din Extremul Orient. Dintre toate figurile legendare comuniste ale războiului civil (fratricid), de origine română, este singurul care a avut o conştiinţă naţională românească formată . O explicaţie ar fi educaţia aleasă în familie, de viţă nobilă, spre deosebire de cea pe care au avut-o Frunze, Iachir, Kotovski, proveniţi din alte categorii sociale şi care n-au avut parte de studii universitare. În cazul acestora din urmă, ei au plătit tribut educaţiei precare şi instrucţiunii modeste. Toate acestea au contribuit ca Lazo să îi devanseze sub aspect intelectual.

Există corespondenţa lui cu Olga Cruşevan, care denotă conştiinţa naţională românească, scrisorile păstrându-se la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău.

În ciuda faptului că a fost şi el, ca şi ceilalţi români basarabeni înregimentaţi în Armata Roşie, o victimă a ideologiei totalitare comuniste, totuşi el se deosebeşte de ceilalţi şi prin faptul că în cariera lui de comandant de oşti nu s-a manifestat prin cruzime şi violenţă în raport cu subalternii şi prizonierii, cum îşi permitea, de exemplu, Frunze. Cazul cel mai elocvent îl constituie răfuiala cruntă cu prizonierii albgardişti în urma unei operaţiuni reuşite a lui Frunze, în calitate de comandant al frontului de est, când a dispus înecarea prizonierilor albgardişti în râul Ural.

Serghei Lazo a luptat în Extremul Orient, fiind izolat de problemele din spaţiul european al fostului Imperiu Rus, având de înfruntat un altfel de inamic – extern, armatele japoneze.

Cercetătorul Iurie Colesnic: Bolşevicii l-au lichidat de Serghei Lazo

Despre eroii războiului civil noi ne-am format o opinie greşită, noi i-am scos din epoca lor, i-am adus în zilele noastre şi vrem ca ei să aibă aceleaşi opinii, aceleaşi idealuri pe care le avem noi. Îl criticăm pe Grigore Kotovski pentru că n-a acceptat Unirea Basarabiei, dar nu apreciem un alt gest de-al lui Kotovski, formarea Republicii Autonome până la Bug, când, din 1931 până în 1937, moldovenii de dincolo de Nistru au scris cu alfabet latin şi au citit şi vorbit o limbă literară românească.

Serghei Lazo a fost un basarabean educat pe principii democratice şi umaniste. Nobil de viţă veche, descendent pe linia tatei din familia Lazo, pe linia mamei din familia Cruşevan, el evident că era un antimonarhist şi nu putea accepta inegalitatea socială. Citiţi însemnările lui zilnice şi o să vă convingeţi că a avut viziuni democratice fundamentale.

Crearea Republicii Extremului Orient era un pericol pentru bolşevicii din Moscova, de aceea consider că moartea lui Serghei Lazo este legată direct de încercarea de-a forma o unitate statală independentă.

Legenda cu japonezii şi locomotiva, istoric reprezintă doar un decor – lichidarea lui a fost dictată de Moscova. Şi dacă n-ar fi murit atunci, avea să fie lichidat în 1937, cum au fost omorâţi toţi eroii războiului civil, fiindcă Stalin şi regimul comunist nu mai avea nevoie de ei.

Cred că în problema personalităţilor controversate ale istoriei trebuie să fim nu numai selectivi, dar să fim şi obiectivi, şi democraţi, adică să acceptăm şi alte opinii, să acceptăm alte viziuni şi să nu comitem cea mai mare greşeală, scoaterea personalităţii din epocă.

Marius TĂRÂŢĂ, ASCOR, pentru FLUX, 08 februarie 2008

Publicitate