Prima pagină > Ştire > „Sposibo, spasibo, sposibo!” Filat îi mulţumeşte lui Putin

„Sposibo, spasibo, sposibo!” Filat îi mulţumeşte lui Putin

Vladimir Putin şi Vladimir Filat

Prim-ministrul Vladimir Filat a adresat luni, 25 decembrie 2010, un mesaj de mulţumire premierului Federaţiei Ruse, Vladimir Putin pentru „aportul la normalizarea relaţiilor comercial-economice, în special în ceea ce ţine de reluarea exportului vinului moldovenesc în Federaţia Rusă”.

Potrivit unui comunicat difuzat de serviciul de presă al Guvernului, premierul Vladimir Filat i-a scris următoarele omologului său Vladimir Putin: „Îmi exprim recunoştinţa şi gratitudinea pentru aportul dvs. personal în ceea ce ţine de reluarea exportului vinului moldovenesc în Federaţia Rusă. Sunt convins că dialogul politic constructiv şi eficient va contribui la activizarea din continuare a relaţiilor reciproc avantajoase dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, deschizând noi perspective în colaborarea bilaterală”.

Vladimir Filat i-a urat lui Vladimir Putin „noi succese”, asigurându-l de înalta sa gratitudine.

Serviciul de presă aş Guvernului aminteşte că la 19 ianuarie cei doi premieri au avut o convorbire telefonică, în cadrul cărora au abordat aspecte ce ţin de colaborarea bilaterală, o atenţie deosebită fiind acordată reluării exportului de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă.

Anunțuri
  1. Ianuarie 26, 2010 la 5:01 pm

    Nimic surprinzător! Filat speră, crede, vrea ca Putin să-l susţină la alegerile (de-ntreg norodu) a Preşedintelui r.m. Asta-i realitatea. De aici şi guduratul său de Juju.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: