Prima pagină > Ştire > România îi va acorda Moldovei 100 milioane de euro

România îi va acorda Moldovei 100 milioane de euro

România îi va acorda Republicii Moldova un ajutor financiar nerambursabil de 100 milioane de euro. Banii vor ajunge la Chişinău în patru tranşe anuale, începând cu anul 2010, şi vor fi investiţi în proiecte de infrastructură în domeniul învăţământului. Despre acest lucru a anunţat preşedintele României, Traian Băsescu, în cadrul conferinţei de presă de miercuri, organizată în comun cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. Republica Moldova va fi conectată la reţeaua electrică şi cea de transport gaze a României

Traian Băsescu a mai spus că vor fi reluate discuţiile asupra a 12 acorduri între România şi Republica Moldova îngheţate în timpul fostei guvernări. Printre acestea a enunţat intenţia de a conecta infrastructurile energetice şi transport gaze a Republicii Moldova cu cele ale României, adaptarea liniei ferate la ecartamentul european şi construcţia de noi poduri peste râul Prut. „Este extrem de importantă pentru relaţia dintre Republica Moldova şi România dar şi cu Uniunea Europeană conectarea infrastructurilor noastre. Fie că vorbim de infrastructură energetică, fie că vorbim de infrastructura transport gaze, fie că vorbim de cea feroviară. Din acest punct de vedere, am stabilit că prioritare sunt câteva proiecte. Primul proiect care sperăm să devină funcţional până la sfârşitul anului 2010 este linia electrică de 110 KW Sălciu-Goteşti. Vă informez că pe teritoriul României, 28,8 km, lucrarea este terminată. Am înţeles de la Guvernul Republicii Moldova că, în cursul acestui an, vor fi finalizate lucrările şi pe teritoriul Republicii Moldova, iar costurile de conectare ni le asumăm noi, astfel încât sistemul energetic al Republicii Moldova să fie cuplat cu sistemul energetic al României şi, implicit, cu cel european. De asemenea, în momentul de faţă, se află la stadiul la aviz de mediu linia electrică de 400 KW Suceava-Bălţi. Este un proiect pe care îl considerăm extrem de important şi România îşi asumă responsabilitatea să găsească sursele de finanţare, nu e foarte mare – 30 milioane de euro, din bani europeni. Tot în cadrul politicii de vecinătate, vizăm realizarea proiectului de interconectare a sistemului de transport gaze Drochia-Ungheni-Iaşi, în aşa fel încât sistemul de transport gaze pe conductă al României să fie cuplat cu cel al Republicii Moldova”, a spus preşedintele României.

De asemenea, Traian Băsescu a menţionat despre intenţia autorităţilor de la Bucureşti şi Chişinău de a recunoaşte reciproc diplomelor de studii superioare.

România insistă asupra includerii Republicii Moldova în pachetul Balcanilor de vest

Cei doi şefi de stat au mai anunţat că autorităţile din România şi Republica Moldova, au convenit, în urma întrevederii de miercuri, să semneze un parteneriat care să grăbească procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Am convenit să semnăm foarte rapid un parteneriat pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeana, pentru a grăbi acest proces care trebuie parcurs suficient de rapid pentru ca Republica Moldova să poată fi inclusă în grupul ţărilor din Balcanii de vest din punct de vedere al accesului către Uniunea Europeană şi către resursele acesteia”, a declarat Traian Băsescu.

Totodată, liderul de la Cotroceni a afirmat că România nu va semna niciodată mult-discutatul Tratat de frontieră cu Moldova, iniţiativă promovată intens de fosta guvernare comunistă. „Am discutat şi celebrul Tratat de frontieră, cum era numit până nu demult la Chişinău. Aş vrea să fiu extrem de deschis: România nu va semna niciodată un tratat care să redefinească frontiera dintre România şi Republica Moldova. România a recunoscut frontierele de stat ale Republicii Moldova aşa cum au fost moştenite de la fosta Uniune Sovietică. Din acest punct de vedere, România este de acord să semneze un acord care să vizeze regimul frontierei existente, aşa cum a fost moştenită de la URSS şi este necesar un astfel de tratat, pentru a aduce modul de trecere a frontierei de către cetăţenii moldoveni către Uniunea Europeană la standarde europene care sunt mult mai avantajoase pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Traian Băsescu.

Pe agenda discuţiilor dintre oficialii romani şi cei moldoveni s-a mai aflat şi intrarea în funcţiune a Acordului privind micul tratat de trafic de frontieră. În acest sens, Traian Băsescu a anunţat că autorităţile române şi cele moldovene îşi propun ca acesta să devină funcţional până la 31 martie 2010.

„Trebuie pregătite permisele de acces şi să fie deschise consulatele de la Bălţi şi Cahul, astfel încât cei care vor solicita un astfel de permis să nu fie nevoit să meargă la Chisinau. Cel târziu la 31 martie, legea va fi funcţională şi aplicabilă”, a anunţat Băsescu, precizând ca legea este în vigoare şi că, în momentul de faţă, urmează să fie îndeplinite condiţiile tehnice.

Amintim că preşedintele român Traian Băsescu se află, începând de miercuri, într-o vizită oficială în Republica Moldova şi este însoţit de un grup important de membri ai Guvernului de la Bucureşti, precum şi de deputaţi şi senatori din Parlamentul României. Joi, delegaţia română va efectua o deplasare la Cimitirul eroilor români de la Ţiganca.

Nicolae FEDERIUC, FLUX

Publicitate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: