Prima pagină > Eveniment > S-a stricat prietenia mitropolitului Vladimir cu Filat, Ghimpu şi Chirtoacă?

S-a stricat prietenia mitropolitului Vladimir cu Filat, Ghimpu şi Chirtoacă?

Mitropolia Chişinăului, aflată în subordinea Patriarhiei Ruse, a organizat luni, 8 februarie 2010, la Palatul Republicii din Chişinău, o reuniune,cu titlul pretenţios de conferinţă teologică, având ca generic „Mărturisirea credinţei, între dragoste şi toleranţă”, la care au participat între care oaspeţi din România, Rusia şi Ucraina.

În cadrul ei, mitropolitul Vladimir Cantarean s-a referit la unele gesturi ale autorităţilor de la Chişinău îndreptate spre promovarea şi, eventual, legalizare homosexualităţii în Republica Moldova. „În cazul în care se răsădesc aşa păcate ca prostituţia, homosexualismul, uciderea de prunci, narcomania, când este atacată însăşi fiinţa neamului nostru, sufletul lui, noi să rămânem indiferenţi, să stăm şi să privim de departe fără a ne ridica glasul şi a zice tare şi răspicat: „Nu”? Să ne ferească Dumnezeu de această stare”, a declarat capul bisericii promoscovite din Republica Moldova.Mitropolia Chişinăului susţine că la reuniune au fost invitaţi un şir de înalţi demnitari de rang înalt de la Parlament şi Guvern, cum ar fi primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, prim-ministrul Vladimir Filat, ministrul Educaţiei Leonid Bujor, preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, care au tratat cu refuz această invitaţie, deşi anterior Filat, Ghimpu şi Chirtoacă s-au afişat la braţ, în mod ostentativ şi public cu mitropolitul Vladimir, urmărind scopul de a-şi crea o imagine pozitivă în rândul enoriaşilor Mitropoliei Moldovei.

Participanţii la reuniune au făcut reproşuri actualei guvernări prin adoptarea unei declaraţii elaborate de preotul Anatolie Cibric, care s-a făcut remarcat în Republica Moldova printr-un şir de gesturi excentrice şi prin promovarea unui curent radical şi fundamentalist în cadrul Mitropoliei Chişinăului. Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că o parte dintre reproşurile aduse guvernării sunt pe deplin întemeiate. De exemplu: „Noua guvernare a votat la ONU în ziua de 18 decembrie 2009, în numele poporului Republicii Moldova, pentru impunerea homosexualităţii drept normă, lucru inadmisibil pentru cei 93,4 % creştini din ţara noastră”.

Pe de altă parte, clericii de la Mitropolia Chişinăului au manifestat intoleranţă, criticând decizia autorităţile prin care ziua de 25 decembrie a fost decretată zi de odihnă, pentru ca şi ortodocşii de stil nou să poată serba Naşterea lui Iisus Hristos: „Actuala guvernare şi-a asumat abuziv şi sfidător împuternicirile pe care le poate avea numai Biserica, stabilind în batjocură, cu de la sine putere, „sărbători” bisericeşti. Declararea zilei de 25 decembrie ca zi liberă, încalcă brutal viaţa lăuntrică a Bisericii, impunând practici potrivnice tradiţiei şi vieţii Bisericii şi poporului dreptcredincios”, se arată în declaraţia adoptată în cadrul conferinţei.

Mitropolia Chişinăului s-a arătat nemulţumită şi de atribuirea codului de identificare în buletinele de identitate şi paşapoarte, pretinzându-se că prin atribuirea acestui cod s-ar urmări lichidarea Ortodoxiei în Republica Moldova: „Noua guvernare continuă şi mai aprig politica vechii guvernări de împingere a creştinilor la marginea societăţii, respingând fără discuţii cerinţele ortodocşilor privind documentarea populaţiei fără atribuirea codului de identificare sau altor dispozitive electronice, care lezează convingerile lor religioase. Continuă politica de discriminare a creştinilor fără acte cu cod de identificare. Cererea înaintată dlui Ghimpu de către 1 500 de credincioşi, în timpul protestului din 4 noiembrie 2009, până astăzi a rămas demonstrativ fără răspuns.

În ultima vreme guvernarea a început un adevărat război politic, administrativ, juridic şi mediatic împotriva Bisericii Ortodoxe. Ce se urmăreşte prin acest război? Lichidarea Ortodoxiei în Moldova?”. De remarcat în context că preoţii care au luat cuvântul la reuniune deţin acte de identitate, iar Mitropolitul Vladimir deţine nu doar buletin de identitate cu cod de identificare, dar şi paşaport diplomatic, fiind asociat înalţilor demnitari de stat, fapt care a atras în repetate rânduri critici ale Republicii Moldova de către partenerii săi externi.

În finalul declaraţiei, participanţii la reuniune, în frunte cu conducerea Mitropoliei Chişinăului, au anunţat că vor manifesta nesupunere cetăţenească paşnică faţă de autorităţi, ghidându-se de directivele venite de la Patriarhia din preajma Kremlinului: ”La 15 decembrie 2009 Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, sub a cărei supunere canonică este Biserica Ortodoxă din Moldova, într-o adresare către Consiliul Europei atrage atenţia asupra faptului că legile statului intră din ce în ce mai mult în contradicţie cu dreptul canonic şi tradiţiile duhovniceşti ale popoarelor creştine.

Pornind de la cele expuse mai sus, creştinii ortodocşi din Republica Moldova declară, că în conformitate cu „Fundamentele Concepţiei sociale ale Bisericii Ortodoxe: „atunci când puterea (stăpânirea) îi constrânge pe credincioşii drept-slăvitori (ortodocşi) să se lepede de Hristos şi de Biserica Lui, precum şi să accepte fapte păcătoase, dăunătoare sufletului, Biserica este datoare să refuze să se supună stăpânirii (statului). Şi poate să-şi cheme fiii la nesupunere cetăţenească paşnică”.

Reuniunea de luni, organizată de Mitropolia Chişinăului, constituie, în mod evident, un gest de radicalizare a atitudinilor, deseori ostile, pe care le are această structură bisericească în raport cu alte culte sau Biserici din Republica Moldova, prima dintre acestea fiind Mitropolia istorică a Basarabiei (Patriarhia Română), în contrast vizibil cu o politică tolerantă, de susţinere şi creditare morală a regimului separatist de la Tiraspol.

La reuniune au participat mai multe zeci de militari în termen, din cadrul Armatei Naţionale a Republicii Moldova, fapt ce conduce la concluzia că ministrul Apărării Vitalie Marinuţă, a fost la curent cu această participare. Surse bine informate au comunicat pentru FLUX că ansamblul cheltuielilor pentru reuniunea de la Palatul Naţional se ridică la suna de 100 mii de lei.

Mai mulţi observatori sunt de părere că acest tip de manifestaţii se înscrie într-un ansamblu mai larg, cu mize politice clare fixate de centrul religios de la Moscova sau coordonate cu acesta, re(aducând) Mitropolia Chişinăului în centrul jocurilor politice pentru putere din Republica Moldova.

Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic a cărui populaţie majoritară neslavă este coreligionară cu Rusia, iar Patriarhia Moscovei atribuie ţara noastră oficial aşa-numitei Lumi Ruse (Russki Mir), alături de Rusia, Bielorusia şi Ucraina.

Sergiu PRAPORŞCIC

Publicitate
  1. Napocel
    februarie 16, 2010 la 12:41 pm

    Nu mai mergeți fraților la bisericile lor. Populația care le trece pragurile bisericilor e de vină. Treziți-vă moldovenilor că suntem în 2010 și mulți din voi doresc un trai european. Impuneți limba română. Aici în Ardeal un cetățean român ardelean nu vorbit și nici nu vorbește limba maghiară. Sunteți cam slăbuți de înger după câte văd… Treziți-vă mă repet până nu e prea târziu.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: