Prima pagină > Uncategorized > Consiliul Europei şi Guvernul Filat au fost sesizaţi oficial în problema Palanca

Consiliul Europei şi Guvernul Filat au fost sesizaţi oficial în problema Palanca

Avocatul parlamentar, Tamara Plămădeală, a sesizat Înaltul Comisar al Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Thomas Hammarberg şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la încălcarea drepturilor omului în localitatea Palanca, raionul Ştefan Vodă.

Tamara Plămădeală speră că vizita Înaltului Comisar va influenţa în mod pozitiv conflictul apărut în localitatea Palanca, care afectează grav drepturile localnicilor. „Am solicitat domnului Hammarberg să efectueze o vizită la noi pentru a susţine apărarea drepturilor omului în ţara noastră”, a declarat avocatul parlamentar.

Reprezentantul avocatului parlamentar la Curtea Constituţională, Radu Buşilă, a reamintit că sesizarea depusă de către Tamara Plămădeală la Curtea Constituţională, legată de cedarea terenului din satul Palanca a rămas până în momentul de faţă fără nici un răspuns. „Curtea are la dispoziţie un termen legal de şase luni pentru a oferi răspunsul. Ne exprimăm regretul că judecătorii Curţii Constituţionale nu au reuşit în această perioadă de timp să studieze cele trei pagini ale sesizării pentru a oferi un răspuns pozitiv sau negativ”, a declarat Radu Buşilă.

În opinia juristului, cel mai mare pericol pentru interesele Republicii Moldova îl constituie cedarea subsolului terenului care a fost transmis în proprietatea Ucrainei. „Prin Protocolul adiţional a fost cedat doar terenul. Acum, partea ucraineană solicită şi cedarea subsolului. În cazul în care acesta va fi cedat, Moldova nu va mai avea nici un argument juridic la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, iar Ucraina va insista să demarcheze frontiera de-a lungul traseului şi nu aşa cum a fost delimitată iniţial în Tratatul de frontieră. În acest fel, Moldova nu va mai avea acces la cele 926 de hectare din teritoriu aflat dincolo de traseu”, consideră juristul Radu Buşilă.

Totodată, juristul a declarat că Protocolul Adiţional al Tratatului de frontieră, trebuie declarat din start neconstituţional, conform articolelor 1 şi 3 din Constituţia Republicii Moldova, însă acest lucru poate fi făcut doar de către deputaţi, Guvern, başcanul Găgăuziei etc. „Din păcate, până în prezent nici unul din deputaţi sau alţi subiecţi care au acest drept nu au sesizat Curtea Constituţională în această problemă”, a comunicat Radu Buşilă.

Avocatul parlamentar, Tamara Plămădeală a anunţat că intenţionează să informeze în problema satului Palanca guvernul SUA, OSCE şi alte structuri internaţionale care au reprezentanţe diplomatice la Chişinău.

Octavian RACU, FLUX

Publicitate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: