Prima pagină > Uncategorized > Un ghiveci cu pământ de la Palanca, la picioarele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Un ghiveci cu pământ de la Palanca, la picioarele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat, marţi, 2 martie 2010, un flash-mob în faţa monumentului domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, din municipiul Chişinău, protestând astfel împotriva cedării către Ucraina a unei părţi a teritoriului naţional al Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, acţiunea s-a desfăşurat exact în ziua în care s-au împlinit 18 ani de la declanşarea războiului de la Nistru din 1992, care, mai apoi, a fost denumit Războiul Independenţei. Participanţii la flash-mob au menţionat faptul că acum 18 ani eroii ţării noastre au apărat cu arma în mâini, cu jertfa propriilor vieţi fiecare palmă de pământ la Nistru, iar astăzi teritoriul naţional este cedat la Palanca de bună voie, fără nici o rezervă şi contrar prevederilor legale şi constituţionale. La acţiune a participat şi reprezentantul Comitetului cetăţenesc Palanca, domnul Ion Voloh, care a relatat despre ilegalităţile la care recurg Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova şi poliţia de frontieră a Ucrainei, încălcând drepturile la proprietate şi la libera circulaţie ale pălăncenilor la traversarea şoselei Odesa-Reni în regiunea satului Palanca din raionul Ştefan Vodă.

Protestatarii au adus un ghiveci cu pământ din moşia satului Palanca de dincolo de traseu, care, în cazul cedării definitive a acestui tronson de şosea, va fi ruptă din trupul Republicii Moldova, ajungând o exclavă în teritoriul ucrainean. Ghiveciul cu pământ de la Palanca a fost depus la soclul monumentului Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca gest simbolic, marele voievod fiind unul dintre cei mai neînfricaţi domnitori români care au apărat cu sabia în mână pământul strămoşesc.

Reprezentantul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, Radu Buşilă, a făcut apel către autorităţile Republicii Moldova solicitându-le să nu semneze actul privind transmiterea terenului către partea ucraineană, acţiune preconizată pentru 11 martie 2010.
Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă întruneşte 27 de organizaţii neguvernamentale, care s-au reunit la 10 februarie într-o alianţă care, de rând cu alte acţiuni, îşi propun să apere interesele locuitorilor satului Palanca şi ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în dosarul transmiterii tronsonului de 7,77 de km al şoselei Odesa-Reni şi a terenului adiacent acestuia, se mai arată în comunicatul de presă al Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă.

Octavian RAC, FLUX

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: