Prima pagină > Părerea mea > Premierul Filat se află în spatele contrabandei cu ţigări?

Premierul Filat se află în spatele contrabandei cu ţigări?

Filat şi gaşca

Portalul de ştiri OMEGA lansează în mod subtil presupunerea că premierul Vladimir Filat ar putea fi implicat în organizarea contrabandei cu ţigări în România, contrabandă despre care opinia publică din Republica Moldova a aflat graţie vigilenţei poliţiştilor de frontieră şi vameşilor români, care au descoperit la Punctul de Trecere a Frontierei „Albiţa” un autocamion ce venea din Republica Moldova cu 694 370 de pachete de ţigări de contrabandă, marfa având o valoare de peste 1 100 000 de dolari.

Întrebarea pe care ne-am pus-o noi imediat ce autorităţile române au făcut public acest caz a fost: cum a fost posibil ca aceste 694 370 de pachete de ţigări de contrabandă să treacă prin punctul vamal al Republicii Moldova de la Leuşeni, fără ca vameşii, poliţiştii şi grănicerii moldoveni să nu observe nimic? Răspunsul iată că prinde contur.

Tudor Baliţchi lucrează concomitent şi pentru stat, şi pentru Filat

Amintim că AIE a schimbat conducerea Serviciului Vamal de cum a ajuns la guvernare. Fostul director Viorel Melnic a fost înlocuit cu unul nou – Tudor Baliţchi. Cine este acest Tudor Baliţchi? Portalul OMEGA scrie pe 10 martie 2010 că acesta nu este nimeni altcineva decât administratorul afacerilor lui Filat. Să vedem care sunt argumentele jurnaliştilor de la OMEGA, care fac referinţă la informaţii din Monitorul Oficial al României:

„Şeful Serviciului Vamal al Moldovei, Tudor Baliţchi, este administratorul unei companii româneşti, aparţinând familiei prim-ministrului moldovean, Vladimir Filat.
Datele privind componenţa organelor de conducere ale companiei societăţii comerciale “KAPITAL INVEST COMPANY” S.A., în care acţionarii majoritari sunt Filat Vladimir şi Filat Nadejda (Sandală), se conţin în Monitorul Oficial al României, nr. 2789 din 21 mai 2009.
Potrivit anunţului din această publicaţie oficială, acţionarii majoritari au anunţat autorităţile române privind modificarea actelor constitutive ale companiei. Astfel, din 13 aprilie 2009 în funcţia de administrator al societăţii comerciale S.C. “KAPITAL INVEST COMPANY” S.A., care aparţine familiei Filat, a fost numit Tudor Baliţchi.

Tudor Baliţchi deţine funcţia de şef al Serviciului Vamal al Moldovei din 24 decembrie 2009, la propunerea premierului Filat, care, potrivit presei române, la sfârşitul anilor 1990 a fost implicat în importul de ţigări din Moldova, intrând în atenţia Fiscului şi a procurorilor români pentru că piaţa românească fusese invadată cu tutun de contrabandă”.

Faptul că Tudor Baliţchi deţinea concomitent atât funcţia de şef al Serviciului Vamal, cât şi pe cea de administrator al afacerilor lui Filat în România l-a recunoscut însuşi Tudor Bileţchi. Ba mai mult, acesta nu doar că administra afacerile de peste Prut ale familiei Filat, dar administra şi preşedinte al consiliului de observatori al SA “IPTEH“, firma care deţine clădirea uriaşă de la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare şi strada Izmail, pe care Filat a privatizat-o încă atunci când deţinea funcţia de şef al Departamentului Privatizării în Guvernul Sturza. Iată ce scrie OMEGA:

„Baliţchi a recunoscut că pe parcursul mai multor ani a activat în funcţia de preşedinte al consiliului de observatori al SA “IPTEH“, care, de asemenea, aparţine premierului Vladimir Filat. “În anul trecut, ulterior naţionalizării de fosta guvernare a acestei întreprinderi, eu am fost numit şi ca administrator la o companie din România“, a spus Baliţchi, referindu-se la firma S.C. “KAPITAL INVEST COMPANY“ S.A., acţionarii majoritari în care, potrivit „Monitorului Oficial al României”, sunt soţii Vladimir şi Nadejda (Sanda) Filat.

În acelaşi timp, Baliţchi a menţionat că din momentul în care a fost numit în funcţia de director general al Serviciului Vamal, “au fost perfectate actele privind suspendarea deţinerii funcţiei respective atât în SA “IPTEH“, cât şi în cadrul societăţii “KAPITAL INVEST COMPANY“, însă nu a putut spune de ce până în prezent această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, deşi au trecut deja aproape trei luni de la numirea sa în funcţia de şef al Serviciului Vamal al Moldovei”.

Tot portalul de ştiri OMEGA anunţă că Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei refuză să prezinte informaţii privind cei care stau în spatele contrabandei cu ţigări depistate la Punctul vamal Albiţa:
„Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a anunţat, la solicitarea agenţiei OMEGA, că instrumentează împreună cu Procuratura Generală cazul de contrabandă cu ţigări în proporţii deosebit de mari, înregistrat pe 5 martie curent la punctul de trecere român Albiţa.
“Centrul în comun cu Procuratura Generală investighează acest caz sub aspectul identificării elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă, precum şi sub aspectul calificării acţiunilor angajaţilor vamali în contextul admiterii neglijenţei în serviciu, soldată cu trecerea nestingherită a încărcăturii vizate peste punctele vamale din ţară“, se spune într-un răspuns al CCCEC la solicitarea agenţiei OMEGA.
[…] La rândul său, Serviciul Vamal al Moldovei nu a făcut nici o declaraţie privind modul în care un lot de contrabandă cu tutun de asemenea proporţii a reuşit să treacă neobservat prin vama moldovenească. Totodată, nici autorităţile moldovene nu au semnalat dacă în acest caz poate fi vorba despre o reţea organizată de contrabandă cu ţigări prin frontiera Moldovei cu Uniunea Europeană”.
În finalul acestei ştiri, portalul OMEGA aminteşte:
„Cotidianul roman Evenimentul Zilei anunţa anterior că în anul 1998 Vladimir Filat, fiind asociat la compania Romold Trading, care importa ţigări “MT“, a fost cercetat penal pentru contrabanda cu ţigări “MT“. Cotidianul român mai notează că Filat a fost cercetat după ce poliţia română a organizat un flagrant, fiind sechestrate patru tiruri pline cu ţigări “MT“ având timbre falsificate”, scriu jurnaliştii de la omg.md”.

Vechiul contrabandist a recidivat?

Supoziţia lansată de OMEGA că în cazul de contrabandă cu ţigări de la Albiţa ar fi implicat şi premierul Filat nu este lipsită de temei. Este clar pentru toată lumea că în curând nu vom putea afla cine stă cu adevărat în spatele acestei afaceri frauduloase pentru că puterea va muşamaliza acest caz şi, bineînţeles, va face totul ca asupra premierului să nu planeze nici o suspiciune. Dar însuşi faptul că şeful Serviciului Vamal este omul lui Filat (căci nimeni nu încredinţează unui străin să-i administreze afacerile într-o altă ţară şi, mai apoi, să-l facă şi şef la Vamă) şi că acest transport cu ţigări de contrabandă nu avea cum să treacă hotarul moldovean fără ştirea autorităţilor vamale, deci a trecut cu acceptul autorităţilor, ne face să credem că anume Filat este cel care a comandat acest transport cu ţigări de contrabandă şi a organizat trecerea lui fără probleme prin vama moldovenească. Mai ales că Filat nu este la prima abatere, dacă putem spune aşa când este vorba de contrabandă cu ţigări. Probabil că Filat a recidivat, apucându-se de vechile rele. Numai că dacă este aşa, atunci infracţiunea săvârşită de acesta este mult mai gravă. Căci acum este prim-ministru al Republicii Moldova, nu mai este bişniţarul de odinioară. Şi este vorba de contrabandă cu ţigări săvârşită la hotarul cu Uniunea Europeană. Vă imaginaţi care sunt perspectivele de integrare europeană ale Republicii Moldova, dacă premierul acestei ţări este pasibil de a fi bănuit de organizarea contrabandei cu ţigări la hotarul cu UE?

Podul de ţigări de peste Prut

În campania electorală Filat a promis alegătorilor semnarea şi punerea în aplicare a Acordului cu România privind micul trafic de frontieră. Iată că după atâtea declaraţii şi promisiuni, până în prezent acesta nu funcţionează. Dar la ce i-ar trebuie premierului micul trafic de frontieră, dacă există marele trafic de frontieră, marele trafic cu ţigări de contrabandă, care aduce saci cu bani, cu care poţi să finanţezi una, două, trei campanii electorale la rând?

Până în acest moment Filat nu a făcut nici o declaraţia privind transportul cu ţigări de contrabandă de la albiţa. Filat păstrează tăcerea. O tăcere care îl încriminează.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Publicitate
  1. iura
    martie 28, 2010 la 9:04 am

    filat este un trafikant un nimeni nu stie sa conduca o tara

  2. NINA
    decembrie 27, 2010 la 7:31 pm

    e foarte bun lucru–de ce nu doar cine nu fura nu are–-

  1. aprilie 6, 2010 la 11:02 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: