Prima pagină > Analiză > Logica revoluţionară ca substitut al supremaţiei legii

Logica revoluţionară ca substitut al supremaţiei legii

  • Post Scriptum la comentarille asupra tragicei zile de 7 aprilie 2009

  • Mitul fondator al neobolşevicilor liberali în plină ofensivă

Prima aniversare a evenimentelor de acum un an a accentuat în mod flagrant preocuparea vârfurilor actualei puteri de a sacraliza tragedia de atunci prin repartizarea de roluri pentru forţele politice din Republica Moldova şi pentru participanţii la conflictul de proporţii din acea zi.

Aşadar, regimul liberal şi-a rezervat postura de erou colectiv, de făptuitor al justiţiei istorice, de mesia aducător de schimbare. În interpretarea lor, toţi demonstranţii reprezintă, după modelul cunoscut al interpretărilor de tip bolşevic, forţa motrice a istoriei, adică un fel de substitut al proletariatului, care croieşte „viitorul luminos” cu metode revoluţionare. Rolul negativ îi revine fostei guvernări comuniste, poliţiei în ansamblu, ca şi tuturor celor care nu sunt cu ei, cu actuala putere şi care – nu-i aşa?-, nefiind cu ei, sunt împotriva lor. Prin urmare, aceştia, inamicii Revoluţiei, trebuie nimiciţi, striviţi, stigmatizaţi şi băgaţi la puşcărie.  Ei nu recunosc dreptul altora de a exista în viaţa publică, de a-şi menţine dezacordul cu actuala putere fără a fi etichetaţi ca duşmani ai poporului şi ai „Revoluţiei din 7 aprilie”.

Astfel, ziua de 7 aprilie devine pentru liberalii moldoveni exact ceea ce era 7 noiembrie pentru bolşevici. Deosebiri de ordin conceptual între cele două fundamentalisme ideologice practic nu există. Ambele reprezintă un concept care propagă ura şi intoleranţa faţă de toţi cei care nu sunt înregimentaţi în cohortele lor revoluţionare. Şi bolşevicii după lovitura de stat din octombrie 1917, şi liberalii după pretinsa revoluţie din 7 aprilie 2009, au transformat instituţiile statului de drept în unelte de anihilare a oponenţilor politici. Aparatul de stat a devenit unul eminamente represiv, epurările de cadre şi înlocuirea acestora cu „oameni de-ai noştri” au căpătat proporţii fără precedent. Aproape toată presa a devenit unealtă de propagandă a regimului. Procuratura Generală este detaşamentul de elită al trupelor de prigonire şi constrângere a oponenţilor şi, concominent, de protecţie a exponenţilor actualei puteri.

Diferenţa dintre bolşevicii lui Vladimir Lenin şi liberalii lui Vladimir Filat, secondat de ortacii din celelalte partide ale alianţei de guvernământ este determinată doar de contextul istoric, care nu le îngăduie ultimilor să opereze represiuni de proporţiile celor comise de comisarii roşii.

7 aprilie 2009, exact ca şi 7 noiembrie 1917, reprezintă punctul de pornire al mitului fondator al noii puteri. Şi într-un caz, şi în altul formulele lovitură de stat stat sau cel de răsturnare prin violenţă a puterii de stat sunt substituite cu termenul mai romantic şi până la urmă eufemistic de Revoluţie. Chiar dacă între cele trei formule lingvistice există o sinonimie perfectă, percepţia publicului pentru termenul utilizat cu preponderenţă de liberali este una pozitivă. De la Revoluţia Franceză încoace el păstrează cumva o aură de nobleţe. Mitul fondator al acestei ideologii autosuficiente, ermetice şi agresive este transformat astăzi într-un fel de parareligie, într-o nouă ideologie de stat. Manipularea mulţimilor prin mass-media, prin manevrele procuraturii asupra anchetei legate de evenimentele respective reprezintă elementele-cheie în vasta operaţiune de legitimare a actualei puteri, născută în „focul Revoluţiei” de acum un an.

Ca să prindă mai bine masele în mrejele sale propagandistice, noua putere utilizează în mod cinic decesul tragic, regretabil şi condamnabil al lui Valeriu Boboc şi maltratările cărora le-au fost supuşi unii tineri reţinuţi de poliţie. În aceleaşi scopuri propagandistice, cu acelaşi cinism, actuala putere n-a mai aşteptat să se încheie măcar formal investigaţiile Procuraturii sau să fie prezentat raportul Comisiei parlamentare de anchetă. Chiar în ziua de 7 aprilie toate postuzrile TV şi radio afiliate actualei puteri au prezentat pe larg suita de acţiuni orientate spre sacralizarea evenimentelor de acum un an. În centrul capitalei a fost prezentată macheta unui monument, preşedintele în exerciţiu Ghimpu îi conferă post-mortem lui Valeriu Boboc cea mai înaltă distincţie de stat. Astfel, „Revoluţia” are şi martirii săi, veneraţi în condiţii de solemnitate prefăcută tocmai de cei care i-au trădat pe tinerii ieşiţi în stradă din cele mai sincere motive, pentru democraţie şi pentru Europa. Tinerii care au invadat piaţa anul trecut au tot dreptul să-i întrebe acum pe capii partididelor liberale, de ce au dat aceştia bir cu fugiţii, de ce i-au trădat pe Valeriu Boboc şi pe ceilalţi prin fuga din piaţă înainte de plecarea tuturor demonstranţilor? De ce Filat, Chirtoacă, Ghimpu, Urechean şi ceilaţi nu au rămas peste noapte ca să-i convingă pe tineri să plece acasă şi ca să preîntâmpine orice atac din partea forţelor de ordine? Valeriu Boboc astăzi ar fi fost viu dacă nu ar fi fost părăsit ce cei care l-au scos în piaţă.

Aşa cum autorităţile dezinformează cu rea-credinţă opinia publică asupra evenimentelor de acum un an şi le prezintă în mod trunchiat, considerăm necesar să facem câteva precizări de principiu.

Tragedia din 7 aprilie 2009 a generat două categorii de victime:

1) poliţiştii, care se aflau în exerciţiul funcţiunii, agresaţi de demonstranţii violenţi, fără ca cei dintâi să fi arătat o minimă agresivitate împotriva protestatarilor. (Cronologic anume poliţiştii aflaţi la datorie s-au pomenit în postură de victime ale agresorilor. Este vorba de cele întâmplate pe parcursul zilei de 7 aprilie 2009. Autorităţile şi procuratura controlată de acestea nu au schiţat nici un gest pentru a-şi exprima regretul faţă de molestarea a sute de poliţişti, nici pentru a efectua investigaţii în scopul stabilirii persoanelor care i-au agresat pe poliţişti.)

2) demonstranţii, unii dintre ei paşnici şi nevinovaţi, alţii violenţi. (Cronologic aceştia au fost atacaţi de forţele de ordine în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie. Menţionăm că acutala putere, inclusiv procuratura afiliată acesteia, decupează din lanţul evenimentelor doar aceste momente, în mod categoric regretabile şi condamnabile.)

În legătură cu evenimentele din aprilie 2009 există cel puţin trei categorii de persoane care au încălcat vădit legea:

1) organizatorii oficiali ai protestelor, adică cei care au depus cereri prelabile la Primăria capitalei, asumându-şi răspunderea de a asigura caracterul paşnic al întrunirilor şi de a nu permite degenerarea lor în acte de violenţă. Aceştia sunt Vladimir Filat, preşedinte PLDM, Anghel Agachi şi Victor Roşca, membri ai conducerii PLDM, precum şi Natalia Morari, Artur Gurău şi Elena Zgardan. (Respectivele persoane, fiind în vârful piramidei de stat sau reprezentând clientela actualei guvernări, se află sub protecţia acesteia şi sunt absolviţi de orice răpundere.)

2) provocatorii, instigatorii, jefuitorii, care au agresat forţele de ordine, au îndemnat mulţimile la violenţă, au devastat, incendiat şi prădat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. (Şi aceştia reprezintă clientela actualei guvernări, atât politicienii, cât şi tinerii vandali. Ei nu sunt urmăriţi penal de procuratură şi nici blamaţi de autorităţi. Ei sunt „eroii revoluţiei”.)

3) poliţiştii, care au aplicat în mod excesiv forţa asupra tinerilor care rămăseseră în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie 2009 în centrul Chişinăului. (Aceştia sunt prezentaţi în calitate de criminali înainte ca ancheta şi judecata să dovedească vinovăţia sau nevinovăţia fiecăruia dintre colaboratorii de poliţie. Preşedintele în exerciţiu, M. Ghimpu, primarul Chişinăului, D. Chirtoacă, premierul V. Filat, prim-vicepreşedintele Parlamentului, Urechean, se întrec în invective şi învinuiri împotriva poliţiştilor, călcând în picioare principiul prezumţiei nevinovăţiei, de care trebuie să se bucure orice cetăţean într-un stat de drept.)

Dată fiind fragilitatea instituţiilor statului de drept, ţinute în stare de paralizie de către actuala putere, nu avem nici un temei să sperăm că justiţia va triumfa şi că vom afla adevărul întreg despre evenimentele din 7 aprilie 2009. Mai mult decât atât, există riscuri reale ca adevăraţii vinovaţi de dezastrul de acum un an să fie absolviţi de orice răspundere, urmând să fie condamnaţi doar câţiva colaboratori de poliţie, cărora li se va atribui rolul de ţapi ispăşitori.

În aceste condiţii, când instituţiile statului de drept au devenit unelte de represiune în mâinile guvernării, când minciuna şi manipularea sunt elemente de bază ale activităţii actualei puteri, când confruntarea şi logica războiului sunt utilizate ca principale arme de luptă cu oponenţii politici, iar dialogul, compromisul şi consensul au ieşit din circuitul relaţiilor dintre putere şi opoziţie, putem afirma cu cetitudine că societatea este împinsă în hăul unor noi confruntări de proporţii.

Iurie Roşca,

8 aprilie 2009

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: