Prima pagină > Ştire > Declaraţia Partidului Popular Creştin Democrat în legătură cu intenţia agresivă a unui grup de a organiza în centrul capitalei o aşa-numită paradă a homosexualilor

Declaraţia Partidului Popular Creştin Democrat în legătură cu intenţia agresivă a unui grup de a organiza în centrul capitalei o aşa-numită paradă a homosexualilor

Partidul Popular Creştin Democrat constată cu îngrijorare faptul că un grup de persoane care îşi zic „minorităţi sexuale” intenţionează şi în acest an să organizeze o paradă în centrul capitalei. Scopul unor astfel de demonstraţii este de a impune societăţii practicile sexuale anormale ca pe o normalitate.

PPCD apreciază că astfel de acţiuni reprezintă o ameninţare directă pentru temeliile morale ale societăţii, o ofensă grosolană adusă sentimentelor religioase ale majorităţii absolute a cetăţenilor ţării noastre, care sunt în proporţie de peste 90% creştini, precum şi o lovitură puternică împotriva instituţiei familiei.

Pretenţia acestui grup de a obţine modificarea legislaţiei naţionale în sensul legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către astfel de cupluri este inacceptabilă. Speculaţiile potrivit cărora într-o societate democratică astfel de practici s-ar înscrie în conceptul drepturilor fundamentale ale omului sunt lipsite de orice temei. Omul este creaţia lui Dumnezeu, de la care a primit legile morale şi în faţa căruia rămâne responsabil. Iar legile statului nu trebuie să calce legile divine, pe care se bazează întreaga Creaţie. Obligaţia fiecărui membru al societăţii este să îşi apere familia şi copiii de manifestări care le aduc atingere educaţiei şi integrităţii morale. Instituţiile statului nostru au datoria să nu admită profanarea sentimentelor religioase şi a moralei publice de către grupări anticreştine şi imorale.

Articolul 48 din Constituţie stabileşte: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Întreaga societate trebuie să acţioneze în spiritul acestei norme constituţionale. În acelaşi timp, Legea supremă a ţării noastre oferă garanţii clare pentru viaţa privată a fiecărui membru al societăţii. Articolul 28 prevede clar: „Statul ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Cadrul legal în vigoare protejează şi viaţa intimă a membrilor acestui grup. Dar de la tolerarea lor în spaţiul privat până la tolerarea neruşinării şi a depravării în inima capitalei este o deosebire fundamentală. Faptul că nici statul, nici societatea nu persecută manifestările homosexualilor nu trebuie să însemne sub nici o formă că aceştia îşi pot permite să terorizeze opinia publică cu manifestări sfidătoare, care jignesc demnitatea absolutei majorităţi a membrilor societăţii.

Orice pretenţii potrivit cărora integrarea europeană ar fi imposibilă fără acceptarea unor concesii degradante în faţa acestui curent anticreştin sunt false. Europa are drept fundament spiritual şi drept identitate culturală Biblia.

Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos trebuie urmat. PPCD împărtăşeşte viziunea creştină asupra omului şi a lumii ca operă a lui Dumnezeu. Anume din aceste motive facem apel către factorii de decizie să ia atitudine publică faţă de intenţiile provocatoare ale homosexualilor de a organiza o nouă manifestaţie.

Ne adresăm către Preşedintele în exerciţiu, dl Mihai Ghimpu, către Primul-Ministru, dl Vladimir Filat, către alţi conducători de prim rang şi oameni politici, cu îndemnul să ia atitudine fermă faţă de aceste manifestări. De asemenea, cerem Primarului general al Chişinăului, dl Dorin Chirtoacă, să ia toate măsurile pentru a nu permite organizarea paradei respective.

15 aprilie 2010

Anunțuri
  1. alaandrei
    Aprilie 16, 2010 la 8:17 pm

    Ar fi bine ca fiecare partid sa ia actiunea aceasta.Bravo PPCD!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: