Prima pagină > Ştire > Poziţia AJCD privind constituirea Comisiei Tănase

Poziţia AJCD privind constituirea Comisiei Tănase

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi a făcut publică poziţia sa faţă de decizia de miercuri, 14 aprilie, a Guvernului de a înfiinţa o comisie guvernamentală care să investigheze cazurile de maltratare a poliţiştilor produse pe 7 aprilie 2009, condusă de ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Juriştii creştin-democraţi concluzionează că premierul Vladimir Filat, preşedinte PLDM, şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte PLDM, nu au dreptul moral să conducă procesul de stabilire a persoanelor care au avut de suferit în urma confruntărilor din 7 aprilie 2009, întrucât anume conducerea PLDM a fost organizatorul oficial al acelor acţiuni de protest şi nu a fost în stare să asigure caracterul paşnic al acestora. De asemenea, juriştii cer demisia procurorului general, Valeriu Zubco, reformarea instituţiei Procuraturii Generale conform recomandărilor Consiliului Europei, demisia ministrului Afacerilor Interne, Victor Catan, reformarea Ministerului Afacerilor Interne conform standardelor europene şi demilitarizarea poliţiei.

Vă prezentăm mai jos textul declaraţiei AJCD.

Poziţia Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi cu privire la molestarea poliţiştilor şi a demonstranţilor la 7 aprilie 2009

1. La primăria capitalei au fost depuse declaraţii de desfăşurare a acţiunilor de protest din 7 aprilie 2009 de către Partidului Liberal Democrat din Moldova.

2. Forţele de ordine nu au atacat demonstranţii şi nu au dat nici un prilej de reacţii violente.

3. Violenţele au fost declanşate de o parte de protestatari.

4. 3 martie 2010 – Iurie Roşca, preşedinte al PPCD, publică articolul „Tehnica loviturii de stat: de la Vladimir LENIN la Vladimir FILAT”, în care menţionează, referindu-se la ziua de 7 aprilie 2009, că „Întrunirea, anunţată a fi una paşnică, a degenerat în acte de violenţă, în agresare cu pietre şi molestarea tinerilor poliţişti care nu au dat nici un temei pentru astfel de reacţii furibunde, poliţia neîntreprinzând nici un gest de atac împotriva manifestanţilor.”

5. 1 aprilie 2010 – Premierul V. Filat obţine suspendarea comisarului municipiului Chişinău, Serghei Cociorva, pe motiv că acesta şi-ar fi depăşit mandatul în timpul acţiunilor de protest din 7 aprilie 2009.

6. 2 aprilie 2010 – 15 ofiţeri de poliţie, care se presupune că ar fi implicaţi în violenţele din 7 aprilie, au fost suspendaţi din funcţie la cererea premierului V. Filat.

7. 2 aprilie 2010 – liderul creştin-democrat Iurie Roşca publică articolul „Războiul împotriva statului de drept, dictatura minciunii şi fuga de răspundere sau încă o dată despre tragica aniversare de 7 aprilie. Sângele lui Valeriu BOBOC este pe obrazul lui Vladimir FILAT”, în care accentuează: „Protestele degradează în acte de violenţă, grupuri numeroase de protestatari atacă cu pietre şi molestează colaboratorii de poliţie, fără ca aceştia să dea vreun temei pentru astfel de acţiuni. Poliţiştii sunt bătuţi cu pietre, cu picioarele în cap, zeci de oameni în uniformă fiind răniţi.”

8. 3 aprilie 2010 – liderii Sindicatului angajaţilor organelor de forţă „Demnitate” au declarat că autorităţile uită să identifice persoanele care au maltratat poliţiştii care se aflau la datorie. Preşedintele sindicatului, Mihai Laşcu, a protestat împotriva faptului că guvernanţii nu acordă nici o atenţie colaboratorilor de poliţie care au avut de suferit în urma dezordinilor de masă din 7 aprilie.

9. 7 aprilie 2010 – AJCD a făcut publică lista poliţiştilor care au suferit leziuni corporale grave în violenţele din 7 aprilie „au fost spitalizaţi cu traumatisme grave 54 colaboratori ai MAI şi au fost trataţi ambulatoriu, diagnosticaţi cu traumatisme medii 221 de colaboratori”. Această listă a fost obţinută din surse din interiorul MAI.

10. 7 aprilie 2010 – AJCD a adresat ministrului de Interne, V. Catan, un demers prin care a cerut să investigheze cazurile de agresare a poliţiştilor, să le acorde protecţia juridică şi îngrijirea medicală necesară.

11. 8 aprilie 2010 – AJCD a adresat Procuraturii Generale un demers, prin care „a cerut să i se răspundă ce măsuri procesuale au fost întreprinse în vederea identificării şi tragerii la răspundere a persoanelor care au participat la acţiunile violente din 7 aprilie 2009 şi au cauzat leziuni corporale colaboratorilor de poliţie, aflaţi în exerciţiul funcţiunii. Demersul a fost însoţit de o listă de 275 de colaboratori de poliţie, care au suferit leziuni corporale grave în data de 7 aprilie 2009.” În aceeaşi zi, AJCD a făcut un demers similar membrilorComisiei parlamentare pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie. La demersul respectiv a fost ataşată, de asemenea, lista celor 275 de poliţişti.

12. 8 aprilie 2010 – Iurie Roşca, preşedinte al PPCD, publică articolul „Logica revoluţionară ca substitut al supremaţiei legii” în care evidenţiază faptul că “Tragedia din 7 aprilie 2009 a generat două categorii de victime: 1). poliţiştii, care se aflau în exerciţiul funcţiunii, agresaţi de demonstranţii violenţi, fără ca cei dintâi să fi arătat o minimă agresivitate împotriva protestatarilor. (Cronologic anume poliţiştii aflaţi la datorie s-au pomenit în postură de victime ale agresorilor. Este vorba de cele întâmplate pe parcursul zilei de 7 aprilie 2009. Autorităţile şi Procuratura controlată de acestea nu au schiţat nici un gest pentru a-şi exprima regretul faţă de molestarea a sute de poliţişti, nici pentru a efectua investigaţii în scopul stabilirii persoanelor care i-au agresat pe poliţişti.); 2). demonstranţii, unii dintre ei paşnici şi nevinovaţi, alţii violenţi.”

13. 8 aprilie 2010 – Premierul V. Filat a cerut, în cadrul şedinţei Guvernului, să fie repuşi în funcţie cei 15 poliţişti suspendaţi la 2 aprilie 2010.

La 15 aprilie 2010, premierul V. Filat a cedat în faţa presiunilor PPCD, AJCD şi a Sindicatului „Demnitate”, anunţând în cadrul şedinţei Guvernului că a semnat o dispoziţie de creare a unei Comisii guvernamentale, care urmează să identifice toate persoanele care au avut de suferit în urma evenimentelor din aprilie 2009. Filat a dispus să fie identificate toate victimele, atât cele din rândul protestatarilor, cât şi cele din rândul poliţiştilor. Totodată, premierul a cerut să le fie acordată în egală masură asistenţa necesară, inclusiv materială. În fruntea Comisiei a fost numit ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Concluzii:

1. Autorităţile centrale şi locale au încercat să deturneze ancheta şi să dezinformeze opinia publică, prezentând în mod distorsionat evenimentele. Potrivit versiunii actualei puteri, la 7 aprilie 2009 s-ar fi confruntat două tabere: protestatarii paşnici şi poliţiştii violenţi.

2. Procuratura Generală nu a întreprins nimic pentru identificarea protestatarilor violenţi care au agresat poliţiştii, urmărind penal doar colaboratorii MAI.

3. Atât protestatarii violenţi, cât şi poliţiştii vinovaţi trebuie să fie sancţionaţi conform legii.

4. Premierul Vladimir Filat, preşedinte PLDM, şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte PLDM, nu au dreptul moral să conducă procesul de stabilire a persoanelor care au avut de suferit în urma confruntărilor din 7 aprilie 2009, întrucât anume conducerea PLDM a fost organizatorul oficial al acelor acţiuni de protest şi nu a fost în stare să asigure caracterul paşnic al acestora.

5. Procuratura Generală s-a descalificat total ca instituţie responsabilă de investigarea corectă, completă şi nepărtinitoare a cauzelor şi responsabililor dezastrului din 7 aprilie.

Cerem:

1. Demisia procurorului general, Valeriu Zubco;

2. Reformarea instituţiei Procuraturii Generale conform recomandărilor Consiliului Europei;

3. Demisia ministrului Afacerilor Interne, Victor Catan;

4. Reformarea Ministerului Afacerilor Interne conform standardelor europene şi demilitarizarea poliţiei.

Radu Busila, presedinte al AJCD, 14 aprilie 2010

Vizualizari: 162
Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: