Prima pagină > Analiză > 17 teze despre 7 aprilie

17 teze despre 7 aprilie

Igor Dodon

17 teze despre 7 aprilie – anume în aşa formulă voi prezenta părerea mea personală despre evenimentele de acum un an. Am decis să fac această prezentare la solicitarea unor vizitatori ai blogului meu, care au insistat în repetate rânduri să mă expun în această privinţă. Am lăsat să se potolească puţin zgomotul ridicat de propaganda liberal-democrată, prilejuită aniversării evenimentului, am aşteptat până se mai calmează spiritele fierbinţi şi eroice ale liderilor din alianţa de guvernare şi iată că le răspund cititorilor abia acum.

Şi poate că nici nu m-aş fi lăsat convins de insistenţele voastre, stimaţi vizitatori ai blogului, dacă nu aş fi înţeles la un moment dat că 7 aprilie nu e doar o dramă umilitoare a trecutului recent, nu e doar o provocare a prezentului, dar e şi o posibilă stafie a viitorului.

1. 7 aprilie este expresia unui plan bine gândit şi pregătit în amănunte, iar tinerii au devenit „carne de tun” şi victime ale acţiunilor puse la cale de strategii şi organizatorii evenimentelor de atunci. Mulţimea care a comis acţiuni violente şi distrugeri ale instituţiilor statului a venit în centrul capitalei chemată de apelurile unor lideri politici şi lideri de opinie. Protestele deci nu au avut un caracter spontan, ci un caracter organizat, odată ce au existat din timp cereri depuse la primăria capitalei pentru organizarea acţiunilor de protest, atât din partea unor partide politice, cât şi din partea unor organizaţii civile. Mai mult, martorii acelor evenimente au văzut cum coloane de elevi şi studenţi mărşăluiau pe stradelele adiacente bulevardului Ştefan cel Mare, în coloane organizate, spre a se contopi cu mulţimea care venea în centru din toate direcţiile.

2. Responsabilitatea pentru acţiunile de violenţă din 7 aprilie le revine organizatorilor oficiali ai acţiunilor de protest. Cei care au depus cereri prealabile la Primăria capitalei, şi-au asumat răspunderea de a asigura caracterul paşnic al întrunirilor şi de a nu permite degenerarea lor în acte de violenţă.

3. Motivul oficial declarat de organizatorii protestelor a fost ipotetica falsificare a alegerilor, înainte ca CEC să-şi dea verdictul şi în pofida faptului că observatorii internaţionali s-au declarat mulţumiţi de modul de desfăşurare a scrutinului. Deci motivul invocat, cel de falsificare a alegerilor, e cel puţin ciudat, odată ce nu a fost probat la acel moment, şi n-a fost probat nici până astăzi, la un an de la acele evenimente.

4. Aş vrea cu această ocazie să-i întreb pe domnii liberali: când veţi prezenta probe concrete şi reale, care să justifice scoaterea mulţimii în stradă de 7 aprilie, pe motiv de falsificare a alegerilor? De ce nu se vorbeşte acum în presă despre bluful politic utilizat atunci ca instrument propagandistic de către liberali?

5. Tinerii veniţi în piaţă, – precizez că mulţi dintre ei au venit în coloane organizate, ceea ce iarăşi vorbeşte despre netemeinicia teoriei liberale despre spontanietate -, au fost supuşi unei manipulări psihologice, prin care au fost instigaţi la ură şi acţiuni agresive împotriva guvernării şi simbolurilor statului. Este foarte periculos să te joci cu psihologia mulţimii, cu emoţiile ei, este chiar imoral acest lucru. Însă anume aceasta s-a întâmplat în piaţă în data de 7 aprilie. Retorica urii vorbită de diverşi lideri de la tribuna centrală a dezlănţuit spiritele tineretului adunat în piaţă şi, cu regret, s-a produs ceea ce ştim cu toţii – s-a declanşat furia şi violenţa.

6. Se vorbeşte mult despre aşa-numiţii provocatori. Dar cine sunt ei? De ce până acum nu au fost identificaţi şi interogaţi? Acel Anatol Mătăsaru, pe care mai multe camere de luat de vederi l-au surprins cum arunca cu pietre şi chiar a dat cu piciorul într-un poliţist căzut, a fost şi el provocator? De ce a fost eroizat de unele televiziuni, în loc să fie supus oprobriului public?

7. Poliţia nu a putut interveni în forţă, deoarece în mulţime erau foarte mulţi elevi, deoarece, în fond, era vorba de tineri ai Republicii Moldova. Iniţial, s-a considerat că simpla prezenţă a cordoanelor de poliţişti va fi suficientă pentru a tempera avântul furibund al tinerilor agresivi. Din păcate, se pare că a existat o intenţie vădită de a provoca o confruntare cu organele de forţă. Mai mult, se creează impresia, şi îmi asum responsabilitatea pentru a spune acest lucru, că organizatorii din umbră ai acelor violenţe, care încă trebuiesc identificaţi probabil, au avut ca obiectiv vărsarea de sânge. S-a dorit ca în rândul protestatarilor să existe victime, pentru a provoca şi mai mult mulţimea şi pentru a induce unor pături largi ale populaţiei indignarea şi furia faţă de organele de ordine şi faţă de guvernare în întregime. Nu întâmplător, printre tineri erau lansate zvonuri precum că ar exista victime, că ar fi fost omorâtă o domnişoară şi altele de acest gen. De ce erau aplicate aceste tehnologii de manipulare? Cine urmărea aceste scopuri criminale? În interesul cui erau utilizate? Este evident şi logic că aceasta în niciun caz nu conveneau guvernării de atunci. Deci, noi rămânem la convingere fermă că ordinul de neaplicare a forţei împotriva tinerilor a fost absolut justificat.

8. Modul în care se desfăşurau evenimentele, multitudinea de indicatori care dădeau de bănuit o tentativă de lovitură de stat, vandalizarea Preşedinţiei şi Parlamentului, riscurile la care erau supuşi cetăţenii paşnici din capitală, obiectele comerciale care puteau fi devastate şi jefuite – toate acestea au dat temei pentru intervenţia în forţă a organelor de ordine în noaptea dintre 7 şi 8 aprilie, în noaptea, când erau deja expirate şi condiţiile cererilor de protest depuse de organizatorii liberali, în noaptea când în piaţă şi lângă Parlament rămăseseră grupuri de persoane suspecte şi cu intenţii dubioase.

9. Organizatorii protestelor au abandonat mulţimea de tineri şi s-a retras în seara zilei de 7 aprilie în spatele ecranului televizoarelor, în faţa obiectivelor camerelor de luat de vederi, unde se simţeau în siguranţă, în timp ce o parte a tinerilor chemaţi de ei în piaţă au continuat dezmăţul din instituţiile statului, jefuind şi incendiind Parlamentul. Cei care şi-au asumat responsabilitatea pentru desfăşurarea paşnică a acţiunilor de protest şi-au declinat în acele momente responsabilitatea pentru cele întâmplate. Astăzi vedem cum ei încearcă să învinuiască pe oricine, încearcă să treacă povara vinovăţiei pe umerii altora, încearcă se se spele pe mâini, să o facă pe eroii, pe martirii. E o atitudine absolut nebărbătească şi laşă. Doar cetăţenii simpli, telespectatorii îşi amintesc încă foarte bine comportamentul liderilor liberali din 7 aprilie 2009, euforia care îi caracteriza în amiaza acelei zile, iar apoi frica viscerală şi fuga în studiourile de televiziune, unde spuneau că nu au nimic în comun cu tinerii din piaţă. Mie mi-ar fi fost ruşine să mă comport aşa cum s-au comportat liderii liberali atunci şi cum se comportă ei acum.

10. Culmea laşităţii şi a ipocriziei este să utilizezi un eveniment tragic, moartea unui tânăr, pentru a-ţi face publicitate politică gratuită. Valeriu Boboc a murit în timp ce organizatorii protestelor se aflau în spatele ecranelor televizorului, susţinând că nu au nimic în comun cu tinerii din piaţă. De ce nu au rămas în piaţă să-i calmeze pe tinerii rămaşi acolo? De ce nu şi-au înfăptuit angajamentele asumate în cererea de protest? De ce atunci s-au distanţat de tineri, iar acum se asociază cu ei? Când minţeau liderii liberali: atunci sau astăzi? Sau şi atunci şi astăzi? Acum aceşti lideri se declară eroi ai aşa-numitei revoluţii, dau vina pe duşmani inventaţi, caută ţapi ispăşitori, transformă tragedia lui Valeriu Boboc în slogan electoral. Numele şi tragedia lui Valeriu Boboc a fost transformată în sloganul electoral al partidelor liberale. Nici în operele lui George Orwell nu am fi găsit o asemenea ficţiune politică macabră şi josnică.

11. Practic nimeni dintre oficiali nu vorbeşte astăzi despre poliţiştii care au fost răniţi grav în acea zi. Am avut prilejul să văd lista colaboratorilor organelor de intrene răniţi în data de 7 aprilie. Sunt 275 de persoane, unii dintre care au rămas invalizi pe viaţă. Sunt şi ei tineri, aveau şi ei puţin peste douăzeci de ani. Zeci dintre ei s-au ales cu traumatisme cranio-cerebrale acute, cu fracturi şi leziuni. Şi ei erau în exerciţiul funcţiunii. Cine va răspunde pentru traumarea lor? Sau soarta lor îi este total indiferentă actualei guvernări liberale?

12. Moartea lui Boboc, rănirea a sute de tineri din rândul poliţiştilor şi protestatarilor reprezintă un eveniment tragic, care s-a produs în contextul unui eveniment dramatic pentru Republica Moldova – violenţele din 7 aprilie 2009. Această zi de tristă pomină, 7 aprilie, reprezintă o lecţie dură pentru întreaga clasă politică. A fost un eveniment care a trădat existenţa unor defecţiuni profunde în corpul socio-politic al statului Republica Moldova. Şi dacă nu vom lua învăţămintele corecte de la această lecţie, riscăm să retrăim evenimente similare şi în viitor. E cazul să încetăm să împărţim societatea în tabere ireconciliabile, să încetăm să căutăm în permanenţă duşmani interni. Oare nu vedeţi că societatea e fragmentată şi chiar polarizată la maximum? De ce se tensionează în continuare atmosfera politică? S-a pornit o adevărată campanie de hărţuire psihologică şi juridică împotriva poliţiei, împotriva băieţilor care au avut datoria să menţină ordinea publică acum un an. E adevărat că s-a exagerat atunci şi unii responsabili din poliţie merită să fie sancţionaţi, dar de ce să transformăm o anchetă judiciară într-un tribunal ca la Nurnberg? De ce guvernanţii scot evenimentele din context şi vorbesc practic doar despre noaptea spre 8 aprilie, fără a recunoaşte sincer că sunt direct responsabili pentru ziua de 7 aprilie?

13. Propaganda guvernării liberal-democrate, susţinută (sau poate direcţionată?) de unele mijloace media din exterior, nu încetează să vorbească despre 7 aprilie ca despre o „revoluţie a generaţiei tinere împotriva comunismului”, încercându-se în aşa mod inocularea în rândul populaţiei a ideii că violenţele de atunci ar avea o justificare politico-psihologică. Acest truc propagandistic este o ordinară tehnică de manipulare a conştiinţei maselor şi are ca scop nu altceva decât crearea unui mit, în a cărui mantie să fie îmbrăcată tentativa de lovitură de stat pusă la cale de forţe oculte şi străine intereselor naţionale ale Republicii Moldova.

14. Haideţi să clarificăm totodată, ce e revoluţia şi în ce măsură evenimentele din 7 aprilie corespund acestei etichetări? Interpretările clasice ale acestui fenomen socio-politic spun că revoluţia socială nu e niciodată o mişcare spontană, care să se nască fără nicio pregătire anterioară, ci ea e rezultatul unor frământări sociale profunde, a unor lupte de concepţii sociale. Orice revoluţie este pregătită spiritualiceşte, se bazează pe o anumită ideologie filosofică. Orice revoluţie este călăuzită de idealuri. Revoluţia porneşte întotdeauna de la teorie şi e bazată pe ideologie. Orice revoluţie trebuie să fie reformatoare. Ea trebuie să afirme conştiinţa unui nou drept şi a unor noi valori. Revoluţia care nu aduce nimic nou şi util societăţii e un fenomen patologic, condamnabil. Deci revoluţia adevărată este bazată pe o ideologie, are caracter reformator. Tocmai prin aceasta se deosebeşte revoluţia de revoltele şi răscoalele obişnuite, care nu au decât o ţintă imediat distructivă.

15. Violenţele din 7 aprilie nu se încadrează în concepţia clasică a revoluţiei. Ele au fost ghidate de un scop îngust: distrugerea simbolurilor statului şi înlocuirea unei guvernări cu alta. Nu a existat un ideal obiectiv şi un scop absolut. În prim plan au fost plasate demagogia şi violenţa. Demagogia şi violenţa au fost atunci arma politică a dreptei liberale din Republica Moldova. Din păcate, această armă politică este aplicată fără scrupule şi în prezent.

16. Astăzi suntem martori ai unei ample politici antisociale şi antinaţionale promovate de către alianţa de guvernare. Vedem un regres clar din punct de vedere economic al ţării, observăm cum este în mod făţiş dezonorată identitatea moldovenească a poporului, suntem surprinşi de tot mai multe declaraţii şi acţiuni cu caracter xenofob. Aceste şi alte evoluţii patologice sunt grav resimţite în societate, induc stări de deznădejde şi frustrare, reflectate şi în sondajele de opinie, şi creează de această dată premise cu adevărat reale ale unor frământări sociale profunde şi de anvergură.

17. Pornind de la aceste constatări, în care am menţionat atât grotescul eroizării violenţelor din 7 aprilie, cât şi îndârjirea guvernării actuale de a continua linia confruntării politice cu opoziţia şi de a sfida deschis mai mult de jumătate din populaţia ţării, ajungem la concluzia că scenariul unor eventuale revolte cu adevărat sociale nu este deloc de neglijat. Lecţia zilei de 7 aprilie 2009 a avut de transmis un mesaj foarte clar clasei politice autohtone: înţelepciune şi conciliere în numele stabilităţii politice şi al integrităţii ţării. Astăzi, cu părere de rău, nu vedem din partea guvernanţilor o înţelegere a acestui mesaj. Şi este trist când clasa politică nu trage concluzia corectă din lecţia primită, pentru că orice lecţie neînţeleasă poate să se repete.

Igor DODON

20 aprilie 2010

sursa: http://dodon.md/

Anunțuri
Categorii:Analiză Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: