Musca de pe căciula „Jurnal Trust Media”

Motto:„Nu minţiţi poporul cu televizorul!” (din folclorul politic românesc)

Într-un articol publicat pe site-ul Jurnal.md la 20 aprilie 2010, un autor care nu-şi declară nici măcar ca pseudonim identitatea, încearcă să-i dea o replică lui Iurie Roşca în calitatea lui de autor al unei serii de articole pe marginea tragicei zile de 7 aprilie 2009. Autorul anonim nu s-a trudit, de fapt, să formuleze o replică argumentată la afirmaţiile Preşedintelui PPCD, nu îl citează şi nici măcar nu a făcut o sumară trecere în revistă a materialelor publicate de cel vizat.

Articolul cu pricina (din jurnal.md) lasă impresia că autorul respectiv pur şi simplu nu şi-a putut stăpâni atitudinea faţă de creştin-democraţi şi a sărit cu gura doar ca să mai zică nişte vorbe necugetate împotriva unei formaţiuni politice, pe care nu o simpatizează. Domnul din spatele textului în cauză, furios nevoie mare, se căzneşte să reia o minciună mai veche, potrivit căreia PPCD ar fi avut vreo implicare la organizarea acţiunilor de protest din aprilie anul trecut. Şi ca să-şi cârpească cumva afirmaţiile cu ceva „probe” anonimul publică alăturat o fotografie cu titlu de dezvăluire şocantă. Cităm din comentariul la poza respectivă ”

Un cititor de-al JURNALULUI ne-a trimis o fotografie care demonstrează că liderii PPCD nu au fost cu totul indiferenţi faţă de protestele din 7 aprilie 2009. Al doilea din stânga, în compania unor cetăţeni (poliţişti în civil?), pe treptele Parlamentului, este Ghenadie Vaculovschi, primul dintre cei 7 „magnifici” de pe lista electorală a PPCD în alegerile din 5 aprilie 2009. Persoana de la margine ascunde în mânecă un baston, iar cea din dreapta – un telefon sau poate un pistol?”

Aşa cum unii comentatori de la trustul ”Jurnal” se sparg în figuri să tragă cumva de păr poza în cauză, în scopul prost camuflat de a aplica o lovitură de imagine PPCD, aceştia nu s-au ostenit să mă întrebe direct ce căutam acolo şi cine sunt ceilalţi din imagine. Domnii gazetari independenţi şi echidistanţi aduc învinuiri gratuite fără a face un minim efort de documentare, ei aduc acuzaţii şi fac insinuări, având mina că ar cunoaşte ceva grav de tot despre mine şi colegii mei în legătură cu evenimentele din acea dramatică zi. Ca să limpezesc lucrurile asupra imaginii invocate şi a implicaţiilor legate de ea, voi relata pentru prima dată public nişte lucruri simple şi uşor de verificat.

Eu am activat în calitate de consultant principal în Aparatul Parlamentului Republicii Moldova timp de peste patru ani. La 7 aprilie 2009, fiind funcţionar public la Parlament, mă aflam la locul meu de muncă. Prin urmare, una dintre necunoscutele care îi frământă pe domnii cu pricina, mai exact curiozitatea ce căutam eu la Parlament în acele zile, este spulberată. De la etajul şase (unde era biroul fracţiunii parlamentare PPCD) şi de la etajul opt (unde era biroul meu) din clădirea Parlamentului, se putea vedea foarte bine ce se întâmplă în stradă. Urmăream cu nedumerire cum evoluează evenimentele din faţa clădirilor Preşedinţiei şi a Parlamentului. Fiind şi un protestatar „cu vechime” (organizator şi participant la acţiunile de protest organizate de creştin-democraţi în anii 2002 şi 2003), eram curios să urmăresc felul în care organizatorii evenimentelor de masă din 7 aprilie 2009 ”conduc” mulţimile şi ”deţin controlul” asupra situaţiei. Ceea ce nu puteam să înţeleg, era aflarea unor persoane publice, protagonişti ai acţiunii din acea zi, într-un fel de expectativă, pe sub brazii din faţa Parlamentului. În 2002 şi 2003 noi nu ne-am permis aşa ceva. Nu mi-am crezut ochilor, atunci când tinerii au început să spargă geamurile Preşedinţiei şi a Parlamentului, să pătrundă în birouri, să scoată din ele documente şi obiecte personale ale angajaţilor Parlamentului, să aprindă ruguri cu obiectele scoase din Parlament etc., fără ca cineva dintre organizatori să schiţeze măcar un gest de dezacord cu aceste fapte şi să îndemne la continuarea paşnică, nonviolentă, a manifestării. Nu îmi venea să cred că aşa ceva se întâmplă Republica Moldova.

Când mulţimea a început să arunce cu pietre am crezut că violenţele se vor opri aici. Nu mi-am putut imagina că se va ajunge până la devastarea sediului legislativului şi nu numai. La un moment dat, unul dintre colaboratorii Serviciului Pază şi Protecţie a a intrat în biroul fracţiunii, unde mă aflam împreună cu colegii, insistând să părăsim de urgenţă sediul instituţiei din motive de securitate. Ne-am conformat. Am coborât cu toţii la parter. Acolo era un zgomot puternic, provocat de atacul mulţimii asupra sediului Parlamentului, iar coridoarele erau pline de fum şi de praf. Am văzut cum colaboratorii Serviciului Pază şi Protecţie, dar şi poliţiştii, încercau să blocheze uşile birourilor de la parter, în care pătrunseseră prin ferestre unii protestatari. Poliţiştii au încercat să ne evacueze prin una dintre uşile din spatele clădirii. În timp ce ne deplasam spre una dintre ieşirile din spate, în faţa noastră dintr-un birou a pătruns în coridor un fum dens şi negru. Atunci poliţiştii au spart sticlele unui geam, prin care am şi ieşit afară. Eu am rămas afară, în preajma clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei preţ de câteva ore. Sper că nu se va găsi nimeni care să-mi reproşeze acest lucru. Anume în acele momente am fost fotografiat şi filmat de unii ziarişti. Dar nimeni nu poate să nege faptul că nu am schiţat nici un gest agresiv şi nu am avut nici o implicare în dezastrul care se producea în faţa ochilor mei. Astfel, pentru domnii peste măsură de curioşi cade voalul de pe o altă necunoscută: de ce Ghenadie Vaculovschi apare pe unele poze din ziua de 7 aprilie 2009. Acum, după precizarea de mai sus, sper că dl Petru Bogatu sau dl Nicolae Negru, ambii de la Jurnal şi-au satisfăcut o parte din curiozităţile legate de persoana mea.

Cât priveşte fotografia publicată alături de articolul respectiv pe Jurnal.md, aş dori să fac nişte precizări care să potolească măcar parţial setea de senzaţional a unor angajaţi ai trustului respectiv. Dar poate şi setea de adevăr, dacă aşa ceva există în cazul jurnaliştilor vizaţi. În primul rând, fotografia respectivă este făcută nu la 7, ci la 8 aprilie 2009. Sper că autorul ”necunoscut” realizează faptul că acest detaliu schimbă esenţial datele problemei! În ziua respectivă am venit la Parlament cu speranţa că documentele, cărţile, şi alte materiale, cu o valoare ştiinţifică şi analitică remarcabilă, pe care reuşisem să le adun în aceşti patru ani (şi din care m-am inspirat la elaborarea proiectelor de legi şi amendamente la proiecte de legi), nu sunt distruse. Am constatat, însă, că numai o parte din biblioteca şi baza mea de date scăpase acţiunilor de vandalism. Am adunat ceea ce mai putea fi adunat (cinci pungi cu cărţi). L-am rugat pe fratele meu, Ruslan Vaculovschi, să vină cu maşina ca să mă ajute să luăm cărţile. Pe fotografia publicată de Jurnal.md, făcută la 8 aprilie 2009, poate fi văzut subsemnatul, fratele meu, iar celealte două persoane sunt angajaţii Serviciul Pază şi Protecţie, aflaţi în exerciuţiul funcţiunii. Numele lor este Sergiu Tudorică şi Dumitru Tartan, ambii fiind şi la ora actuală angajaţi ai aceleiaşi instituţii şi având aceeaşi activitate. În mod firesc, răstimp de patru ani lucraţi la Parlament am reuşit să facem cunoştinţă cu mai mulţi colaboratori ai acestei instituţii de stat abilitate cu funcţia de pază a instituţiilor centrale ale statului. Autorul textului din Jurnal.md face aluzia la un baston, pe care îl ţine în mână unul dintre cei doi angajaţi SPP, dar şi la ”un telefon sau poate un pistol”. Las la latitudinea cititorilor să judece dacă maniera în care este făcută această observaţie vine din naivitate sau din rea intenţie. Stimabilul autor necunoscut, dacă ar fi făcut un mic efort, cât un dublu clic, să mărească puţin imaginea, ar fi putut să vadă cu uşurinţă că persoana din stânga mea ţine în mână nu un pistol, ci cheile de la maşină. Deşi angajaţii SPP poartă şi pistoale, dar nu în văzul tuturora. Iar bastonul din mana unuia dintre ei, prezentat ca armă de atac, probabil este din dotarea Serviciului. La fel de bine însă este posibil că bastonul a fost găsit pe jos, fiind pierdut de vreunul din sutele de poliţişti călcaţi în picioare şi bătuţi cu pietrele în cap de „revoluţionarii paşnici”. Dar loc pentru imagini cu poliţişti însângeraţi sau pentru demonstranţi agresivi se vede că în astfel de instituţii media nu se găseşte.

Pe marginea acestei fotografii s-au mai făcut speculaţii şi în cadrul unei emisiuni difuzate la la postul de televiziune Jurnal TV la 3 aprilie, Petru Bogatu făcând aluzii similare cu cele din textul publicat la 20 aprilie pe site-ul Jurnal.md. În mod evident, dacă ar fi existat intenţia de a afla ce e cu această poză, aş fi fost sunat. Cel puţin aşa dictează nu doar buchia Legii presei şi a Codului Audiovizualului, dar şi bunul simţ. Totuşi dacă e să vorbim de nevoia de a consulta persoana vizată şi de a urmări stabilirea adevărului, de această dată ziariştii sau patronii acestora au demonstrat o lipsă de corectitudine şi profesionalism regretabile. Să ne întrebăm de unde se iscă această manieră tendenţioasă a interpretării evenimentelor, de ce se trişează atât de stângaci la o insituţie media care se vrea a fi una onorabilă? Întrebările respective mă preocupă şi pentru că m-am adresat după acea emisiune din 3 aprilie postului de televiziune Jurnal TV, cu rugămintea să mi se ofere posibilitatea de a face precizările de rigoare în cadrul unei emisiuni similare. Ştiţi ce a urmat? Exact! Nimic. Astfel, putem constata că execuţia publică fără dreptul la replică a politicenilor dezagreaţi de unii conducători şi ziarişti de la Jurnal devine o practică regretabilă. Difuzarea unor informaţii false, neverificate sau interpretarea arbitrară a unor evenimente ne conduc spre concluzia că nu doar lipsa de profesionalism ar fi cauza unei linii editoriale atât de deformate şi deformante a opiniei publice.

În concluzie, dragi prieteni, deoarece ne-am pomenit în sitaţia neplăcută descirsă mai sus, aş dori să formulez câteva întrebări. Oare nu e cazul să strigăm ca pe vremuri la TVM: „Jos cenzura!”? Oare nu e cazul să scandăm şi noi, ca la Bucureşti în 1990, „Nu minţiţi poporul cu televizorul!”? Oare, fiind pus pe postul Jurnal, televizorul nu devine şi în acest caz tembelizor?

Deoarece articolul din Jurnal.md este o recidivă (am în vedere speculaţiile pe marginea unor imagini în care subsemnatul este văzut în preajma clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei în zilele de 7 şi 8 aprilie 2009), am depus pe adresa Jurnal TV şi Jurnal.md o Scrisoare deschisă, prin care rog instituţiile respective să repare greşeala comisă, oferindu-mi posibilitatea să dau replica cuvenită. Ce reacţie vor avea cei de la Jurnal, vom trăi şi vom vedea.

Ghenadie VACULOVSCHI

21 aprilie 2010

P.S.: În cadrul briefingului pe care l-am ţinut astăzi în faţa sediului JURNAL, reporteriţa acestui trust, învăţată de superiori să pună întrebări sucite, care să le pretexteze în continuare manipularea opiniei publice, a căutat să facă o legătură înre cele întâmplate la 7 aprilie şi numirea lui Iurie Roşca în funcţia de vicepremier responsabil de coordonarea organelor de drept.
Pentru a înlătura orice speculaţii în acest sens, amintim că Roşca a fost numit în această funcţie la 16 iunie 2009.

JURNALiştii puşi pe căutarea vionvaţilor pentru dezastrul din 7 aprilie au îndeplinit o sarcină extrem de dificilă: să îi albească pe unii care sunt implicaţi până peste coate în evenimentele respective şi, concomitent, să îi ponegrească pe alţii, care nu au nimic în comun cu cele întâmplate atunci. Grea misiune de luptă au de îndeplinit „ostaşii frontului ideologic” cu pricina. Asta din simplul motiv că minciuna are picioare scurte.

Gh.Vaculovschi

FLUX

Publicitate