Arhiva

Archive for aprilie 28, 2010

Cel mai iubit dintre preşedinţi

FOTO: UNIMEDIAPreşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Gimpu, este de marţi, 27 aprilie, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Bucureşti. Înaltul titlu academic semnifică, după cum s-a menţionat în cadrul ceremoniei de decernare, recunoaşterea meritelor deosebite în domeniul dezvoltării şi promovării dreptului şi pentru susţinerea supremaţiei legii. Dacă ne amintim de aşii pe care i-a tot scos din mânecă Ghimpu în ultima perioadă, atunci chiar putem vorbi de „merite deosebite”. Citește mai mult…
Publicitate

Noi presiuni asupra locuitorilor din Palanca

Poliţia ucraineană interzice accesul la piaţa din localitate

După ce a fost „îngheţată” o scurtă perioadă de timp, „problema Palanca” revine în atenţia opiniei publice. Deşi autorităţile de la Chişinău anunţau recent că localnicii din Palanca îşi vor putea exercita fără impedimente dreptul asupra propriului teritoriu, aceştia sunt supuşi, din nou, presiunilor din partea poliţiei de frontieră ucrainene. Citește mai mult…

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă – ÎMPOTRIVA paradei de la Moscova şi PENTRU parada homosexualilor

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, consideră că autorităţile de la Chişinău trebuie să autorizeze parada homosexualilor, lesbienelor şi transsexualilor, preconizată să se desfăşoare la Chişinău pe data de 2 mai 2010. Poziţia ministrului este, cel puţin, contradictorie, întrucât, tot el se pronunţă împotriva manifestării publice ale homosexualităţii şi a căsătoriilor dintre persoanele de acelaşi sex. Citește mai mult…

Pasat îl şantajează cu dosarele securităţii pe Mitropolitul Vladimir?

La ultima întrunire a Sinodului Mitropoliei Moldovei am avut ocazia să-l vedem din nou pe fostul securist nr. 1, Valeriu Pasat, alături de ierarhii şi clericii Bisericii. FLUX-ul a scris în repetate rânduri despre intenţiile acestui personaj dubios de a-şi constitui un partid politic, folosind în acest scop imaginea şi structurile Mitropoliei Chişinăului. În special, am relatat despre iniţiativa lui Valeriu Pasat, care, iată, este sprijinită şi de mitropolitul Vladimir, în vederea organizării unui referendum pentru predarea religiei în şcoală (Vezi articolul „Filat + Pasat = Lucinschi sau de ce nu avem nevoie de referendum pentru ca religia să fie predată în şcoală”, publicat în FLUX la începutul acestei luni). Citește mai mult…

Radu Buşilă: Chirtoacă se spală pe mâini

Primăria Chişinău nu a cerut interzicerea paradei gay-lor, ci doar trasferarea acesteia în alt loc din Chişinău

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi (AJCD) a adresat săptămîna trecută o scrisoare deschisă către Primarul General Dorin Chirtoacă, prin care a solicitat acestuia să interzică „parada gay-ilor”, planificată pentru data de 2 mai anul curent în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

În scrisoarea menţionată se face trimitere la baza legală, care face posibilă înterzicerea desfăşurării întrunirii respective, şi anume Legea întrunirilor nr. 26 – XVI din 22. 02. 2008, care în art. 8 lit. c) şi art. 14 prevede motivele legale şi procedura judiciară de interzicere a întrunirilor prin care se urmăreşte „încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane”.

Totodată, desfăşurarea unei asemenea întruniri în orice loc public atentează la prevederile Constituţiei Republicii Moldova, care stabileşte prin art. 48 alin. (1) că „familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotirea din partea societăţii şi a statului”, iar alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede expres că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie”.

Preşedintele AJCD, Radu Buşilă, a subliniat că a apreciat gestul Primăriei municipiului Chişinău de a da curs propuneii juriştilor creştin-democraţi şi de a se adresa în instanţa de judecată cu o cerere de interzicere a întrunirii publice a gay-ilor. Juristul constată însă, că reprezentantul Primarului General, Victor Puiu, se cotrazice „într-un mod inadmisibil” prin demersul adresat instanţei de judecată. Radu buşilă a explicat că Primăria a solicitat interzicerea respectivei întruniri in Piaţa Marii Adunări Naţionale, cerând, totodată, ca parada gay-ilor să fie oranizată într-un alt loc public.„Prin urmare, putem conchide că Dorin Chirtoacă nu este împotriva unei asptefl de întruniri a acestui grup agresiv de homosexuali, ci doar caută să se spele pe mâini în faţa opiniei publice şi să îi ofere acestuia posibilitatea de a atenta la morala publică şi a afecta sentimenlele religoase ale cetăţenilor”, a constatat preşedintele AJCD. Citește mai mult…

Verdictul Curţii de Apel – homosexualii nu vor manifesta în Piaţa Marii Adunări Naţionale

Curtea de Apel Chişinău a interzis desfăşurarea întrunirii minorităţilor sexuale în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Autorităţile locale au apelat la instanţa de judecată, în vederea interzicerii acţiunii organizate de Gender-DOC, deoarece mai multe asociaţii creştine şi ONG-uri au ameninţat cu organizarea unor contramanifestaţii.

„GenderDoc-M” a solicitat, la 23 martie curent, asigurarea ordinii publice şi a securităţii persoanelor în cadrul festivalului „Curcubeul peste Nistru”, pe care intenţiona să-l desfăşoare la 2 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ulterior, mai multe organizaţii şi persoane fizice au cerut Primăriei Chişinău să interzică acţiunea. Mişcarea Naţional Creştină a anunţat că va organiza,în aceeaşi zi, manifestaţia „Anti Gay-Pentru Normalitate”. Citește mai mult…

Senatorul român Mihaela Popa propune instituirea premiului „Boboc”. Paranoia liberală de la Chişinău a afectat şi Bucureştiul?

Senatorul PD-L de la Bucureşti, Mihaela Popa, a propus pe 19 aprilie 2010, printr-o declaraţie politică, susţinută în plenul Senatului României, crearea premiului „Valeriu Boboc” pentru libertatea de expresie şi apărarea valorilor democratice. Potrivit presei române, Mihaela Popa a propus ca premiul Boboc să fie acordat după modelul premiului Saharov, decernat anual de Parlamentul European.

Mihaela Popa a declarat de la tribuna Senatului României:

Evenimentele din 7 aprilie au deschis Republicii Moldova calea spre Europa, iar Valeriu Boboc nu mai reprezintă un simplu nume, ci un simbol al luptei pentru valorile democratice şi libertatea de expresie.

Acordarea acestui premiu unui erou al rezistenţei anticomuniste din Chişinău, ar însemna o recunoaştere a rolului important al tuturor luptătorilor împotriva regimului comunist şi o consemnare, pentru generaţiile viitoare, a acestei perioade negre din istoria Europei.”, a declarat senatorul PD-L Mihaela Popa. Citește mai mult…

Ion Negrei, singurul demnitar din Guvern care se împotriveşte manifestării publice a homosexualităţii

aprilie 28, 2010 2 comentarii
Viceprim-ministrul Ion Negrei se declară împotriva manifestărilor publice ale homosexualilor şi se pronunţă pentru interzicerea paradei gay-lor care urmează să se desfăşoare pe 2 mai la Chişinău. Demnitarul este singurul membru al Guvernului, care a răspuns, până în momentul de faţă, la demersul înaintat de preşedintele Coaliţiei pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, Radu Buşilă, prin care înalţilor demnitari de stat li se cere să se pronunţe dacă sunt PENTRU sau CONTRA afişării publice a homosexualităţii. Citește mai mult…
Categorii:Uncategorized, Ştire