Prima pagină > Părerea mea, Uncategorized > Pasat îl şantajează cu dosarele securităţii pe Mitropolitul Vladimir?

Pasat îl şantajează cu dosarele securităţii pe Mitropolitul Vladimir?

La ultima întrunire a Sinodului Mitropoliei Moldovei am avut ocazia să-l vedem din nou pe fostul securist nr. 1, Valeriu Pasat, alături de ierarhii şi clericii Bisericii. FLUX-ul a scris în repetate rânduri despre intenţiile acestui personaj dubios de a-şi constitui un partid politic, folosind în acest scop imaginea şi structurile Mitropoliei Chişinăului. În special, am relatat despre iniţiativa lui Valeriu Pasat, care, iată, este sprijinită şi de mitropolitul Vladimir, în vederea organizării unui referendum pentru predarea religiei în şcoală (Vezi articolul „Filat + Pasat = Lucinschi sau de ce nu avem nevoie de referendum pentru ca religia să fie predată în şcoală”, publicat în FLUX la începutul acestei luni).

După publicarea acestui material, surse din cadrul Mitropoliei Moldovei ne-au comunicat, sub protecţia anonimatului, că majoritatea clericilor din această structură ecleziastică se pronunţă categoric împotriva utilizării Bisericii în scopurile politice şi personale ale lui Pasat. De fapt, nici nu mai este vorba de un secret, de vreme ce a apărut şi în presă, chiar în ziarul unei organizaţii ortodoxe, creată chiar cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir. Ziarul „Toaca”, care este editat de Asociaţia creştinilor ortodocşi din Moldova „Fericita Maică Matroana”, publică o declaraţie prin care această asociaţie îşi face publica poziţia faţă de iniţiativa lui Pasat îmbrăţişată de Mitropolit.

Membrii Asociaţiei anunţă că susţin propunerea „vizavi de referendumul cu privire la introducerea „Bazelor Ortodoxiei” în şcoală”, dar totodată declară că „au îndoieli întemeiate şi serioase privind curăţenia intenţiei reale care stă în spatele acestei propuneri”. Şi anume, ei arată că această iniţiativă are un caracter eminamente politic:
„a) Persoanele care au iniţiat de această dată propunerea de predare a „Bazelor Ortodoxiei” în şcoală nu au dat dovadă de viaţă în Biserica lui Hristos;
b) Iniţiativa dată vine dintr-un context politic naţional care se caracterizează printr-un înalt nivel de confruntare politică în întreaga societate, ceea ce politizează din capul locului procesul de introducere a „Bazelor Ortodoxiei” şi permite folosirea procesului de colectare a semnăturilor în scopuri politice, eventual, străine de Ortodoxie”, se arată în declaraţia Asociaţiei creştinilor ortodocşi din Moldova „Fericita Maică Matroana”. Deşi numele lui Pasat nu este pomenit, este clar că anume pe el îl au în vedere membrii asociaţiei. De văzut că ziarul „Toaca” publică drept ilustrare la acest articol anume fotografia lui Pasat şi a unui acolit de-al său, Anatol Ţăranu, fost ideolog comunist sub regimul sovietic.
Mai mult, membrii Asociaţiei „Fericita Maică Matroana” îi cer întâistătătorului Bisericii, Mitropolitul Vladimir, să se distanţeze de ex-securistul Pasat, un personaj implicat într-un şir de scandaluri răsunătoare de corupţie: „Organizarea desfăşurării predării canonice, în duhul Sfinţilor Părinţi, a „Bazelor Ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar trebuie să se desfăşoare sub patronatul Mitropoliei Moldovei, iar garantul duhovnicesc, ierarhic şi politic să fie personal Înalt Preasfinţitul Vladimir”. Tot acolo cei de la „Maica Matroana” declară: „Noi nu dorim ca acest referendum să fie utilizat în scopuri politice şi credem că introducerea obiectului în cauză este doar un pretext pentru anumite forţe care vor folosi Biserica pentru a-şi realiza interesele”.

Sursele noastre din cadrul Mitropoliei Moldovei ne-au comunicat că în pofida nemulţumirilor provocate în rândul clericilor de „prietenia” dintre mitropolitul Vladimir şi ex-securistul nr.1 Valeriu Pasat, Î.P.S. Vladimir refuză să se dezlipească de Pasat deoarece acesta l-ar şantaja cu o serie de materiale compromiţătoare care îl vizează. Aceste surse ne-au comunicat că Pasat deţine respectivele documente încă din perioada în care acesta era ministru al Securităţii Naţionale şi apoi director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (1999-2001).

Deocamdată nu cunoaştem ce conţin dosarele cu care Pasat l-ar şantaja pe Mitropolit. Dar, dacă informaţiile prezentate de sursele noastre din interiorul Bisericii sunt adevărate, putem presupune că acestea conţin probe de mare scandal, odată ce Mitropolitul Vladimir se lasă şantajat. Mai ales că aceleaşi surse ne-au relatat că ierarhi înalţi din cadrul Patriarhiei de la Moscova nu ar privi cu ochi buni eforturile depuse de Î.P.S. Vladimir de a-l lansa pe Pasat în politică, folosind drept trambulină clerul şi enoriaşii bisericilor.

La 8 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale ar urma să se adune, la iniţiativa Mitropoliei Moldovei preoţi şi mireni din toată ţara pentru a lansa oficial iniţiativa de organizare a referendumului respectiv. Ar fi vorba de circa de o m ie de parohii care să sosească cu cel puţin câte 30 de enoriaşi. Orice s-ar spune, această iniţiativă pare a fi una de anvergură. E păcat numai că o problemă reală, stringentă şi extrem de necesară cum este cea a predării religiei în şcoală este terfelită în interese politice obscure de către oameni care numai evlavie şi osârdie ortodoxă nu au manifestat. Iar dacă şi în biserică interesul poartă fesul, ce să mai facă bietul creştin şi cum să-şi păstreze credinţa neîntinată în timp ce înşişi ierarhii se încovoiază sub presiunea unor interese meschine şi politicianiste de moment?

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: