Prima pagină > Social > Ce părere aveţi despre intenţiile homosexualilor de a desfăşura o paradă în centrul Chişinăului, pe 2 mai?

Ce părere aveţi despre intenţiile homosexualilor de a desfăşura o paradă în centrul Chişinăului, pe 2 mai?

Ana, vânzătoare: Homosexualii nu trebuie să manifeste public

Nu sunt la curent cu ceea ce urmează să se desfăşoare, dar cunosc astfel de oameni care îşi zic homosexuali. Consider că nu este bine ca homosexualii să manifeste public în centrul oraşului. Însa unor tineri le-ar fi interesant să-i vadă, să-i asculte. Consider că cei tineri nu se vor lăsa influenţaţi de homosexuali.

Dorin, 24 ani, Chişinău: Sunt categoric împotrivă

Societatea noastră este creştină în proporţie de 98 la sută şi o manifestaţie publică a homosexualilor este în contradicţie cu valorile noastre. Dacă vor avea loc astfel de evenimente, tinerii vor percepe homosexualitatea ca pe o normalitate. Drept consecinţă, aceste practici sexuale perverse nu le vor mai provoca repulsie, cum ar fi normal. Am putea să ajungem ca să avem şi noi astfel de parade, zise ,,democratice şi civilizate”, ca în alte state. Daca ar fi să mă pronunţ „pentru” sau „contra” manifestării publice a homosexualilor, aş răspunde categoric „nu”.

Vlad, ziarul „Apropo”: Nu accept

Sunt contra. Nu accept astfel de manifestări în Republica Moldova. Sunt sigur că la noi credinţa în Dumnezeu este puternică şi nu vom ceda acestor tendinţe negative venite din Europa. Nu sunt de acord să se desfăşoare astfel de parade dezonorante pentru poporul nostru.

Andrei, Chişinău: Suntem creştini

Suntem împotrivă. Dacă purtăm cruce, înseamnă că îl avem pe Dumnezeu în suflet, iar credinţa noastră creştină nu ne permite să acceptăm astfel de lucruri.

Petru, pensionar: Homosexualitatea e o prostie

Este un lucru îndreptat împotriva Ortodoxiei. Homosexualitatea e o prostie. Unii nu au cu ce se ocupa şi atunci recurg la practici sexuale depravate.

Nicolae, şomer, Ungheni: Cei de la sate condamnă homosexualitatea

Fiind om de la ţară, nu pot să privesc liniştit cum unii, din lipsă de ocupaţie, inventează lucruri obscene. Eu, spre exemplu, toată viaţa mea, am fost antrenor şi îndemnam tinerii să-şi ocupe timpul liber cu sportul. Trebuie să avem grijă de educaţia copiilor, a tinerilor, să nu lăsăm ca lucrul acesta să-l facă homosexualii.

Liliana, Chişinău: Homosexualii să se manifeste în spaţiul lor intim

Ideea de a organiza această manifestaţie este inacceptabilă. Pot să tolerez existenţa acestor oameni, însă sunt categoric împotrivă ca ei să defileze în centrul capitalei. Nu au decât să o facă în spaţiul lor privat. Doar noi, cei care suntem normali, care nu practicăm relaţii sexuale bărbat-bărbat şi femeie-femeie, nu organizăm parade pentru a promova relaţiile noastre intime.

Olga Emilianova, 24 ani, Hânceşti: Sunt „pro”

Nu cred că este ceva ieşit din comun. Dacă dorim să fim o ţară democrată, aşa cum ne considerăm, trebuie să acceptăm şi aşa tipuri de oameni. Cei care vor vedea această manifestaţie sunt capabili să-şi formeze singuri o atitudine faţă de homosexuali.

Valeriu, student la Universitatea de Medicină, Chişinău: Sunt categoric împotrivă

Parada homosexualilor? Oare nu avem suficiente alte probleme: sărăcia, şomajul, salariile mizere, lipsa cadrelor didactice? Oare nu trebuie să rezolvăm în mod urgent aceste probleme? Problema drepturilor homosexualilor este de-a dreptul inventată, este umflată, ca să ne distragă atenţia de la problemele reale. Nu trebuie să promovăm homosexualitatea, vrem să trăim într-o societate sănătoasă şi morală.

Iurie, Chişinău: Societatea nu este pregătită

Societatea noastră nu acceptă aceste europenisme. Nu tot ce vine din Europa este moral şi bun. Noi avem alte preocupări.

Tatiana Spânu, angajată a grădiniţei „Lăstărel”, Chişinău: Cum să le explici copiilor că doi bărbaţi fac sex?

Este ruşinos faptul că nu poţi ieşi la o plimbare în parc cu copiii fără să dai de omeni de “diferite culori”. Cum să-i explici unui copil că aceşti doi bărbaţi se iubesc şi vor să o spună tuturor? Sunt împotriva acestor devieri.

Anatolie, 20 ani, student, facultatea de Drept, ULIM: Homosexualitatea, o practică păcătoasă

Familia în care am crescut m-a educat în spirit creştinesc. Nu vreau să mă pronunţ asupra acestor practici sexuale, deoarece le consider păcătoase.

Eugenia DABIJA, Lucia ANDRONIC, pentru FLUX

Anunțuri
Categorii:Social Etichete:,
  1. alaandrei
    Mai 1, 2010 la 7:27 pm

    Este o gangrena a societatii care trebuie scoasa in afara legii, daca ne iubim societatea.

  2. eugen
    Mai 2, 2010 la 10:04 am

    Eugen 25 ani:hai lasati oamenii sa traisca cum vor!sunt absolut de acord cu parerea „Olga Emilianova, 24 ani, Hânceşti”!defapt fiecare isi poate face o concluzie si sasi traiasca viata cum vrea el!!!nu avem noi treaba cu ei!ganditi-va la problemele mai grave care le avem in MD si la cele personale ca sunt sigur ca-s destul de proaste!si lasati-o balta cu criticile voastre!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: