„Bazele Ortodoxiei” – de la Moscova la Chişinău

Dintru început trebuie să spun că susţin necesitatea introducerii studierii religiei în şcoli. Am însă rezerve faţă de forma pe care o va avea cursul propus spre dezbatere Ministerului Educaţiei. Mai întâi pentru că acest curs încă nu există – avem doar numele lui: „Bazele Ortodoxiei”.Un alt aspect stânjenitor este acela că iniţiativa nu aparţine Mitropoliei Moldovei, ci unei persoane laice, fără experienţă pedagogică şi cu atât mai mult teologică. E vorba de Valeriu Pasat, fostul şef al Serviciului de Informaţie şi Securitate al Moldovei. Mitropolia doar susţine iniţiativa acestuia şi o susţine cu o dezlănţuire nemaiarătată până acum.
Întâmplător sau nu, campania de la Chişinău se suprapune cu campania care se face acum în Federaţia Rusă pentru introducerea ca obiect de studiu a disciplinei zisă „Bazele culturii ortodoxe”. Campania rusească are susţinerea guvernamentală şi, după cum se exprimă chiar autorii ei, se face cu o grabă disperată.
Diaconul Andrei Kuraev, profesor de filozofie şi teolog, un om pe care am avut ocazia să-l cunosc şi chiar să public un amplu interviu cu el, este autorul manualului „Bazele culturii ortodoxe” pe care în luna martie l-a prezentat în mai multe centre universitare din Rusia. Iată ce zice el despre acest proiect:
“Cu siguranţă că experimentul început încalcă toate normele existente ale pedagogiei – graba, lipsa de pregătire, lipsa de strategie… Există riscul ca dascălii să meargă la ore fără manuale şi ceea ce este şi mai sigur, dascălii nu vor avea timp să studieze conţinutul manualului şi să-l însuşească, atât pentru sine, cât şi în consiliul metodic… Dar de ce e nevoie de un experiment atât de urgent? Cursul nostru este o încercare disperată a Rusiei de a se salva pe sine. În joc este viitorul nostru” (www.pravmir.ru).
Având în vedere siguranţa cu care păşeşte Mitropolia Moldovei în urma lui Valeriu Pasat, care, dincolo de controversele care pot apărea în jurul persoanei sale din pricina funcţiei ocupate în trecut, nu este un specialist în teologie şi pedagogie; având în vedere şi similitudinea dintre „Bazele ortodoxiei” şi “Bazele culturii ortodoxe”, precum şi suprapunerea campaniilor de la noi şi din Rusia, s-ar putea să avem o traducere a manualului rusesc în limba română pentru Republica Moldova. Solidaritatea episcopiei Tiraspolului în această iniţiativă este un argument în plus al coordonării cu Moscova.
Întrebarea este: ne angajăm şi noi în lupta disperată pentru salvarea Rusiei? Sau începem o luptă pentru propria salvare, pentru cunoaşterea adevărului istoric despre soarta Bisericii în acest ţinut în care ne-a lăsat Dumnezeu să trăim?
Savatie Baştovoi
Comentarii recente