Avocatul parlamentar Tamara Plămădeală: „peste 90 la sută dintre copii doresc predarea religiei în şcoală

Avocatul parlamentar respinge afirmaţiile unor asociaţii obşteşti, precum că introducerea obiectului religiei în şcoală ar fi contrară principiului constituţional de separare a religiei de stat. În acelaşi timp, în cadrul mai multor mese rotunde, organizate în teritoriu, avocatul parlamentar a constatat că peste 90 la sută din copii se pronunţă în favoarea studierea religiei în şcoală, cu condiţia ca această disciplină să fie predată neapărat de un preot.
În opinia avocatului parlamentar, „introducerea studierii obligatorii a religiei în şcoală este absolut necesară, însă, înainte de toate, trebuie consultaţi beneficiarii, adică copiii”.
Chiar dacă studierea religiei va fi introdusă în şcoală, consideră avocatul parlamentar, nu va fi încălcată în nici un fel prevederea art. 35 din Constituţia RM, deoarece va fi introdusă o disciplină de studiu obişnuită, şi nu se va forma un învăţământ cu caracter religios şi astfel, nu va fi încălcată prevederea, conform căreia învăţământul de stat este laic.
Octavian RACU, FLUX
-
mai 11, 2010 la 6:36 pmBasarabia, izvorul romanismului, vorbeste: “Peste 90 la sută din copii vor studierea religiei în şcoală, cu condiţia ca această să fie predată neapărat de un preot” | Victor Roncea Blog
Comentarii recente