Valeriu Pasat spune că la 7 aprilie a fost organizată o lovitură de stat

Iată că nu a trecut nici jumătate de an că Pasat şi-a schimbat radical atitudinea faţă de liberali. Din avocatul guvernării liberale, Pasat s-a transformat în cel care o încriminează. Nici mai mult, nici mai puţin, Pasat i-a acuzat pe liderii liberali că la 7 aprilie 2009 aceştia au pus la cale răsturnarea puterii prin violenţe şi au reuşit acest lucru. El a făcut această afirmaţie la întrunirea organizată, în centrul capitalei, sâmbătă, 8 mai 2010, în sprijinul iniţiativei privind desfăşurarea unui referendum în vederea introducerea religiei în şcoală. Iată ce a declarat Pasat: „Vrea să vă amintesc: aici, în apropiere de locul în care ne aflăm noi, acum un an, câteva mii de oameni s-au adunat pentru a da jos regimul. Şi ei l-au dat jos. Ca să dai jos, să distrugi, nu ai nevoie de mulţi oameni. Sunt suficiente câteva mii. Noi astăzi suntem mult mai mulţi, zeci de mii de oameni, dar fiţi de acord cu mine, cu toate acestea noi suntem foarte puţini dacă vrem să construim”, a declarat Pasat.
Deci, Pasat le-a aruncat mănuşa celor trei capi liberali, iar aceştia au ridicat-o. De ce aliaţii de altă dată au ajuns acum duşmani? Gurile rele spun că Pasat s-a supărat pe guvernanţi pentru că aceştia nu i-au oferit nici o funcţie, pe care el şi-a dorit-o mult. Cum ar fi: director SIS, procuror general sau măcar ministru de Interne, sau director la CCCEC.
Pe de altă parte, intenţia lui Pasat de a-şi constitui un partid politic cu ajutorul Mitropoliei Moldovei şi a mitropolitului Vladimir Cantarean nu poate să nu-i supere pe Filat, Ghimpu şi Urechean. Aceştia înşişi au sperat şi mai speră că vlădica Vladimir la alegeri va îndemna enoriaşii să voteze pentru partidele de la guvernare. Poate că mitropolitul Vladimir ar fi bucuros să nu să se certe cu puterea, doar că, după cum am scris şi cu alte ocazii, Pasat, se pare, îl şantajează cu nişte dosare de la securitate, pe care le deţine încă de pe timpul când era ministru al Ministerului Securităţii Naţionale şi apoi director SIS. Încurcată poveste. Cu un deznodământ care încă nu se întrevede. Deocamdată.
Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX
Comentarii recente