Nimic nou pe frontul românesc

Vorbesc de front, căci asistăm la un lung şi istovitor război al clasei politice/conducătoare cu propriii cetăţeni. A început acum 20 de ani, ca să mă refer doar la perioada postdecembristă şi la ceea ce trebuia să fie o victorie a bunului simţ, a competenţei, a capitalismului în dauna socialismului şi, de ce nu?, a cetăţenilor normali împotriva asupritorilor de orice provenienţă. A început cu mult entuziasm şi a ars multe pasiuni. A impus o clasă politică şi s-a arătat Europei şi lumii în chip de ţară civilizată, îndreptăţită să stea la aceeaşi masă cu marile puteri. Au fost suişuri şi coborâşuri, mari cacealmale, mari scandaluri, au fost revolte, proteste, sărbători , realizări (ar trebui să le scriu cu litere mici, mici, căci nici nu ştim de ele) şi, iată!, crize; s-au creat averi uriaşe, şi asta nu doar datorită “priceperii” şi muncii întreprinzătorilor autohtoni.

Este normal, în faza asta de capitalism sălbatic, de acumulare primară a capitalului, să existe multe derapaje şi să asistăm la apariţii fulminante, alimentate de banii câştigaţi peste noapte, dar şi la căderi spectaculoase. Ziarele, mai ales tabloidele, şi televiziunile s-au specializat în a hrăni poporul cu “circul” monden. Trăiesc şi ele, căci circul este gustat de “bobor”, trăiesc bine merci şi personajele pe care le promovează, căci asta este cel mai ieftin marketing. Şi ţine, căci prostul gust şi lipsa de morală au copleşit această ţară.

Aşa cum suntem noi, aşa este şi clasa politică. Superficială, materialistă, grobiană, lipsită de scrupule, flamandă şi avidă de putere şi de bani. În ultimii 20 de ani, cei care ne conduc au reuşit să pună în mişcare nişte reţele de interese care funcţionează foarte bine. Ele da, nu şi ţara unde exista şi de unde sug seva vitală. Dacă n-ar fi fost ţara asta, România, ele n-ar fi putut să se îngraşe cu neruşinare ca să dispreţuiască totul în jurul lor. Ţara poate să se ducă de râpă. Ţara poate să rabde de foame, poate să tremure de teama viitorului tot mai sumbru şi poate să o ia razna încotro vede cu ochii. Reţelele sunt la adăpost, căci au avut de unde să fure şi nu le-a păsat. Este rău, însă, ca noi i-am lăsat şi i-am ales să ne ducă în mizerie morală şi în sărăcie.

Avem clasa politică pe care o merităm, căci – să fim sinceri!- dacă nu putem să producem decât aşa specimene, înseamnă că ne merităm soarta. Dacă nici acum, în ceasul al 12-lea nu ne trezim, să nu ne plângem, căci nu avem nici o scuză. Nu ne plac elitele, nu ne-au plăcut niciodată. Nu vrem muncă, vrem asistenţă socială. Râdem de cei care muncesc şi ne plângem de cât de greu o ducem. Ne bucură necazul altuia, nici vorbă să îl ajutăm şi ce-i al tău e şi al meu, adică ne place să luăm ce este al altuia. Iar în Europa, a lua se traduce chiar cu a fura şi ni s-a dus vestea. Suntem priviţi chiorâş şi respinşi de căte ori cerem ceva. Nu suntem de încredere. Luptăm de ani de zile şi, vorba caţavencilor, “am înfrânt!”.
Se pare că războiul poporului român cu el însuşi continuă şi va continua până când germenele/dorinţa schimbării va încolţi în interiorul individului şi se va propaga, prin intermediul reţelelor. Când va atinge o masă critică, vom vedea schimbarea. Acum sunt condiţii ca acest fenomen să înceapă. Eu “lucrez” deja. Cine se alătură?

Nicoleta-Camelia Topoleanu, 13 mai 2010

Sursa: http://nictop.wordpress.com/

Publicitate