Sondală şi Păcala au revenit la Chişinău sau cum Filat manipulează prin sondaje
Nu au reuşit să se potolească în societatea moldoveană discuţiile privind rezultatele sondajului IMAS, făcut public pe 10 mai, că iată, surpriză, pe piaţa informaţională este lansat un alt „sondaj de opinie”. Autorii acestuia sunt Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES şi Fundaţia Est-Europeană din Moldova. Din start menţionăm că este foarte dubios faptul că cineva, nişte anonimi în Republica Moldova, se apucă, hodoronc-tronc, să realizeze o investigaţie sociologică. Care este motivaţia lor, ce interes au ei? Toată lumea ştie că în Republica Moldova fac sondaje sociologice IMAS-ul şi CBS-AXA, care, în cele mai dese cazuri, sunt comandate de IPP, iar Fundaţia Soros achită costurile. Când am văzut acest sondaj, primul gând care mi-a venit în minte a fost: oare nu cumva au mai apărut în ţara noastră şi alţi filantropi care nu cruţă banul muncit în sudoarea frunţii şi îl jertfesc cu generozitate pe altarul democraţiei din Republica Moldova? Când am comparat rezultatele sondajului realizat de un ditamai institut român cu cele ale IMAS, am înţeles că nu este vorba de o cercetare a opiniei publice, ci de o încercare de manipulare, de intoxicare a ei.
Ce s-a întâmplat, de fapt? După lansarea sondajului IMAS, bravii lideri AIE, cu excepţia lui Urechean, care nu mai este brav pentru că nu are nici o şansă să treacă pragul electoral, au constatat că alianţa este în declin, că lumea este nemulţumită de situaţia creată, de modul în care este guvernată ţara şi nu intenţionează să-i mai voteze pe Lupu, Ghimpu, Urechean, Chirtoacă şi doar Filat îşi mai păstrează felia electorală. Din rezultatele sondajului IMAS, era clar că AIE nu mai pupă puterea dacă ar avea loc acum alegeri parlamentare. Şi atunci au găsit nişte „sociologi” care sunt buni profesionişti, corecţi, cinstiţi, care nici în ruptul capului nu vor truca un sondaj de opinie, chiar dacă ar fi să le dea Filat nu câteva mii de euro, ci jumătate din sutele lui de milioane. Aceşti oneşti sociologi, tupilaţi sub umbrela unei instituţii cu o denumire răsunătoare „Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie”, în două – trei zile au realizat sondajul care le-a fost comandat. Băieţii au jucat fin, nu au dat cu bâta în baltă, ci au ridicat doar un pic procentele guvernanţilor, aşa cât să dea impresia unui trend ascendent. Au cam exagerat în cazul PLDM, dar nu e vina sociologilor, probabil Filat s-a lăcomit şi este ştiut că cine plăteşte acela comandă muzica. Dacă după sondajul IMAS PLDM ar acumula 16,5 la sută, atunci după cel realizat de sociologii cinstiţi şi oneşti, partidul lui Filat ar avea tocmai 22,4%. PL lui Ghimpu şi Chirtoacă „sare” de la 4,9% la 5,8%, adică trece pragul electoral fără probleme. Şi bineînţeles, potrivit sociologilor cinstiţi, cărora am putea să le spunem Sondală şi Păcală, toate celelalte partide politice merg în jos, cu excepţia câtorva sateliţi extraparlamentari de-ai lui Filat.
Povestea este clară. Mai avem doar o singură nedumerire. Unde sunt sociologii din Republica Moldova? Admitem că nu au bani pentru a realiza sondaje proprii, dar unde sunt analizele lor pe sondajele trucate de alţii? Sau în tagma sociologilor avem exact aceeaşi situaţie ca şi în presă, sociologii se vând la fel de facil ca şi jurnaliştii? Deocamdată ne abţinem să dăm un răspuns. Poate între timp apare o voce, măcar o voce.
Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX
Apropo, aproximativ stiu de rezultatele IRES si desigur ca sunt trucate si marite in favoare lui Filat, Cu toate ca lcul de frunte le apartine Lui Voronin, Filat si Lupu cam in egalitate, dar, dsigur ca l-au bagat si pe Kirtocel prin fata, nu mai zic de Ghimpull. tipa „EVALUARE SI STRATEGIE” ..