Declaraţia Medvedev-Ianukovici anunţă un nou Plan Kozak. Guvernul Filat se face că plouă

Kievul adoptă o tonalitate tot mai ameninţătoare faţă de Republica Moldova, atunci când se referă la problema transnistreană

Potrivit portalului de ştiri Regnum, vineri, 21 mai 2010, ministrul ucrainean de Externe, Constantin Griţenko, a declarat în cadrul unui raport făcut în Parlament: „Declaraţia lui Victor Ianukovici şi Dmitri Medvedev privind Transnistria transmite un semnal puternic atât părţilor în conflict, cât şi partenerilor europeni că Moscova şi Kievul nu mai consideră posibil să piardă timpul în zadar”. “Cred că noi trebuie să fim interesaţi ca această zonă conflictogenă să înceteze a mai fi ca atare. Acest conflict constituie un real potenţial pericol al intereselor noaste şi al stabilităţii în regiune. De aceea vor fi depuse toate eforturile pentru a găsi înţelegere între părţi în baza integrităţii teritoriale şi a respectului faţă de drepturi şi libertăţi”, a declarat ministru Griţenko.

El a mai spus că Kievul oficial a primit o reacţie pozitivă pe căi diplomatice la declaraţia celor doi şefi de stat. „Ucraina va continua dialogul pe această temă cu Rusia, un dialog permanent cu conducerea Moldovei şi cu puterea din Transnistria” a mai spus Griţenko.

Declaraţia făcută de şeful diplomaţiei ucrainene trădează o tonalitate ameninţătoare şi ultimativă (altfel Griţenko nu ar fi folosit sintagma „Moscova şi Kievul nu mai consideră posibil să piardă timpul în zadar”), adresată în mod direct Republicii Moldova şi doar tangenţial „partenerilor europeni”, adică Uniunii Europene. Chiar dacă formal declaraţia este adresată ambelor părţi implicate în conflict, adică şi Tiraspolului (se scrie Tiraspol, dar se citeşte Moscova), este evident că ea are scopul să înhibe orice gest, oricât de slab, de care, măcar ipotetic, ar putea fi capabile autorităţile de la Chişinău de dezacord cu planul pe care Rusia vrea să-l impună Republicii Moldova în conflictul transnistrean. Griţenko a emis această declaraţie gândindu-i un efect hipnotic care ar trebuie să paralizeze instinctul de autoapărare al Republicii Moldova. Ce alt efect ar putea fi scontat atunci când două state foarte mari, nu doar ca teritoriu, dar şi ca putere militară şi economică, Rusia şi Ucraina, îi dau din deget unei ţărişoare foarte mici şi foarte slabe.

De fapt, Republica Moldova este somată să accepte planul Rusiei fără ca, cel puţin, să ştie ce prevede acesta, adică este forţată să semneze în alb. Evident că putem presupune fără teamă de a greşi că planul Rusiei, la care a aderat de curând şi Kievul, nu prevede nimic bun pentru Republica Moldova, că este defavorabil ţării noastre, din simplu motiv că ne este impus cu forţa. Altfel, ar trebui să admitem că ruşii ne impun binele cu forţa.

Şi, totuşi, ce soluţie vrea să impună Moscova şi aliatul ei, Kievul, în pripă în chestiunea transnistreană? Ce ne cere Griţenko să acceptăm? Nu încape nici o îndoială că ruşii vor un nou Plan Kozak, asta însemnând: anularea actualei Constituţii, dizolvarea Republicii Moldova ca stat independent şi crearea unui alt stat pe teritoriul ei – Republica Federativă Moldova, cu trei subiecţi, Transnistria şi Găgăuzia reprezentând, de fapt, cele două instrumente de exercitare directe a puterii de la Moscova asupra Chişinăului şi nu în ultimul rând, legalizarea prezenţei militare ruse, care să capete statul de bază militară. De fapt, ruşii nu au ascuns niciodată că îşi doresc revenirea la Planul Kozak şi semnarea lui.

Iată că în aceeaşi zi, 21 mai 2010, viceprim-ministrul Victor Osipov, aflat într-o vizită de lucru la Kiev, s-a întâlnit cu ministrul ucrainean de Externe, Constantin Griţenko. Imediat după această vizită, partea moldoveană a difuzat un comunicat de presă, care te face să te întrebi ale cui interese apără Guvernul Filat: ale Republicii Moldova sau ale Rusiei şi Ucrainei.

Din comunicatul difuzat de biroul de presă al vicepremierului Osipov aflăm că acesta „l-a informat pe ministrul ucrainean despre acţiunile întreprinse de către Guvernul moldovean pentru reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării”. Formula utilizată de cei care au scris textul comunicatului presă, „Osipov l-a informat pe ministrul ucrainean”, îl plasează pe demnitarul moldovean într-o relaţie de subordonare faţă de Griţenko. Impresia pe care o creează acest text este că Osipov s-a prezentat la raport în faţa lui Griţenko. Dacă autorii ar fi folosit alte formule verbale, cum ar fi „a trecut în revistă acţiunile …”, „a făcut o scrută prezentare a acţiunilor … ” ş.a., am fi înţeles că Osipov nu este subalternul lui Griţenko. Dar nu asta este cel mai grav lucru din acest comunicat de presă. Iată ce urmează: „El (Victor Osipov – n.n.) a mulţumit conducerii Ucrainei pentru sprijinirea eforturilor îndreptate spre identificarea unei soluţii în formatul de negocieri „5+2” cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, despre care se vorbeşte în Declaraţia comună a Preşedinţilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse, adoptate la 17 mai curent, la Kiev”. Pentru ce i-a mulţumit Osipov lui Griţenko? Pentru declaraţia comună a preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei din 17 mai care este, de fapt, o precursoare a unui nou plan Kozak? Vicepremierul Victor Osipov nu a avut curiozitatea să-l întrebe pe Griţenko de ce în declaraţia Medvedev-Ianukovici nu se spune nici un cuvânt despre retragerea trupelor ruse din teritoriul naţional al Republicii Moldova, ci, dimpotrivă, este exaltată misiunea „pacificatorilor ruşi”, care de fapt reprezintă forţe armate de ocupaţie. Cum a putut Osipov să le mulţumească ucrainenilor şi ruşilor pentru această declaraţie? Admit că Victor Osipov nu se poate revolta aşa cum mă revolt eu, eu sunt jurnalist, iar el este demnitar, el reprezintă statul şi are obligaţia să fie diplomat. Dar, oricum, el era obligat să amintească ucrainenilor şi ruşilor, într-un limbaj cât se poate de diplomatic, că diferendul transnistrean nu poate fi soluţionat decât cu respectarea întocmai a prevederilor Constituţiei şi a Legii din 22 iulie 2005 cu privire la statutul juridic al localităţilor din stânga Nistrului, care prevăd expres că acordarea unui statut localităţilor din stânga Nistrului poate avea loc doar după retragerea forţelor armate ruse.

Victor Osipov nu l-a întrebat pe Griţenko ce a vrut să spună atunci când a afirmat: „Declaraţia lui Victor Ianukovici şi Dmitri Medvedev privind Trasnistria transmite un semnal puternic atât părţilor în conflict, cât şi partenerilor europeni că Moscova şi Kievul nu mai consideră posibil să piardă timpul în zadar”. Cum poate fi descifrată această declaraţie? S-au poate că ameninţarea proferată de Griţenko a avut efectul hipnotic despre care am scris mai sus şi Victor Osipov nu a admis nici măcar în gând că are obligaţiunea să-l întrebe pe Griţenko ce urmează după ce ”Moscova şi Kievul nu mai consideră posibil să piardă timpul în zadar”.

Tot în aceeaşi zi, 21 mai 2010, Victor Osipov s-a întâlnit şi cu preşedintele comisiei pentru politică externă a Radei Supreme, Oleg Bilorus, şi cu preşedintele Comisiei pentru integrare europeană din cadrul parlamentului ucrainean, Boris Taraşiuk. În cadrul discuţiei lui Victor Osipov cu Oleg Bilorus, ultimul şi-a dezminţit propria declaraţie făcută pe 19 mai, când afirma că Rusia şi Ucraina au decis partajarea Republicii Moldova: Transnistria i-ar reveni Ucrainei, iar Basarabia – Rusiei: „Într-adevăr, noua conducere a Ucrainei a adoptat o nouă poziţie privind Transnistria, care, de fapt, este poziţia Rusiei. Chiar în pofida declaraţiei privind necesitatea păstrării integrităţii teritoriale a Moldovei, poziţia Ucrainei s-a schimbat. Nu este un secret că statul vecin (Rusia – n.n.) nu consideră necesară o asemenea poziţie, ba dimpotrivă: luaţi-vă Transnistria, dar nouă daţi-ne Moldova”. Oleg Bilorus a declarat că el nu ar fi făcut această afirmaţie şi că ea ar fi „rodul fanteziilor unor jurnalişti”. Este mai mult decât evident că Bilorus a făcut această declaraţie, iar presa l-a citat corect pe acesta. Unde mai pui că printre cei care l-au citat pe preşedintele comisiei pentru relaţii externe a Radei Supreme a fost prestigiosul portal de ştiri Novâi Reghion, care difuzează doar informaţii veridice şi nu se lansează în tirajarea unor falsuri care fac senzaţie. Dar şi până în momentul în care Bilorus s-a dezis de propria afirmaţie, observăm că nimeni din Republica Moldova, nimeni dintre oficialităţi, nu şi-a manifestat cel puţin îngrijorarea faţă de faptul că un demnitar de la Kiev vorbeşte cât se poate de serios despre o posibilă partajare a Republicii Moldova între Ucraina şi Rusia. Nu putem avea nici o pretenţie faţă de Oleg Bilorus, el nu a făcut nimic altceva decât să dezvăluie nişte planuri care sunt urzite la Moscova şi Kiev în privinţa Republicii Moldova. Ba dimpotrivă, trebuie să-i mulţumim pentru că datorită lui putem să ne dăm seama cât de grave şi cât de periculoase pot fi pentru Republica Moldova consecinţele declaraţiei Medvedev-Ianukovici din 17 mai de la Kiev. Întrebarea noastre este de ce nimeni dintre demnitarii moldoveni nu vorbeşte deschis despre acest pericol, de ce Bilorus manifestă mai mult interes pentru existenţa Republicii Moldova ca stat decât Filat, Leancă sau Osipov?

Pentru că, a-ţi observat, în cadrul întrevederii pe care a avut-o premierul moldovean, Vladimir Filat, cu omologul şi tizul său rus, Vladimir Putin, la summitul şefilor de guvern CSI, Filat nu a scos o vorbă despre problema transnistreană, nu şi-a exprimat nici măcar speranţa că ruşii îşi vor onora angajamentele internaţionale şi îşi vor retrage trupele armate din Republica Moldova.

Şi, în general, care este poziţia Guvernului Filat în noua conjunctură regională în care este abordată problema transnistreană? Guvernul Filat este apărătorul intereselor Republicii Moldova sau este complicele celor care doresc partajarea ţării noastre, distrugerea statului Republica Moldova? Sau poate că membrii Cabinetului Filat, ca şi întreaga coaliţie de guvernământ, care s-a autointitulat sentenţios „Alianţa pentru Integrare Europeană”, şi-au zis că odată ce americanii ne-au lăsat de izbelişte (dacă este adevărat ceea ce scrie David Kramer), ce rost mai are să se certe ei cu vecinii din Est, să-şi diminueze şansele de izbândă în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare anticipate? De aceea şi tac toţi, nu se întreabă măcar retoric cum cadrează declaraţia Medvedev-Ianukovici cu retragerea trupelor ruse, cu legea din 22 iulie 2005, cu normele constituţionale. Nu contează ce se întâmplă cu Republica Moldova, important este ca ei să guverneze în continuare, într-un stat independent, dacă se poate, dacă nu – măcar şi într-o gubernie.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Publicitate