De ce a renunţat Nagacevschi la mandatul de deputat?
Raportul prezentat de Comisia Nagacevschi i-a nemulţumit pe toţi. În primul rând, pe aliaţii din AIE, în special pe Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, care au dorit să folosească această comisie pentru a demonstra cu orice preţ că regimul Voronin este cel vinovat de devastarea şi incendierea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei la 7 aprilie 2009. Pe de altă parte, raportul prezentat de comisie i-a nemulţumit pe comunişti şi pe un şir lung de înalţi ofiţeri din cadrul MAI care susţin ideea că la 7 aprilie 2009 s-a încercat o lovitură de stat şi că responsabilitatea pentru cele întâmplate le revine lui Ghimpu, Chirtoacă, Filat şi Urechean. Se pare că deşi fostul avocat, în mod evident, a înclinat mersul lucrărilor comisie în avantajul „revoluţionarilor” din 7 aprilie 2009 (nici nu se putea altfel, el fiind deputat PLDM), totuşi Vitalie Nagacevschi nu a vrut să le facă jocul acestor „revoluţionari” până la urmă. S-ar putea ca cei patru fruntaşi liberali să-i fi cerut lui Nagacevschi să facă prea multe concesii cu propria conştiinţă, să fi insistat la introducerea unor mistificări şi denaturări în respectivul raport şi Nagacevschi, ca un gentelman, a spus: Basta! Şi a plecat.
Ar mai fi un motiv din care Nagacevschi a renunţat la mandatul de deputat. El este un avocat de excepţie, care a făcut o carieră impresionantă în acest domeniu, dar şi în sectorul neguvernamental. În mod sigur, Nagacevschi nu a venit în Parlament de dragul mandatului de deputat sau pentru a-şi rezolva nişte probleme personale. Bănuim că Vitalie Nagacevschi a avut naivitatea să creadă sincer că alături de ceilalţi deputaţi PLDM, dar şi de cei din întreaga AIE, va putea schimba nişte lucruri în mai bine în ţara asta, că va putea promova şi implementa reformele la Procuratură, la Ministerul de Interne, în sistemul judecătoresc. Dar iată că timpul trece, dar PLDM şi AIE în întregime nici nu are de gând să realizeze măcar una dintre promisiunile electorale la care a subscris şi Nagacevschi. De ce să mai stea în Parlament, şi-o fi zis el, de ce să-i lase pe actualii guvernanţi să acopere inactivitatea lor cu nu numele lui. Şi iată că a plecat.
Trebuie să menţionăm că Vitalie Nagacevschi este într-o anumită măsură un personaj controversat, dar nu şi dezonorabil. El este totuşi unul dintre foarte puţinii care a avut putere să renunţe la mandatul de deputat atunci când a văzut că nu poate realiza ceea ce şi-a pus în gând, ceea ce a promis oamenilor, când a văzut că mandatul nu-i serveşte scopurilor pe care şi le-a stabilit. Şi nu e vorba de nişte interese persoanele, pentru că dacă era aşa, nu ar fi renunţat la mandat nici în ruptul capului.
Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX
PENTRU ONOARE ŞI DEMNITATE – ALINIERE LA MAREŞAL
va astept si pe voi sa comentam evenimentele:
http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/pentru-onoare-si-demnitate-aliniere-la.html