Ghimpu despre mulsul ţânţarilor şi actele de binefacere

Atâta lume şi-a frământat creierii (a muls ţânţarul) – de ce tocmai Ţurcanu? Când, de fapt, lucrurile sunt simple. Mihai Ghimpu a făcut un gest de binefacere, după cum a explicat chiar el, după ce fostul şef de la psihiatrie a fost demis, cu doar doi ani înainte de a ieşi la pensie. Actele de binefacere se fac totuşi din propriul buzunar, nu din cel al statului. Mai ales într-o perioadă când se vorbeşte insistent despre necesitatea reducerii cheltuielilor. Ne referim la faptul că Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede optimizarea cheltuielilor de personal şi a unităţilor de personal, pe parcursul anului 2010. Acţiunile de optimizare vor viza, în special, domeniul educaţiei şi pe cel al culturii. Îi sfătuim pe cei care vor rămâne fără locuri de muncă să se adreseze preşedintelui interimar pentru acte de binefacere.
Amintim că Mihai Ghimpu, care este preşedinte interimar, şi-a angajat până acum 5 consilieri. Ştefan Urâtu este consilier al preşedintelui în probleme politice, Mihai Balan (tatăl maestrului în arte, Dan Balan) este consilier în problemele de politică externă, actorul Vitalie Carauş îl consiliază pe Ghimpu în probleme de cultură, învăţământ şi ştiinţă, iar Lilian Şalaru este consilier cu misiuni speciale. Nu ne rămâne decât să zicem: lungeşte-i, Doamne, preşedinţia!
FLUX
Comentarii recente