Prima pagină > Uncategorized > Municipiul Chişinău se află într-un colaps administrativ, susţine Alexandru Corduneanu

Municipiul Chişinău se află într-un colaps administrativ, susţine Alexandru Corduneanu

Serviciile publice din municipiul Chişinău sunt de proastă calitate şi la preţuri care depăşesc capacitatea de plată pentru cea mai mare parte a populaţiei. Relaţia Primăriei cu cetăţeanul este din punct de vedere al superiorului. Toate drumurile sunt accidentate cu milioane de gropi în asfalt. Insalubritatea este galopantă, rezolvarea problemei deşeurilor şi a mirosului insuportabil de la staţia de epurare se amână din an în an. Comerţul stradal este total necivilizat, mai în toate gheretele amplasate în oraş comercializându-se alcool şi tutun. Politicile pe aproape toate domeniile de interes comunitar sunt rudimentare sau lipsesc cu desăvârşire. Bugetul municipal este redus, practic, la taxe şi impozite, fără vreo strategie de valorificare a patrimoniului municipal aflat în gestiunea Primăriei. Cheltuirea banilor publici nu se face pe criterii de performanţă şi este netransparentă. Nu există nici o strategie, nici un program de dezvoltare a suburbiilor. Chişinăul, ca unic oraş istoric protejat de stat din Republica Moldova, dispare, sub semnătura demolatoare a administratorilor municipali. Concluziile de mai sus aparţin consilierului municipal Alexandru Corduneanu şi au fost enunţate, marţi, 8 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Alexandru Corduneanu a accentuat că „schimbarea” promisă de Dorin Chirtoacă în 2007, dar şi la alegerile din 2009, de către actualii reprezentanţi ai coaliţiei de guvernământ, a rămas doar la nivel de slogane electorale şi că, în realitate, situaţia, atât în Chişinău, cât şi în celelalte localităţi din Republica Moldova, este una extrem de gravă. „Am discutat mai mulţi ani în Parlament şi cu societatea civilă legea privind finanţele publice locale care aşa şi nu a intrat pe agenda Legislativului. Iată că unul dintre autorii acelei legi, domnul Veaceslav Ioniţă este de un an de zile deputat în Parlament şi putem aştepta de la el ca această lege să devină, cât mai repede, un bun public. Această lege prevedea o descentralizare a finanţelor publice astfel încât fiecare dintre primării să poată beneficia mai mult decât impozitul funciar.

„Sper că această reformă nu se va produce la fel ca în Chişinău, anunţată chiar la începuturile mandatului primarului general, în 2007, când a fost anunţată „marea schimbare”. „Schimbare” care s-a limitat la schimbarea unor şefi de direcţii cu reprezentanţii Partidului Liberal. La mai mult nu s-a ajuns. Guvernarea locală înseamnă mai mult decât administrarea locală. Guvernarea locală este cea la care participă, în afară de administraţie, şi reprezentanţii businessului, şi societatea civilă”, a menţionat Corduneanu.

El a adăugat că niciuna dintre sarcinile şi deciziile importante pentru Chişinău nu au avut parte de o dezbatere publică. „Mecanismul administraţiei publice locale a rămas cel vechi, de pe timpul primarului Urechean şi acest mecanism este caracterizat de cetăţeni ca hiperbirocratizat, ca ineficient şi profund corupt. Este un mecanism care funcţionează nu pentru cetăţeni. În genere, atitudinea Primăriei faţă de cetăţeni este de sus în jos, de la nivelul celui care conduce”, a afirmat consilierul municipal.

De asemenea, Alexandru Corduneanu s-a referit la faptul că, până în momentul de faţă nu se discută absolut deloc despre reforma administrativă din capitală, care urmează să fie implementată, începând cu 2011 şi anume înfiinţarea în Chişinău a primăriilor de sector. „Una dintre întrebările principiale este: trebuie sau nu să avem 6 primării în municipiul Chişinău? Ştiţi că municipiul Chişinău, conform legii în vigoare, începând cu 2011, trebuie să aibă 5 primării de sector şi o primărie generală. Mă întreb: cine a făcut dezbateri pe această temă?”, a spus Corduneanu.

El a mai precizat că primarul municipiului Chişinău trebuie să reprezinte nu doar interesele locuitorilor capitalei, ci şi ale oamenilor din localităţile care intră în componenţa municipiului şi din comunele peri-urbane, care sunt lăsaţi astăzi de izbelişte. „Capitala Republicii Moldova, ca şi toate capitalele europene, trebuie să beneficieze de un statut aparte. Dar problema municipiului Chişinău nu este doar problema oraşului Chişinău. Este şi problema celor 32 de localităţi care intră în componenţa municipiului. Şi, pe deasupra, şi problema celor 150 de întovărăşiri pomicole care sunt pe moşia municipiului Chişinău. La şedinţele din fiecare zi de luni ale Primăriei nu ştiu dacă se dezbat problemele de organizare, de dezvoltare a comunelor din cadrul primăriei. Care sunt proiectele de dezvoltare ale comunelor peri-urbane? Care va fi statutul întovărăşirilor pomicole? Aşa ceva nu există în nici o legislaţie, este o reminiscenţă de pe timpul lui Gorbaciov”, a conchis consilierul creştin-democrat Alexandru Corduneanu.

FLUX

Anunțuri
  1. Iunie 12, 2010 la 9:54 pm

    ISTORIA AȘA CUM NU O ȘTIM. DEPORTĂRILE BASARABENILOR: TRAGEDII DE FAMILIE ȘI ȚARĂ

    Un articol șocant, despre suferința provocată de bolșevici basarabenilor. Trebuie preluat și citit de cat mai multi romani…

    http://www.tribuna-basarabiei.ro/2010/06/istoria-asa-cum-nu-o-stim-deportarile.html

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: