Prima pagină > Uncategorized > Ilie Cazac, arestat de KGB-iştii transnistreni

Ilie Cazac, arestat de KGB-iştii transnistreni

Părinţii lui Ilie Cazac ţin greva foamei în faţa Ambasadei Rusiei

Părinţii lui Ilie Cazac, arestat la Bender de separatişti sub acuzaţia de înaltă trădare, consideră că Rusia este responsabilă de acţiunile structurilor de putere de la Tiraspol şi poate determina eliberarea fiului lor din detenţia ilegală

Părinţii lui Ilie Cazac, arestat de structurile regiunii separatiste pentru înaltă trădare şi spionaj, au declarat sâmbătă, 12 iunie 2010, greva foamei în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău în încercarea de a determina această ţară să intervină pe lângă autorităţile separatiste de la Tiraspol pentru eliberarea fiului lor. Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, le-a recomandat părinţilor celui arestat să se adreseze autoritarilor din regiunea transnistreană, şi nu celor internaţionale, deoarece, „republica moldovenească nistreană este un stat nerecunoscut, dar, de facto, în acest teritoriu există organe de stat”. Greviştii sunt hotărâţi însă să continue protestul.

Protestul a început chiar în ziua în care Federaţia Rusă îşi serba Ziua Naţională. Mama tânărului, Stela Surchicean, şi tatăl adoptiv al acestuia, Alexandru Viniţchi, şi-au instalat un cort pe trotuarul de vizavi de sediul diplomatic rus din Chişinău şi s-au declarat hotărâţi să locuiască acolo până vor obţine eliberarea fiului lor din detenţia serviciilor secrete de la Tiraspol.

Stela Surchicean a declarat pentru Radio Europa Liberă: “Toţi cei care lucrează în structurile de stat din Transnistria au cetăţenie rusă. Cu atât mai mult MGB-ul. Este o structură susţinută de Moscova, ca, de altfel, întreaga Transnistrie. Aşa-numiţii pacificatori de acolo de unde sunt dacă nu din Rusia. De aceea am venit aici, că ei sunt responsabili. Credem că vor lua măsuri. Până acum însă, nu a existat nici o reacţie. Ei ne-au preîntâmpinat că nu se amestecă în treburile interne ale Transnistriei. Cum aşa? Doar ei susţin şi financiar, şi politic această regiune. Sub acoperişul lor se face tot, iar ei zic că nu putem. Nu vor să-şi recunoască vina, eu aşa cred. Acesta este un joc politic. Dar fiul meu este un om viu, nu o minge în jocul lor”.

Ilie Cazac a fost arestat pe 19 martie, când se întorcea de la serviciu. El lucra la Inspectoratul Fiscal din Bender. Părinţii tânărului presupun că arestul ar avea legătură cu activitatea sa. În cele trei luni de detenţie, părinţii spun că nu au avut nici o veste de la fiu, iar din mesajele sumare pe care le primesc după ce-i duc lui Ilie alimente la penitenciarul din Hlinoaia, de altfel locul unde a fost deţinut şi grupul Ilaşcu, nu le este clară starea lui de sănătate.

Iată de a mai spus Stela Surchicean: „Timp de trei luni nu l-a văzut nimeni, nici avocatul, nici noi, nici un medic. Nu avem nici un drept.”

Cu câteva zile mai devreme, şeful misiunii diplomatice ruse, Valeri Kuzmin, le recomanda părinţilor lui Ilie Cazac, ca, de altfel, şi familiei jurnalistului Ernest Vardanean, aflat în detenţia MGB-ului transnistrean sub aceeaşi acuzaţie, să se adreseze autorităţilor din regiunea transnistreană.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, analistul Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, a declarat însă că această sugestie a diplomatului rus trezeşte nedumerire, întrucât în calitatea sa de garant în negocieri, Federaţia Rusă şi-a asumat anumite angajamente în raport cu respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Victor Chirilă a menţionat următoarele: „În protocolul din 23 mai 2006, semnat de liderul de la Tiraspol, Igor Smirnov, şi vicepreşedintele guvernului rus de atunci, Jucov, se spune, în punctul 6 al acestui protocol, că Rusia recunoaşte responsabilităţile ce-i revin şi una dintre aceste responsabilităţi este respectarea drepturilor omului. În acest caz, nu înţeleg de ce Kuzmin readresează scrisorile venite de la părinţii acestor persoane şi nu ia o poziţie clară în acest sens”.

În aprilie, la câteva săptămâni de la arestul lui Ilie Cazac, şi jurnalistul independent din Tiraspol, Ernest Vardanean, a fost reţinut de autorităţile transnistrene sub acuzaţia din înaltă trădare. După o lună de detenţie, Vardanean şi-a recunoscut vina într-o apariţie televizată, însă rudele sale spun că pretinsa mărturie a fost făcută sub presiune.

În ciuda mai multor demersuri ale unor guverne occidentale şi organizaţii internaţionale, cei doi continuă să se afle în arest. Procuratura din Tighina a iniţiat dosare penale pe faptul reţinerii ilegale a celor doi, iar asociaţia “Promo-Lex”, preocupată de apărarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, a trimis petiţii din partea lui Vardanean şi Cazac la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Liliana Barbăroşie
Sursa: europalibera.org

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: