Arhiva
Raportul Comisiei Cojocaru

La 14 ianuarie curent, prin Decretul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, a fost formată Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.
În urma valorificării istoriografiei din perioada comunistă şi postcomunistă, a literaturii istorice apărute în străinătate, precum şi a unui vast volum de documente de arhivă, multe dintre care au fost accesate în premieră, Comisia a propus o sinteză cuprinzătoare asupra epocii totalitare comuniste cuprinse între anii 1917/1924 şi 1991. Această epocă are ca puncte de reper instaurarea dictaturii comuniste în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) din cadrul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, transplantul de sistem comunist pe malul drept al Nistrului, în Basarabia, în 1940, odată cu ocuparea militară a acestui teritoriu de către maşina de război a Uniunii Sovietice, reocuparea acestui teritoriu în 1944, restabilirea şi consolidarea regimului totalitar de tip sovietic, anchilozarea şi năruirea acestuia odată cu ieşirea din captivitatea comunistă a popoarelor însetate de libertate şi prăbuşirea URSS în 1991. Citește mai mult…
RADU BUŞILĂ: Guvernul Filat cedează ucrainenilor o parte din teritoriul naţional

„Conform articolelor 1 şi 3 din Constituţia Republicii Moldova, statul este indivizibil, iar teritoriul lui este inalienabil. Adică nici un metru pătrat nu poate fi înstrăinat unui alt stat. Ceea ce se întâmplă astăzi cu traseul de la Palanca este o încălcare flagrantă a Constituţiei Republicii Moldova şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi anume, a dreptului la proprietate”, a spus Radu Buşilă.
Totodată, Buşilă apreciază că toate tratativele care au fost purtate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova cu partea ucraineană au avut un caracter secret, fiind total netransparente. Acest lucru a avut loc în pofida promisiunilor date de premierul Filar şi de ministrul de Externe, Leancă, că tratativele vor purta un caracter transparent şi vor fi pe larg mediatizate. Citește mai mult…
Guvernul Filat cedează Palanca
În urma consultărilor din 25 iunie 2010, Ministerele de Externe ale Republicii Moldova şi Ucrainei au coordonat un comunicat de presă comun, care se difuzează astăzi simultan de ambele părţi şi constă în următoarele:
În perioada 24-25 iunie curent, la Chişinău, au avut loc consultări moldo-ucrainene la nivel de experţi privind subiectul stabilirii pe teren a hotarelor sectorului de teren transmis în proprietatea Ucrainei, situat pe teritoriul Republicii Moldova. Consultările s-au desfăşurat la nivel de directori de departamente de drept internaţional din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe ale ambelor state, cu antrenarea altor experţi. Citește mai mult…
Filat deplânge cu lacrimi de crocodil victimele ocupaţiei sovietice

În dimineaţa zilei de 28 iunie 2010, premierul Vladimir Filat a depus flori la piatra de temelie a monumentului consacrat victimelor represiunilor staliniste, amplasată în scuarul Gării Chişinău.
Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Guvernului, la depunerea de flori au participat membri ai Cabinetului de Miniştri şi parlamentari. Conform comunicatului, Filat a declarat presei că, acum 70 de ani, teritoriul actual al Republicii Moldova a fost ocupat forţat de către fosta Uniune Sovietică, ca şi consecinţă a Pactului Molotov-Ribbentrop, act condamnat de nenumărate ori în Republica Moldova. „Şi aici aş vrea să enunţ prevederile Declaraţiei de Independenţă, în care, într-o manieră exhaustivă, sunt condamnate evenimentele ce au avut loc acum 70 de ani”, a spus Filat. Totodată, el a mai menţionat: „Monumentul din scuarul Gării Feroviare este un simbol care marchează acea dramă a concetăţenilor noştri. Este un omagiu adus celor care au avut de suferit din cauza regimului instaurat atunci”. Citește mai mult…
Scandalagiul Ghimpu, fundamentalistul Voronin şi ipocritul Lupu

Să vedem mai întâi ce s-a întâmplat. Săptămâna trecută, preşedintele interimar al statului, Mihai Ghimpu, a semnat un decret prin care a declarat ziua de 28 iunie 1940 drept „Zi a ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist”. Dar nu doar atât. Mihai Ghimpu, prin acelaşi decret prezidenţial, îi cere în mod imperativ Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele din Republica Moldova. Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, „decretul prezidenţial stipulează ca Federaţia Rusă, în calitatea sa de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să-şi retragă necondiţionat, urgent şi transparent trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova”. Acest decret, şi, mai ales, cererea adresată Federaţiei Ruse, i-a nemulţumit pe aliaţii de guvernare ai lui Ghimpu: Marian Lupu, Serafim Urechean şi Vladimir Filat. Citește mai mult…
Comentarii recente