Prima pagină > Uncategorized > În cazul Palanca, toată vina le revine autorităţilor de la Chişinău

În cazul Palanca, toată vina le revine autorităţilor de la Chişinău

Solicitat de jurnalişti să dea o apreciere deciziei Guvernului Filat de a finaliza procesul de transmisie în proprietatea Ucrainei a segmentului de şosea de la Palanca şi a terenului adiacent acestuia, Iurie Roşca a declarat că guvernanţii de la Chişinău au făcut concesii regretabile, prejudiciind interesul naţional al Republicii Moldova.
„Este regretabil că actuala guvernare a finalizat ceea ce a pornit guvernarea de acum mai bine de 10 ani, de pe vremea preşedinţiei domnului Lucinschi. Sincer vorbind, finalizarea acestei operaţiuni îmi creează impresia că cineva şi-a achitat în sfârşit poliţele pentru că dincolo de orice fabulaţie şi exerciţii de imagine, este clar că unui dintre principalii artizani ai actualei guvernări este domnul Petru Lucinschi şi atunci trebuie să căutăm şi contribuţia lui la finalizarea acestui act regretabil”, a declarat Iurie Roşca.

Totodată el a menţionat că autorităţile moldovene poartă toată vina pentru situaţia creată. „Este absolut clar că nu avem nici un temei să aducem reproşuri partenerilor noştri ucraineni care au ştiut să-şi apere interesul naţional cu vârf şi îndesat. Reproşul trebuie adresat actualei guvernări care a realizat nişte concesii regretabile în favoarea vecinului nostru de la Răsărit”, a spus liderul PPCD.

Întrebat care ar fi modalitatea de a contesta actul prin care teritoriul naţional de la Palanca este transmis în proprietate ucrainenilor, Iurie Roşca a constatat că nu există căi legale de atac. „Nu văd care ar fi modalitatea de contestare a acestui act nu doar sub aspect strict formal-juridic. Noi suntem într-o situaţie dificilă: Republica Moldova are nevoie de Ucraina. Dincolo de retorici, a fost nevoie de o muncă diplomatică extrem de migăloasă şi pozitivă în raporturile dinte Moldova şi Ucraina pentru a evita un final atât de neplăcut pentru ţara noastră. Aşa sau altfel, iată de la 10 ani şi ceva de la parafarea acestui document (tratatul de frontieră moldo-ucrainean care conţine şi un protocol adiţional ce poartă un caracter secret, dat fiind faptul că hărţile crochiu ale acestuia nici până în prezent nu au fost făcute publice – n.n) s-a ajuns la o situaţie extrem de indezirabilă pentru noi. De remarcat, perspicacitatea juridică a realizatorilor acestui plan care au evitat ratificarea în Parlament a documentului respectiv. Dacă acordurile bilaterale de acest gen presupun ratificarea în ambele ţări, iată că de această dată s-a recurs la aşa numite tertipuri juridice cu caracter tehnic care evită un scandal politic în plenul şedinţei Parlamentului”, a declarat Iurie Roşca.

El totuşi a menţionat că atunci când actul de transmitere a ternului va intra în vigoare, acesta va putea fi atacat la Curtea Constituţională. „Constituţia Republicii Moldova spus în Articolul 3 că teritoriul ţării este inalienabil şi Curtea Constituţională ar putea să se gândească la anularea unui astfel de act, deşi mă tem că şi în acest caz raţiunile de ordin politic vor prevala asupra normei constituţionale”, a conchis liderul PPCD.

Alexandra COJOCARU, pentru FLUX

Publicitate
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: