Iurie Roşca: PPCD este „FORŢA A TREIA” care va asigura echilibrul în societate

Liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, declară că PPCD reprezintă, în momentul de faţă, o alternativă guvernării actuale dar şi fostei guvernări comuniste. Potrivit lui, PPCD se prezintă astăzi drept „forţa a treia” care are menirea de a consolida societatea moldoveană, divizată de către comunişti şi liberali în două tabere beligerante. Iurie Roşca consideră că partidele politice din Parlament, în loc să-şi unească eforturile pentru a soluţiona problemele grave cu care se confruntă ţara noastră, fac jocul geopolitic al unor ţări din regiune.

Iurie Roşca a susţinut luni, 5 iulie 2010, o conferinţă de presă în care a anunţat oficial aderarea la PPCD a cunoscutului jurnalist Mihail Lupaşco, dar şi a unor consilieri raionali din Ungheni. În acest context, liderul creştin-democrat a accentuat că aderarea lui Lupaşco la formaţiunea sa reprezintă „un semn de bun augur şi anunţă, de fapt, începutul unei serii de noi adeziuni la PPCD, care vor urma în perioada imediat următoare”.

În cadrul conferinţei de presă respective, Iurie Roşca şi proaspătul său coleg, Mihail Lupaşco, au prezentat poziţia PPCD faţă de criza politică din Republica Moldova şi soluţiile care sunt astăzi necesare şi de care actuala putere, dar şi principalul partid de opoziţie, refuză să ţină cont, în detrimentul interesului cetăţenilor Republicii Moldova. Prezentăm mai jos principalele teze din discursul liderului creştin-democrat.

Alegerea directă a şefului statului nu va diminua criza politică, ci, dimpotrivă, poate genera noi riscuri

Ceea ce mi se pare destul de important este că Republica Moldova se află într-o profundă criză politică de mai bine de un an de zile, iar soluţiile care au fost enunţate şi care sunt propuse de partidele parlamentare nu sunt în stare, în opinia noastră, să contribuie la stabilizarea situaţiei politice, la reechilibrarea situaţiei între forţele politice şi la identificarea unei căi optime de ieşire din impas. Aş vrea să amintesc, în acest sens, că întreaga activitate a actualului Legislativ este marcată de confruntare între două tabere: cea liberală, pe de o parte, şi cea comunistă, de cealaltă parte. În felul acesta, şi unii şi alţii, au ratat, anul trecut, o şansă istorică de a găsi o punte de comunicare şi de depăşire a crizei, fiecare dintre cele două tabere insistând asupra propriului său candidat la preşedinţie. Acum, aşa cum cunoaştem, s-a anunţat că soluţia „magică” pentru depăşirea acestei situaţii ar fi organizarea unui referendum şi adoptarea unei modificări la articolul 78 din Constituţie care ar permite alegerea şefului statului prin vot direct, ceea ce, în accepţia coaliţiei majoritare, ar putea servi drept cale de depăşire a acestui impas.

Aş vrea să amintesc că, de fapt, până la modificarea Constituţiei din anul 2000, competenţele şefului statului au fost aceleaşi cu cele prezente în actuala Constituţie şi în legislaţia în vigoare, şi anume relaţia şefului statului cu Parlamentul şi Guvernul. Aş vrea să citez doar două articole, care o să convingă pe toată lumea că, în urma modificărilor pe care le-a anunţat coaliţia majoritară şi referendumul care se aşteaptă, nu se schimbă nimic în bine. Principala problemă se reduce la modul de formare a Guvernului în Republica Moldova. Aşadar, atenţionez asistenţa asupra Articolului 98 care se cheamă „Învestitura”: „După consultarea fracţiunilor parlamentare, preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru”. Vreau să accentuez că, atât Regulamentul Parlamentului, cât şi Legea cu privire la Guvern, pornind de la această normă constituţională, nu prevăd nici o concreteţe şi nici o finalitate clară în dialogul dintre şeful statului şi grupurile parlamentare. Astfel zis: dacă 101 de deputaţi ar ieşi cu o candidatură unică în faţa preşedintelui Republicii Moldova asupra căreia ar insista, preşedintele Republicii Moldova poate să ignore cu desăvârşire opţiunea majorităţii parlamentare şi chiar a corpului legislativ în ansamblu. Fac trimitere la următorul articol, şi anume la Articolul 85 din Constituţie care se cheamă „Dizolvarea parlamentului”. La punctul 2, acest articol spune următorul lucru: „Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a, cel puţin, două solicitări de învestitură”. Ce înseamnă asta în fapt? Asta înseamnă că, dacă mergem după calendarul anunţat de coaliţia majoritară şi, în luna septembrie, se obţine un rezultat favorabil modificării respectivului articol din Constituţie, iar în noiembrie vor avea loc alegerile prezidenţiale, învingătorul în această cursă va consulta fracţiunile parlamentare asupra candidaturii primului ministru, indiferent de faptul dacă vor avea loc sau nu alegeri parlamentare în Republica Moldova. În cazul apariţiei unui dezacord între majoritatea parlamentară şi viitorul şef al statului, acesta se poate soluţiona în două feluri: fie şeful statului îşi subordonează majoritatea parlamentară, fie dizolvă Parlamentul şi se anunţă noi alegeri parlamentare. Prin urmare, toate aceste exerciţii constituţionale şi intenţii de a găsi soluţia prin alegerea şefului statului nu vor schimba nimic în situaţia politică din Republica Moldova în sensul pozitiv al stabilizării raporturilor între factorii politici.

Iată de ce cred că principala problemă pe care o avem la ora actuală este reechilibrarea spectrului politic, crearea unui climat de dialog serios şi constructiv între actorii politici. Iată de ce PPCD consideră că este necesar ca să se contureze un nou pol politic care poate fi numit convenţional „FORŢA A TREIA” şi care să reprezinte o alternativă atât actualei guvernări liberale, cât şi fostei guvernări comuniste. Nu pentru a intra într-un nou război politic, ci pentru a veni cu soluţii practice de ordin constituţional, legislativ, de comunicare publică între actorii politici. Dacă aţi observat, în dezbaterea publică din ultimul an lipseşte, practic, principala problemă a Republicii Moldova, care macină societatea noastră de mai mulţi ani de zile, şi anume, aspectele economice. Republica Moldova are de rezolvat câteva probleme fundamentale pentru determinarea unei creşteri economice care să genereze mai multe locuri de muncă, stabilizarea situaţiei sociale şi care să diminueze emigrarea masivă a forţei de muncă din Republica Moldova în străinătate.

Partidelor parlamentare le lipseşte o platformă naţională comună

Tot aici aş vrea să remarc o problemă care dezechilibrează situaţia internă din Republica Moldova, şi anume, afilierea forţelor politice din Republica Moldova unuia sau altuia dintre actorii geopolitici interesaţi de viaţa politică internă din ţara noastră. Altfel zis, cred că nu este bine când actorii politici, forţele politice se angajează într-un război geopolitic de partea Bucureştiului împotriva Moscovei sau de partea Moscovei împotriva Bucureştiului. Cred că aceste dezechilibre trebuie depăşite printr-o comunicare pozitivă atât cu Bucureştiul, cât şi cu Moscova, astfel încât clasa politică din Republica Moldova să aibă un minim de platformă naţională comună pe care să o împărtăşească în egală măsură, angajându-se într-un dialog pozitiv cu Bucureştiul, Moscova, dar şi cu Kievul, care reprezintă o ţară extrem de importantă pentru Republica Moldova, un partener regional foarte şi foarte important.

Spun aceste lucruri pentru că ne gândim cu toţii şi la recentul Decret al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, care a polarizat opinia publică şi care a relansat dezbateri absolut inutile pe marginea trecutului nostru istoric. Dacă aceste dezbateri s-ar fi limitat doar la exerciţii intelectuale asupra cunoaşterii istoriei Republicii Moldova, nu ar fi fost o mare problemă. În mod evident însă, avem, în momentul de faţă, o nouă tensionare a relaţiilor dintre Republica Moldova cu Federaţia Rusă, care are, dintr-odată, consecinţe comerciale şi economice negative pentru ţara noastră. Prin urmare, punctul nostru de vedere este că o astfel de situaţie politică putea fi evitată, cu atât mai mult cu cât preşedintele interimar nu a oferit nici o soluţie de alternativă, nici energetică, nici comercială, nici economică pentru Republica Moldova. Am impresia că ţinta electorală, dorinţa de a capta cât mai mulţi simpatizanţi şi, ulterior, votanţi este singura preocupare a celor care exercită, la ora actuală, puterea în Republica Moldova.

Iată de ce cred că este nevoie ca în dezbaterea publică să se pună mai mult accent pe soluţii practice, pozitive, concrete, care să permită continuarea construcţiei Republicii Moldova ca stat de drept, ca democraţie funcţională, ca economie prosperă, iar identitatea Republicii Moldova trebuie să fie şlefuită în dezbaterea publică, astfel încât stabilitatea politică să fie principala preocupare a celor care fac politică în Republica Moldova, fără a evita dezbaterile, polemicile, confruntările de idei ş.a.m.d. Altfel, Republica Moldova riscă să îşi permanentizeze starea de criză politică, iar criza politică presupune, în mod clar şi univoc, înapoiere economică.

De altfel, revenind la ideea reformei constituţionale, vreau să amintesc că Republica Moldova a fost singura ţară din spaţiul CSI, care a început reforma constituţională în sensul constituirii unui model de exercitare parlamentară a puterii de stat. Iată că am recepţionat cu toţii informaţia că până şi Kârgâzstanul a decis ca să recurgă, prin referendum, la forma parlamentară de guvernământ, ceea ce mi se pare destul de semnificativ. În acest sens, vreau să menţionez că actualii actori politici ţintesc în mod categoric funcţia de şef al statului doar pentru a consolida practica de exercitare autoritară a puterii de stat în Republica Moldova. Prin urmare, Parlamentul riscă să fie în continuare o instituţie formal-reprezentativă dar, în acelaşi timp, cu funcţii şi atribuţii mai mult decorative, loc de dezbateri şi declaraţii, nu de exercitare directă a puterii de stat.”

FLUX

Publicitate