Filat – acceptat de Antiufeev şi Smirnov

Filat a fost prezent, marţi seara, la un meci de fotbal dintre echipele Şheriff şi FC Basel. În pauză, premierul a discutat cu reprezentanţi ai administraţiei de la Tiraspol, inclusiv cu liderul autoproclamatei RMN, Igor Smirnov, şi cu şeful „Ministerului Securităţii Statului” (MGB), Vladimir Antiufeev. Portalul de ştiri, RIA Dnestr, observă cu maliţiozitate că vizita premierului moldovean s-a reflectat negativ asupra rezultatului meciului, Sheriff pierzând cu scorul de 0:3 în faţa echipei adverse.
Vladimir Filat nu a dorit să le spună ziariştilor despre ce a discutat cu oficialii transnistreni, menţionând doar că a vorbit „despre multe”. El a mai precizat că nu a avut probleme la trecerea frontierei administrative.
Anterior, premierul a mai făcut o încercare de a asista la meciul Sheriff – Steaua Bucureşti, dar fără succes, din lipsa unei coordonări de rigoare, după cum remarcă RIA Dnestr.
Şi dacă primul ministru a dorit să-şi învăluie vizita într-un uşor mister, acesta a fost spulberat de vicepremierul Victor Osipov. El a relatat pentru jurnal.md că Vladimir Filat a avut, în ajun, o convorbire telefonică cu Smirnov, spunându-i acestuia că ar vrea să asiste la meci. „Deplasarea a fost organizată în cele mai mici detalii. În speţă, s-au coordonat aspecte ce ţin de asigurarea protecţiei premierului, dat fiind faptul că e o zonă specifică. Aşa ceva nu era posibil anterior. Ne amintim de tentativele lui Voronin de a ajunge la meciuri, care s-au soldat cu fiasco”, a mai adăugat Osipov.
Iată, în sfârşit, ceva în care Filat l-a întrecut pe Voronin – el a ajuns la meci, iar Voronin – nu! Mai mult, potrivit lui Osipov, premierul şi însoţitorii săi au fost trataţi foarte bine, iar Filat a primit chiar o lojă din care a urmărit jocul. Această realizare majoră justifică pe deplin întreaga perioadă de aflare a lui Osipov în funcţia de vicepremier.
Osipov a mai afirmat că Vladimir Filat şi Igor Smirnov au discutat despre identificarea unor soliţii de reglementare a problemei transnistrene, dar şi despre fotbal. „Cei doi au discutat subiecte concrete, care se negociază de luni bune. În primul rând, este vorba de activitatea agenţilor economici din partea stângă a Nistrului. Această întâlnire va impulsiona luarea de decizii pe viitor”, a precizat el.
Foarte curând (tic verbal al premierului Filat), vom afla dacă nu cumva, după această vizită, actualul prim-ministru va fi favoritul Tiraspolului în alegerile prezidenţiale de la Chişinău.
Ioana FLOREA, FLUX
Comentarii recente