Prima pagină > Uncategorized > Spovedania unui KGB-ist din Guvernul AIE.

Spovedania unui KGB-ist din Guvernul AIE.

Numărul 2 în Guvernul Filat, mândru de a fi securist pe viaţă

Ministrul Economiei, vicepremierul Valeriu Lazăr, a recunoscut că a fost ofiţer KGB şi că face parte din rezerva SIS. El a infirmat însă că ar fi colonel de securitate în rezervă, precizând că deţine doar gradul de locotenent-colonel. „Nu am făcut secret din asta. Din 1992 şi până în 1994 am făcut cursuri speciale şi am fost ofiţer în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale (MSN). După cum se ştie despre cei care au activat în securitate, „bâvşih cekistov ne bâvaet” (foşti securişti nu există – n.r.)”, a declarat Lazăr, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Faptul că am activat în Securitate a fost o şcoală foarte bună pentru mine. Generalul Tudor Botnaru mi-a fost dascăl şi am învăţat foarte multe. Este o onoare pentru mine că am făcut parte din elita societăţii. Cum se spune, foşti securişti nu există, e ceva pentru toată viaţa”, a recunoscut ministrul Lazăr.

Acesta a precizat că în cadrul Ministerului Securităţii Naţionale a activat în domeniul economic. „Ştiu ce se întâmplă în ţară. Am aptitudini în acest sens. Am plecat de la MSN deoarece au venit oameni din afară şi au iniţiat nişte reforme cu care nu eram de acord”, s-a destăinuit Valeriu Lazăr.

Oficialul a menţionat că din cauza acestor oameni s-a implicat în politică. „Când am văzut că la putere au venit unii oameni care au acreditat ideea că vor să schimbe ceva şi sunt aşteptaţi de societate, atunci m-am implicat în politică. Eu ştiu cât pufuşor pe botişor au unii dintre aceştia şi chiar m-au apucat dracii. Atunci mi-am zis că ăştia dacă vin la putere atunci discreditează aşteptările oamenilor şi viitorul copiilor mei. Eu, de fapt, ştiu prea multe şi am văzut un pericol şi din acest motiv m-am implicat în politică”, a mai spus secretarul general al Partidului Democrat, condus de prezidenţiabilul Marian Lupu.

Precizăm că, potrivit mai multor observatori ai fenomenului politic din Republica Moldova, există mai mulţi membri ai Cabinetului Filat şi ai majorităţii parlamentare a AIE, care au făcut parte din structurile KGB. Întrebarea este cine va fi următorul ministru sau deputat care va urma exemplul vicepremierului Lazăr şi va recunoaşte că a colaborat cu temutul KGB.

De menţionat că actualul Guvern şi majoritatea parlamentară s-au opus constant adoptării Legii despre deconspirarea Securităţii şi accesul la propriul dosar (Legea Lustraţiei), introduse în Parlament de către Partidul Popular Creştin Democrat şi neglijate pe parcursul ultimelor patru legislaturi.

FLUX

Publicitate
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: