Electoratul a sancţionat aroganţa, tupeul şi prostia politicienilor

Politicienii care au constituit Alianţa pentru Integrare Europeană nu au primit, prin invalidarea rezultatelor referendumului din 5 septembrie curent, doar un vot de blam din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ci au şi fost sancţionată dur pentru aroganţa, cinismul şi nesimţirea de care au dat dovadă. Sătui şi plini de sine, reprezentanţii partidelor aflate la guvernare au sfidat electoratul, afişând o siguranţă plină de obrăznicie, şi nu au avut nici cea mai mică îndoială asupra faptului că cetăţenii acestei ţări vor proceda exact aşa cum le vor indica ei. Şefi mai mici sau mai mari de pe la partide diferite, dar la fel de infatuaţi cu toţii, nu admiteau nici măcar ipotetic posibilitatea eşuării referendumului. „Lăsaţi, le ziceau ei moderatorilor în cadrul dezbaterilor electorale, referendumul va avea loc şi va fi unul reprezentativ, cu o prezenţă mult peste 50 la sută.”

Palma pe care a primit-o coaliţia aflată de peste un an la putere, este cu atât mai răsunătoare, cu cât aceşti politicieni care s-au autointitulat liberali şi democraţi, s-au jucat cu legea, luându-şi toate măsurile posibile şi imposibile de precauţie, bagatelizând însăşi ideea de plebiscit, prejudiciind grav valoarea şi importanţa acestuia. O astfel de sfidare şi răstălmăcire a legislaţiei, dar şi utilizare abuzivă a resurselor administrative, nu şi-au permis nici chiar comuniştii cu care luptă atât de îndârjit Alianţa. De altfel, „lupta” cu comuniştii rămâne singura raţiune şi singurul argument al acestor politicieni de a se afla în treabă. Mai mult decât eterna luptă cu comuniştii, aceştia, s-a văzut, nu prea au cu ce se prezenta în faţa electoratului care i-a propulsat la putere. Astfel că, dacă nu ar fi existat comuniştii, Filat, Lupu, Ghimpu şi Urechean ar fi trebuit să-i inventeze.

Dar să revenim la minunile de echilibristică legislativă ale AIE. Codul electoral a fost ciopârţit şi modificat în asemenea hal, încât referendumul să poată fi validat chiar dacă la acesta ar fi participat doar membrii familiilor fruntaşilor partidelor respective. În primul rând, a fost redus, până la o treime din numărul cetăţenilor cu drept de vot, pragul de participare la referendum. A fost admisă păstrarea afişajului electoral stradal în ziua premergătoare referendumului şi în ziua desfăşurării acestuia. Pentru prima dată, pe listele electorale suplimentare au fost incluse toate categoriile de deţinuţi, inclusiv cei condamnaţi la închisoare prin hotărâre judecătorească definitivă, printre aceştia fiind şi deţinuţii condamnaţi pe viaţă. Precizăm că anterior aveau dreptul să participe la vot doar persoanele aflate în arest preventiv şi cele condamnate pentru infracţiuni mai puţin grave. După cum era şi de aşteptat, cei aflaţi în instituţiile penitenciare au votat în proporţie de aproape 100 de procente. De parcă ar fi avut de ales! Dar uite că tot nu i-a ajutat. Cum nu i-a ajutat nici faptul că, în disperare de cauză, s-a umblat insistent cu urna de vot prin spitalele din capitală.

Nu le-au adus „votul de aur”, la care reprezentanţii unor partide mai sperau şi atunci când referendumul era deja, clar, o cauză pierdută, nici moldovenii din străinătate pentru care actualii guvernanţi au deschis 45 de secţii suplimentare. Suficienţa şi îngâmfarea a învăluit în ceaţă creierii politicienilor care au căzut într-o letargie euforică şi au aşteptat, relaxaţi, să cadă ploaia de voturi ale recunoştinţei din partea poporului extaziat. Dar se pare că cetăţenii nu s-au îmbătat cu apă de ploaie şi nu au conştientizat predestinaţia mesianică a iluştrilor politicieni, ei fiind atenţi, mai degrabă, la rapacitatea cu care aceştia trudesc la propria bunăstare, la nihilismul legislativ pe care l-au promovat, la ignorarea promisiunilor făcute în cadrul campaniei electorale, la înverşunarea cu care-şi promovează aceştia interesele personale şi de grup.

Deci, dacă încercăm să tragem nişte concluzii cu privire la referendumul din 5 septembrie, constatăm că situaţia este cu atât mai penibilă pentru Alianţă, cu cât nici rezultatul de sub 30 la sută nu poate fi considerat în totalitate un vot conştient, liber exprimat, acordat AIE. Excluzând cele 12% care au votat împotrivă, ceea ce rămâne se constituie, în mare parte, din voturile deţinuţilor, bolnavilor, a funcţionarilor care nu puteau să-şi rişte locurile de muncă (potrivit datelor sondajului exit-poll efectuat de IRES, 60,3% dintre cei care s-au prezentat la vot sunt angajaţi la stat), a militarilor şi studenţilor de la Academia de Poliţie, încolonaţi organizat de superiorii lor şi duşi la secţiile de vot. De asemenea, mai mulţi studenţi din cadrul unor instituţii de învăţământ superior au afirmat că rectorii le-au cerut să participe la referendum, ameninţându-i că le vor cere să facă dovada prin înscrierile respective în buletinele de identitate.

În rest, populaţia nu prea a avut pentru ce ieşi la vot. Nici oamenii din satele sinistrate, care deocamdată au auzit doar promisiuni de la guvernanţi şi au primit pomeni aruncate cu largheţe de unii ca Filat sau Ghimpu, care-şi număra teancul de bancnote în faţa camerelor de filmat. Aceşti oameni necăjiţi ar fi crezut, poate, în bunele intenţii ale guvernanţilor dacă respectivii, atunci când s-au întâmplat inundaţiile, ar fi renunţat, de exemplu la referendum şi nu ar fi aruncat banii care, astăzi este clar, s-au dus aiurea pe apa sâmbetei. Câte case pentru sinistraţii rămaşi pe drumuri puteau fi ridicate din aceşti bani? Iar lupta cu comunismul ar fi trebuit începută, de către cei care pretind că guvernează această ţară, cu scoaterea din propriile tărtăcuţe a clişeelor şi apucăturilor de foşti sau nerealizaţi nomenclaturişti comunişti, pe care, aşa democraţi cum îşi zic, le-au promovat, exacerbându-le până la absurd.

Ioana FLOREA, FLUX

Publicitate