Igor Boţan: Liderii AIE au fost extrem de aroganţi pentru că s-au văzut deja cu coroana pe cap şi cu sceptrul în mână

Dacă analizăm de ce s-a prăbuşit, găsim un şir întreg de explicaţii. Primul lucru este că boicotul comuniştilor a fost unul eficient. Apare întrebarea: de ce a fost eficient? La această întrebare ne răspunde exit-poll-ul pe Chişinău, care ne arată că cetăţenii rusolingvi nu au participat la votare şi putem presupune că acesta a fost un protest al lor nu atât la nivelul PCRM, cât o reacţie la faimoasele decrete ale preşedintelui Ghimpu.
Aşa-zisul război antimafie a avut efect dezgustător pentru alegătorii AIE
După ce au primit o lovitură în plină figură, liderii AIE nu ştiu să se apere
Acum aflăm lucruri foarte interesante şi după eşuarea referendumului care era prezentat drept singura soluţie de depăşire a crizei, observăm, totuşi, că nu este singura soluţie. A fost doar o mimare, un vicleşug. Parlamentul putea fi dizolvat şi fără acest referendum, lucru pe care îl confirmă chiar ei. Dacă-i aşa, comuniştii vor avea o triplă satisfacţie. În primul rând, pentru că boicotul lor a fost eficient, că au demonstrat că acest referendum este inutil şi că Parlamentul va fi dizolvat în termenul care le convine.
Alianţa este demoralizată, liderii ei sunt certaţi
Alianţa este demoralizată, liderii ei sunt certaţi. Pe mine mă miră faptul că liderii Alianţei, după ce au primit o lovitură în plină figură, nu ştiu să se apere, sau, cel puţin să insiste de ochii lumii pe ideea că au avut dreptate, să continue lupta, să zică că de vină sunt comuniştii care au boicotat, că nu există soluţii în situaţia creată etc. Nici acest lucru nu-l pot face, pentru că au asigurat Occidentul că vor dizolva Parlamentul în toamnă, or, ei erau încrezători că referendumul va fi unul pozitiv pentru ei. Acum trebuie să se ţină de cuvânt.
Situaţia lor este destul de proastă. Desigur, printre ei sunt şi oameni luptători, să sperăm că vor genera idei prin care vor menţine, cel puţin, pentru publicul larg interesul pentru un spectacol politic de mare efervescenţă. Măcar atât să avem din toată această situaţie.
Am fost la referendum, însă am votat CONTRA
Personal sunt un adept ferm al republicii parlamentare. Am fost la acest referendum pentru că reprezint o asociaţie pentru democraţie participativă şi nu-mi puteam permite să nu particip la acest plebiscit. Şi am votat CONTRA, atât împotriva Alianţei, cât şi împotriva Partidului Comuniştilor. Comuniştii au chemat la boicot, însă eu am mers la referendum. Am ignorat boicotul lor. Liderii Alianţei m-au invitat să votez PENTRU, iar eu am votat CONTRA, pentru că eu nu sunt de acord ca preşedintele să fie ales prin vor direct, ţinând cont de cultura noastră politică. În al doilea rând, eu am fost împotriva acestui referendum şi mi-am expus punctul de vedere împotriva acestuia, până în momentul în care Parlamentul a adoptat decizia. După ce a fost luată această decizie mi-am spus: sunt un cetăţean loial, nu-l voi critica în perioada campaniei ca să nu-l prejudiciez într-un anumit fel. Am considerat acest referendum inutil, dar dacă tot se organizează, am să particip şi am să votez împotrivă.
Nu am coordonat opinia mea cu PPCD-ul, însă dacă au coincis, foarte bine. Consider că PPCD este un partid cu istorie care are întotdeauna un punct de vedere original şi pentru asta îl respect.
PCRM are şansa să revină la guvernare
În situaţia care s-a creat se prefigurează două scenarii. În primul caz, dacă Alianţa nu este demoralizată complet, cel puţin Mihai Ghimpu trebuie să se ţină de cuvânt. El a spus că, în cazul în care referendumul eşuează, el nu dizolvă Parlamentul şi aşteaptă să fie soluţionată problema privind modificarea articolului 78 din Constituţie, iar alegerile să aibă loc în primăvara anului viitor. Asta a declarat anterior. Acum însă, probabil şi la presiunea unor oameni din interiorul PL, spune că acesta a fost un simplu joc politic. Lucru care, în opinia mea, nu se potriveşte pentru un om politic care pretinde că spune doar adevărul.
Cea de-a doua cale este cea pe care liderii AIE au enunţat-o deja: triplă satisfacţie pentru PCRM, dizolvarea Parlamentului, alegeri parlamentare anticipate în noiembrie, convocarea noii componenţe a Parlamentului, modificarea articolului 78 din Constituţie de către noua componenţă în baza proiectelor depuse în mai şi alegerea şefului statului de către parlamentul nou-ales către sfârşitul lunii decembrie. Însă acest scenariu oferă avantaje enorme PCRM care, în această situaţie este câştigător, inclusiv moral, şi cred eu că va reveni la guvernare, devenind principala forţă politică din Republica Moldova.
Ţinând cont de comportamentul liderilor AIE, alte scenarii nu văd. Au fost aroganţi, s-au văzut deja cu coroana pe cap şi cu sceptrul în mână.
Asta este cultura noastră şi îmi pare rău să o spun. Au venit în prim-plan oameni tineri. Vorbeam despre venirea noii generaţii în politică. Constatăm însă că aceştia nu sunt cu nimic mai buni decât cei care au fost. Aceleaşi ambiţii, recurgeri la tot felul de vicleşuguri… Uitaţi-vă cum au finanţat campania electorală: aceeaşi metodă, prin bani gheaţă depuşi de persoane fizice fără să se ştie care sunt sursele. Cu ce sunt mai buni ei? Sau uitaţi-vă la panourile electorale. Este vorba de referendum, dar ei îşi promovează propriile candidaturi pentru funcţia de preşedinte. În afară de aceasta, ne-au minţit că referendumul este singura soluţie. Acum însă recunosc că nu a fost singura. În acest caz, de ce a fost nevoie de acest spectacol?
Mai mult decât atât, acest referendum a fost nociv, nu doar inutil, atât pentru ei, cât şi pentru Alianţă. Aceasta este gândire strategică?
FLUX
Comentarii recente