Noi şi independenţa sau musca la arat

Mare bucurie pe capul guvernanţilor zilele acestea. Un start mai bun pentru o campanie electorală nici că putea fi gândit. Sărbătorile curg una după alta – Ziua Independenţei, Ziua Limbii Române, 1 septembrie – toate un bun prilej de a te arăta poporului şi a te erija în făuritor de istorie. Dar şi de a arăta, scrâşnind din măsele, că Alianţa este vie şi nu mai poate de grija poporului.

Crispaţi şi supăraţi, liderii coaliţiei aflate la guvernare au stat totuşi pe aceeaşi scenă la deschiderea oficială a festivităţii dedicate Zilei Independenţei şi au vorbit, cu mult simţ patriotic, despre efortul (personal) cu care a fost dobândită independenţa. Să luăm aminte la unele crâmpeie din gândirea politică a acestor titani în viaţă şi artizani ai actului de independenţă!

Astfel, şeful AMN, Serafim Urechean, a vorbit despre un trecut plin de adevăruri triste, precizând, totodată, că nu de dragul schimbării trecutului a fost declarată independenţa, ci pentru a ne făuri viitorul. La aceste vorbe pline de durere, am zis să vedem ce adevăruri triste îl macină şi-i anihilează pofta de mâncare cavalerului tristei figuri. Şi să vedeţi că are de ce să fie trist, căci cum să ştergi tu, cel mai înverşunat anticomunist din toate timpurile, anii grei de muncă în structurile Partidului Comunist, inclusiv în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească, studiile serioase la Şcoala Superioară de Partid din Leningrad, dar şi anii când unii puneau bazele Declaraţiei de Independenţă, iar el trudea din greu în funcţia de şef la sindicate, pe atunci o structură subordonată în totalitate Partidului Comunist. Cu aşa un trecut, sigur că ai toate motivele să fii trist.

Şi dacă tot am zis să vedem cam ce făceau potentaţii zilei în anul când a fost declarată independenţa Republicii Moldova, despre care Marian Lupu a zis, aproape poetic, că deseori ne-a lipsit, dar cu durere am dobândit-o, constatăm că în anul respectiv, Lupu absolvea studiile postuniversitare la Academia „A. Plehanov” din Moscova. Dar, cu siguranţă, tot la independenţa ţării se gândea, care a fost întotdeauna o „idee de căpătâi”, pentru care moldovenii, deci şi Marian Lupu, au luptat de-a lungul secolelor.

Şi mai înflăcărat a fost discursul celui care are de guvernat această ţară. Premierul a menţionat printre obiectivele principale ale construcţiei statale instituirea statului de drept, în care legea va sta în capul mesei şi a unei democraţii autentice, în care guvernarea să fie exercitată de către popor (dar aşa cum îi va spune premierul). Cum au pus marii liberali şi democraţi legea în capul mesei (lor) am văzut pe parcursul acestui an în care s-au aflat la putere. Dar ştie el ce ştie premierul despre drept, pentru că pe la 1991 era student la Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi, zic gurile rele, tocmai începuse a arunca poduri de ţigări peste Prut.

Astfel că, până la urmă, dintre cei patru mari şi tari, trebuie să recunoaştem, doar preşedintele interimar se poate considera în drept să vorbească despre „durerea” cu care a fost obţinută independenţa.

Ioana FLOREA, FLUX

Publicitate