Arhiva

Archive for septembrie 14, 2010

Patriarhia Română dezaprobă propunerea legislativă privind legalizarea prostituţiei

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Pe temeiul Sfintei Scripturi, a învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod, Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa legislativă a domnului deputat Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei, pe care o consideră un atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică. Citește mai mult…

Publicitate

Republica Moldova – coada Europei

Republica Moldova nu a făcut nici un progres economic şi rămâne în continuare cea mai săracă ţară din Europa. Potrivit datelor Eurostat (Agenţia europeană pentru statistică), ţara noastră se situează în coada clasamentului de pe continent în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut (PIB), veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei pe cap de locuitor. Citește mai mult…

PLDM + PCRM = candidat comun?

Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, ministrul Justiţiei în guvernul Filat, Alexandru Tănase, vorbind în numele formaţiunii într-o conferinţă de presă organizată miercuri, 07 septembrie 2010 a susţinut că AIE şi PCRM trebuie să aibă un candidat comun la viitoarele alegeri prezidenţiale. În acest sens, Tănase a anunţat că PLDM este gata să negocieze cu Partidul Comuniştilor al lui Vladimir Voronin. Prim-vicepreşedintele PLDM a optat pentru identificarea unei „candidaturi de compromis la funcţia de preşedinte al ţării noastre, deoarece nici un partid nu va deţine „pachetul de control” în viitorul parlament moldovenesc”. Citește mai mult…

Pasat cere oficializarea limbii ruse

Liderul Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat, susţine că pentru a rezolva problema transnistreană trebuie să se revină la decizia privind declararea limbii ruse drept a două limbă de stat a Republicii Moldova. Această declaraţie a fost lansată joi, 9 septembrie 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, în care Pasat a prezentat un proiect de reintegrare a Republicii Moldova în spaţiul estic. “Problema transnistreană se va rezolva de la sine”, consideră preşedintele PUM. Citește mai mult…

O tristă statistică: Românii de pe ambele maluri ale Prutului bat recordurile la mortalitatea infantilă în Europa!

Potrivit datelor Eurostat de anul trecut, 2009, Republica Moldova se situează, printre cele 47 de state europene, pe poziţia a doua a clasamentului mortalităţii infantile, fiind devansată doar de către Turcia, care are o rată a mortalităţii infantile de 15,3 la mie. Anul trecut în Republica Moldova au murit câte 12,1 prunci la 1 000 de nou-născuţi vii. Citește mai mult…

Exit-Poll-ul, o nouă manipulare sociologică

După eşuarea referendumului din 5 septembrie 2010, la care au participat doar 29,05% din electorat, toată lumea a rămas şocată pentru că sondajele realizate anterior de diverse instituţii de investigaţii sociologice pretindeau că la plebiscit vor participa 70% şi chiar mai mult. Eroarea este una ieşită din comun. Cei care au realizat aceste sondaje mincinoase au, probabil, un şir de explicaţii pentru a se disculpa. Citește mai mult…