Mitrocezarul

Asta-i bună de tot. Pasat, securistul albastru, a lansat o nouă năstruşnicie: „Şeful statului trebuie să fie o persoană fără de partid, care se bucură de autoritatea şi respectul populaţiei ţării şi are capacităţi necesare pentru a consolida societatea. Spre exemplu, – de ce nu? – mitropolitul Moldovei”. Comentând această prostie ieşită din gura căpeteniei securistice, secretarul mitropoliei a declarat că… „mitropolitul ar putea face faţă acestei funcţii”, dar, deocamdată, nu se implică.

Politic vorbind, nestatornicul mitropolit Vladimir se lasă tras de toţi în toate părţile. L-a tras Snegur de partea sa, cu mâinile lui vânjoase de agronom sovietic, şi Vladimir s-a lăsat tras. L-a tras Sangheli, cel cu karandaşul lui neromânesc, şi Vladimir iar s-a lăsat tras. L-a tras Lucinschi, Şmecheriloviciul tuturor timpurilor, şi Vladimir s-a lăsat tras. L-a tras Voronin, cu blasfemia sa despre „Hristos, primul comunist”, şi Vladimir s-a lăsat tras şi în grădina acestuia. L-a tras Smirnov, cu tot arsenalul lui separatist, şi Vladimir s-a lăsat tras ca un mieluşel. L-a tras securistul albastru, cu bazele ortodoxiei sale îndoielnice, şi Vladimir s-a lăsat tras cu deosebită plăcere. Zilele trecute l-a tras Craiul de Verde, cel cu chica răsădită, şi Vladimir iar s-a lăsat tras din nou la umbra stejarului electoral.

Această tragere a mitropolitului în toate părţile se numeşte, mai nou, „implicare în procesul politic”. Ceea ce uită vlădica în această situaţie este că nu doar capul mitropoliei se „implică”, ci întreaga Biserică este târâtă în ocolul mai-marilor zilei.

Prezidenţiabila faţă bisericească s-a băgat singur în capcana securistului albastru, încă dinainte ca acesta să se fi pricopsit cu partidul său umanist. La 14 iunie 2010, Sinodul mitropoliei „întregii Moldove” spunea cu glas mare: „Ca instituţie ecleziastică ce cuprinde în sânul său majoritatea covârşitoare a cetăţenilor Republicii Moldova, dar şi în calitatea sa de autoritate morală supremă Biserica Ortodoxă decide de sine stătător când, în ce forme şi în ce scopuri să se implice în procesul politic”. Acelaşi sinod, după ce s-a învârtit în jurul bazelor ortodoxiei lui Pasat, spunea că „toate aceste fapte ne conving de necesitatea existenţei în Republica Moldova a unei forţe politice, menită să apere drepturile şi să reprezinte interesele creştinilor ortodocşi şi ale Bisericii în ansamblu. În acest sens considerăm justă şi binevenită declaraţia domnului Pasat privind intenţia de a constitui un partid politic nou de orientare creştin-ortodoxă. În cele două decenii de independenţă asemenea tentative nu s-au realizat. A fost, ce-i drept, o încercare de a folosi titulatura de „partid creştin”, însă rezultatul s-a dovedit a fi unul anticreştinesc, deoarece sub această titulatură s-a urmărit, de fapt, dezbinarea Bisericii Ortodoxe din Moldova. În intenţia creării unei noi formaţiuni vedem, însă, cu adevărat dorinţa de a introduce un suflu nou în viaţa politică din ţara noastră, care deschide o perspectivă largă procesului de conlucrare a Bisericii cu Statul întru binele poporului nostru ortodox, în conformitate cu morala şi tradiţiile sale. În acest sens, suntem dispuşi să acordăm o susţinere deplină procesului de afirmare în viaţa publică a unei noi forţe politice”.

Mitropolitul Vladimir se face a nu înţelege că asemenea „disponibilităţi” politice sunt de natură să prejudicieze Biserica şi să o vulnerabilizeze inutil. Dragostea sa creştinească faţă de fosta căpetenie securistă, căreia îi este devotat cu trup şi suflet, de când se cunosc, nu are cum să ajute Biserica şi poporul ortodox, ci, dimpotrivă, le dăunează enorm, aşa cum poate dăuna doar o relaţie clădită pe alte baze decât cele ale Evangheliei şi ale sfintelor canoane bisericeşti.

Iată că mitropolitul Vladimir nu a reacţionat în nici un fel la propunerea lui Pasat de a-l face cap de ţară. El se lasă pe mâna acestui securist, căruia chiar dacă i-a întors puţin spatele, pentru a-i face pe placul electoral şi lui Filat, îi va păstra în continuare fidelitatea. Vladimir crede că dacă Pasat l-a făcut colonel îl poate face şi preşedinte, şi comandant suprem. La cele politice se pricepe şi ştie „când, în ce forme şi în ce scopuri să se implice”, iar la cele militare cu atât mai mult, căci nu în zadar poartă, pe sub sutana largă de mitropolit, scumpii lui epoleţi de colonel. Şi-o fi zicând Pasat şi Vladimir, când stau, Securitate şi Biserică cap în cap: „Ei, a putut fi preşedinte şi comandant suprem unul ca Mihai Ghimpu, iar aşa mândreţe de mitropolit – nu?”. Ideea cezaro-papismului ortodox le-a străfulgerat minţile amândurora. Ei şi l-au şi imaginat pe mitropolit tronând, în veşminte albe, semnând decrete în stânga şi în dreapta, ca un adevărat suveran pontif moldav. Iar cum preşedintele este cel care propune candidatura şefului SIS, Pasat a şi visat că Înaltpreasfinţitul Preşedinte îl propune pe el în fruntea Securităţii.

Lăsând la o parte slăbiciunile sale politice, ar fi fost bine ca vlădica-colonel să fi făcut puţină cateheză cu iubitul său fiu duhovnicesc şi securistic, copilul de suflet al lui Lucinschi. Şi abia după ce Pasat va fi învăţat măcar rugăciunile începătoare, să deschidă într-o seară de taină o carte de canoane bisericeşti şi să afle amândoi că feţele bisericeşti nu pot fi şi feţe lumeşti, în acelaşi timp.

Iar regulile bătrâne din Biserică sunt limpezi şi sănătoase, arătând toate situaţiile de incompatibilitate. Bunăoară, canonul 6 apostolic spune: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul să nu ia asupra sa purtări de grijă lumeşti; iar de nu, să se caterisească”. Tot aşa, canonul 83 apostolic (preoţia şi oastea sunt incompatibile) stabileşte: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, ocupându-se cu oastea (exercitând o funcţie militară), şi voind să le ţie pe amândouă, dregătoria romană de stat şi cârmuirea preoţească, să se caterisească, pentru că ale Cezarului sunt ale Cezarului, şi ale lui Dumnezeu, sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21)”. Şi canonul 81 apostolic (funcţiuni publice incompatibile cu slujirea preoţească) parcă ar fi scris pentru unii ca Pasat şi Vladimir: „Am zis că nu se cuvine ca episcopul sau prezbiterul să se pogoare pe sine în ocârmuiri obşteşti (publice), ci să se hărăzească (dedice) nevoilor (trebuirilor) bisericeşti. Deci, ori să se supună a nu face acestea, ori să se caterisească, căci, după povăţuirea Domnească (a Domnului), nimeni nu poate sluji la doi domni (Matei 6, 24)”.

Capul mitropoliei se lasă purtat de Pasat, în a cărui minte a căzut. El nu are cuvinte de dojană la adresa acestuia, cum nu a avut nici la adresa lui Snegur, Sangheli, Lucinschi, Voronin sau Filat, a tuturor celor care l-au tras de fiecare dată în cele politiceşti.

Zilele trecute, megamisionarul rus Andrei Kuraev, trimis în misiune specială la Chişinău, tot el sfetnic de taină al lui Vladimir Filat şi Petru Lucinschi, ne măgulea cu ideea că, vezi Doamne, „Chişinăul şi Tiraspolul ar putea deveni a cincea Romă”. Se pare că mitropolitul Vladimir a fost atent la aceste „profeţii misionare” picurate viclean în urechea moldovenilor. Învăluit şi de abureala plăcută a lui Pasat cum că ar fi lesne prezidenţiabil, el s-a şi văzut Mitropolit şi Papă al celei de a V-a Rome, nălucindu-i-se o Republică Moldova ca un al doilea Vatican peste care domneşte suveran ca un adevărat Mitrocezar. Să nu-l trezească nimeni din această visare cu ochii deschişi. Lăsaţi mitrocezarul să domnească în pace!

Vlad CUBREACOV, FLUX

Publicitate