Prima pagină > Uncategorized > Prostia lui Ghimpu

Prostia lui Ghimpu

Îi arăţi prostului luna, şi el se uită la deget. Vrei să-i duci privirea până la aştrii cereşti, şi el şi-o ţinteşte tot pe deget. Aşa se întâmplă şi la noi cu oamenii mici care au ajuns în funcţii mari. Când e vorba de geopolitică, de interesul naţional şi de perspective istorice, aceştia scuipă pe tot şi pe toate şi se lasă mânaţi de interesele lor înguste, politicianiste şi, de regulă, strict electorale.


După deciziile istorice ale recentei reuniuni franco-ruso-germane de la Deauville, când preşedintele Medvedev a ţinut să sublinieze rolul important care îi revine României în soluţionarea definitivă a conflictului moldo-rus din Transnistria şi faptul că armata rusă va pleca din Moldova transnistreană pentru a fi înlocuită cu o misiune civilă internaţională, Ghimpu nu se mai ogoieşte şi sare în sus, bate din picioare, ridică larmă şi flutură din pumni. El uită că orice vorbă sau gest al său sunt percepute ca punct de vedere oficial al ţării, că acestea pot avea consecinţe nu doar asupra sa şi că orice prostie sau nesăbuinţă se plăteşte scump. Făcând abstracţie de contextul de timp şi de cel geopolitic, el uită că este vreme de vorbit şi vreme de tăcut, că este vreme de acţionat şi vreme de aşteptat, că este vreme pentru sinceritate şi este vreme pentru diplomaţie. Ghimpu este personajul care spune tot ce ştie, în loc să fie omul care ştie ce spune.

Poate că unele spirite mai sensibile se vor arăta deranjate de tonul acestui început de articol şi se vor întreba, pe bună dreptate: dar ce a făcut totuşi, până la urmă, Ghimpu ca să fie loc pentru o astfel de abordare? Să le luăm pe rând.

La început a fost scrisoarea…

Nu prea rafinat de felul său şi destul de necioplit, ca intelectual periculos precum îl cunoaştem, Ghimpu a semnat o scrisoare. Scrisoarea a fost sclipuită de alţii, dar asta contează mai puţin. Ce-i cu scrisoarea? – vă veţi întreba. O scrisoare banală, dar cu pretenţia de a descoperi America, adresată unui fost oficial NATO, şi anume, lui Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general de altădată (2004-2009) al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Agenţia informaţională de stat Moldpres a şi difuzat o ştire, citând Serviciul de presă al Preşedinţiei, prin care ne aducea la cunoştinţă despre ce i-a scris Ghimpu lui de Hoop Scheffer. Numai că a trecut puţin timp şi consilierii de la Preşedinţie au aflat că secretar general al NATO este, de doi ani de zile, Anders Fogh Rasmussen. Greşeala a fost corectată, comunicatul difuzat din nou, iar Moldpres a preluat versiunea cu noul destinatar.

Scrisoarea, cuprinzând multe lucruri valabile, dar şi un şir de interpretări care ar fi stat în picioare acum jumătate de an, nu şi după înţelegerile la care s-a ajuns la Deauville, s-a dorit a fi citită de Fogh Rasmussen în preajma Reuniunii NATO de la Lisabona, din 19-20 noiembrie, care urmează să adopte un nou concept strategic al NATO şi să contureze viitorul relaţiei NATO-Rusia.

Să vedem ce cuprinde textul scrisorii cu pricina. Acesta se referă la Tratatul privind forţele convenţionale din Europa, la pregătirile pentru Reuniunea OSCE de la Astana şi la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în acord cu hotărârile OSCE de la Istanbul, din 1999. „Ar fi regretabil ca, în cadrul discuţiilor purtate la Viena şi Bruxelles privind revitalizarea „Tratatului privind forţele convenţionale din Europa”, să se încerce „salvarea” acestui document important pentru securitatea europeană trecându-se cu vederea neîndeplinirea de către Rusia a angajamentelor sale de la Istanbul cu privire la Republica Moldova”, se spune în scrisoare. Făcând o paralelă absolut deplasată între Transnistria şi entităţile etnice georgiene Oseţia de Sud şi Abhazia, Ghimpu continuă: „Federaţia Rusă va putea şantaja Republica Moldova în sensul că, dacă aceasta nu-şi dă acordul său pentru prezenţa militară rusă în Transnistria, atunci Rusiei nu-i rămâne altceva de făcut, decât să recunoască Transnistria pentru a obţine „principiul acceptului statului gazdă” de la pretinsa „republică moldovenească nistreană”. Amintim că în prezent, Moscova susţine că nu are nevoie de acordul Georgiei pentru a-şi menţine trupele în Abhazia şi Oseţia de Sud, pentru că are acordul acestor două entităţi nerecunoscute”. În concluzie, interimarul îi scrie lui Anders Fogh Rasmussen: „Solicit susţinerea Dumneavoastră pentru cauza statului nostru, care doreşte să trăiască fără trupe străine pe teritoriul său în pace şi linişte. Sunt ferm convins că retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova va crea premisele necesare pentru reglementarea conflictului transnistrean pe cale paşnică şi va contribui, inclusiv, la consolidarea stabilităţii şi securităţii în regiune”. În fond, atât.

Scrisoarea nu aduce nimic nou

Totul ar fi bine şi frumos, dacă nu ar fi la mijloc înţelegerile la nivel înalt la care s-a ajuns până la semnarea scrisorii de către interimarul de la Chişinău. Şi dacă diplomaţia noastră nu ar fi susţinut de-a lungul anilor că între cazul Transnistriei şi cel al Kosovo sau al Abhaziei şi Oseţiei de Sud nu există nici o legătură de fond. Dacă în cazul celor trei entităţi separatiste, a căror autonomie tradiţională fusese suprimată de guvernele centrale, sunt prezente aspecte etnice şi confesionale, în partea transnistreană a Republicii Moldova aceste aspecte lipsesc.

Trebuie să precizăm în context că, înaintea Reuniunii de la Lisabona, secretarul general Anders Fogh Rasmussen a efectuat vizite în mai multe capitale europene şi a purtat discuţii cu mai mulţi şefi de stat şi de guvern privind cele două mari chestiuni de pe agenda forului din 19-20 noiembrie: Noua strategie NATO şi Relaţiile NATO-Rusia.

Astfel, la 2 noiembrie, Fogh Rasmussen a fost la Moscova, unde a discutat toate aspectele cooperării viitoare dintre Alianţa Nord-atlantică şi Rusia, inclusiv, chestiunile rămase în suspensie, cum ar fi cea a Tratatului privind forţele convenţionale din Europa. Cu câteva zile înainte, secretarul general NATO a abordat aceeaşi tematică, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, care a arătat în ultimul an o preocupare majoră şi constantă pentru diferendul moldo-rus din Transnistria. Un al lider cu care Fogh Rasmussen s-a consultat în aceleaşi chestiuni este preşedintele României, Traian Băsescu. Liderul de la Cotroceni, ca şef al unui stat membru NATO, nu a ezitat să abordeze problematica transnistreană, date fiind interesele de securitate ale României. Chiar dacă se autoproclamă stat neutru, Republica Moldova nu a fost trecută cu vederea de oficialii NATO, iar problemele de natură geopolitică şi militară cu care se confruntă îşi vor găsi reflectarea în noua concepţie a organizaţiei nord-atlantice, care va fi aprobată la Lisabona, şi în documentele referitoare la raporturile organizaţiei cu Rusia, deja ca partener strategic şi nu ca adversar sau potenţial adversar.

Apoi au urmat reacţiile…

Este evident că scrisoarea lui Ghimpu nu va fi discutată la Reuniunea NATO de la Lisabona, pentru simplul fapt că nu va figura pe agendă. Numai un naiv, ca să nu spunem un limitat, îşi poate imagina că poţi rezolva un conflict militar îngheţat cu Rusia printr-o simplă scrisoare. Ar fi fost încă de înţeles dacă scrisoarea era trimisă domnului Anders Fogh Rasmussen fără tam-tamul mediatic ridicat în jurul ei de echipa interimarului. Ţinta scrisorii însă nu a fost una informativă şi nu-l viza strict pe oficialul NATO, ci a vizat opinia publică din Republica Moldova şi Federaţia Rusă, fiind eminamente electorală. Ghimpu a avut nevoie să lezeze cumva amorul propriu al Moscovei, pentru a determina o reacţie publică a acesteia şi pentru a compărea ca mare luptător contra prezenţei militare ruse în Moldova.

Reacţia Moscovei nu a întârziat. Replica ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la postul de radio Golos Rossii, a fost mai mult decât limpede: „Retragerea trupelor ruse din Transnistria ar fi urmată imediat de reizbucnirea conflictului din stânga Nistrului”. Presa rusă atât a şi aşteptat pentru a se dezlănţui. Spectrul războiului ne-a fost fluturat în faţă, iar interimarul nostru s-a dat mare şi tare, ca un Făt-Frumos luptător împotriva Balaurului moscovit. Nu a mai contat ce crede şi zice NATO, nu a mai contat rezolvarea în sine a problemei transnistrene, nu a mai contat retragerea trupelor ruse, ci numai şi numai zgomotul ridicat de presă. Şi efectul electoral. Exact ca în cazul decretului privind data de 28 iunie, care în loc să se limiteze la semnificaţia acestei tragice date în istoria noastră naţională, a mai primit, tot prin bunăvoinţa consilierilor săi de taină, un punct prin care Ghimpu soma Moscova să-şi retragă imediat trupele din Transnistria. Exact ca şi în cazul Tratatului moldo-român privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontiere, semnat la 8 noiembrie, la Bucureşti, care ar fi „ilegal şi anticonstituţional”. Neştiind să menţină un dialog nepolemic şi diplomatic cu Moscova, interimarul adoptă acum tonul polemic şi contestatar şi în discuţia cu Bucureştiul.

Văzând toate acestea, ne întrebăm dacă interimarul doreşte într-adevăr retragerea trupelor ruse şi rezolvarea diferendului moldo-rus din Transnistria. Întrebarea noastră este legitimă, întrucât, dacă s-ar rezolva aceste două mari probleme ale statului nostru, unde ar mai trimite atunci scrisori pelistul cu ochelari în ramă de aur şi din ce piatră seacă ar mai stoarce el efecte electorale? Scrisoarea lui nu rezolvă nimic, doar aduce un plus de nervozitate în tabăra rusească, pusă în ultimele luni pe împăcare cu occidentalii.

Va mai trece o vreme şi trupele ruse se vor retrage din Moldova de dincolo de Nistru şi lucrurile vor reveni la normal. Mă îndoiesc că cineva şi-ar putea aduce aminte atunci de scrisoarea lui Ghimpu, care, din lipsă de orizont intelectual suficient, vede copacii, dar nu poate, sărmanul, vedea pădurea. Ca să discuţi cu NATO şi partenerii lui strategici de la egal la egal poţi fi şi de la Coloniţa, atâta doar că trebuie să fii un pic mai mult decât privitor la degetul care îţi arată luna.

Puţină alfabetizare

Pentru cultura generală a preşedintelui Parlamentului, şefului interimar al statului, preşedintelui Partidului Liberal, Academician Doctor Mihai Ghimpu: în stânga – fostul secretar general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer (2004-2009), în dreapta–actualul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen

Emil CONSTANTINIU, FLUX
Anunțuri
  1. Taken74
    Noiembrie 26, 2010 la 12:00 pm

    Bun articol, Ghimpu nea dezamagit in toate felurile posibile dand dovada ca nu poate lua decizii normale, nici nu stii pe cine sa alegi deja, toti au trecut dubios si nu au facut nimic semnificativ atata timp cat au fost la putere, trebuie de votat pe cineva care deja cred nu mai are nici un interes sa fure avand deja de toate:) Eu l-as vota pe Stati pentru ca cel putin are idei bune si parese ca vrea intr-adevar sa schimbe ceva

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: