Guvernul Filat invită oficial regimul Smirnov să participe la negocierile cu UE
Actuala guvernare îi transmite regimului Smirnov informaţii despre negocierile cu Uniunea Europeană. De asemenea, Guvernul Filat îşi doreşte ca regimul neconstituţional din teritoriile noastre ocupate să participe la toate nivelurile în procesul de negocieri al Chişinăului cu Bruxellesul.
După cum se ştie deja, zilele trecute raporturile moldo-europene au înregistrat un progres. La 11 aprilie a avut loc la Chişinău cea de-a şasea rundă de negocieri a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Subiectele aflate pe agendă au vizat câteva capitole: Dialogul politic şi reforme, Cooperarea în domeniul politicii externe şi de securitate, Justiţie, libertate şi Securitatea, Cooperarea economică, sectorială şi financiară şi Crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Raportul de progres, semnat de şefii delegaţiilor Uniunii Europene (Miroslav Lajčák, director executiv pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului european pentru Acţiune Externă, negociator-şef din partea UE) şi al Republicii Moldova (Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, negociator-şef din partea RM), va fi prezentat spre aprobare Consiliului de Cooperare RM-UE care se va convoca în data de 5 mai 2011. Până aici toate bune şi frumoase.
Cât priveşte viitoarea Zonă de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, delegaţia Republicii Moldova a subliniat că este în aşteptarea reacţiei Comisiei Europene faţă de primul Raport transmis Bruxellesului la 14 martie 2011, dar şi faţă de discuţiile Chişinăului cu regimul ilegal de la Tiraspol pe marginea subiectului. Astfel, negociatorul-şef din partea Republicii Moldova a prezentat o informaţie despre cele discutate la 23 martie 2011, cu ocazia şedinţei unui aşa-numit „Grup de lucru comun de consolidare a încrederii în domeniul economic”.
Natalia Gherman a arătat că Guvernul Filat i-a invitat oficial pe reprezentanţii regimului ilegal de la Tiraspol să participe la negocierile pentru crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător. Adjuncta ministrului Iurie Leancă a precizat că, în pofida acestei invitaţii, regimul cetăţeanului rus Igor Smirnov de la Tiraspol, a fost nu doar reticent, dar şi total dezinteresat de subiect. Reprezentanţii lui Smirnov în „Grupul de lucru comun” (şi a căror identitate nu a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice) au menţionat, potrivit negociatorului-şef din partea Chişinăului, că regimul neconstituţional nu doreşte să participe la negocieri nici măcar în calitate de observator, întrucât integrarea europeană nu reprezintă pentru acesta o prioritate.
Chiar dacă până acum au suferit eşec tentativele Chişinăului de a-i atrage pe reprezentanţii regimului Smirnov în alte „Grupuri comune de lucru”, cum ar fi cele pentru domeniile învăţământului şi drepturilor omului, Ministerul de Externe le-a promis europenilor că va încerca în continuare să-i implice pe smirnovişti în procesul de negocieri cu UE. În acest sens, negociatorul-şef din partea Chişinăului a ţinut să menţioneze că „Republica Moldova îi transmite Tiraspolului informaţiile despre mersul negocierilor cu UE în partea privind Transnistria şi va solicita în schimb cel puţin date statistice” privind economia controlată de regimul anticonstituţional menţinut de Moscova în partea de răsărit a ţării noastre.
Este tot mai evident, în ultimul timp, faptul că, lobby-ul rusesc făcut în favoarea regimului Smirnov la Bruxelles şi, mai cu seamă, la Berlin, Roma şi Paris îşi face simţit efectul. Acesta s-a soldat cu mai noile „încurajări” ale Republicii Moldova de către UE de a menţine „un dialog constructiv” cu separatiştii, nefăcându-se un secret din faptul că Bruxellesul îşi doreşte o implicare deschisă, efectivă şi, deci, „oficială” a regimului Smirnov în procesul de negocieri. Altfel zis, integrarea europeană este posibilă numai prin (con)federalizare sub auspicii ruso-comunitare. În acelaşi timp, tot mai mulţi oficiali de la Chişinău achiesează docil la o asemenea abordare, fiind gata să sacrifice integritatea şi funcţionalitatea statului în schimbul unor perspective foarte problematice şi incerte de aderare la UE.
Emil CONSTANTINIU, FLUX
Comentarii recente