Arhiva

Posts Tagged ‘7 aprilie’

La Chişinău, opoziţia protestează într-o cuşcă de fier

Sâmbătă, 1 mai 2010, la Chişinău s-a întâmplat un lucru fără precedent. Nu mă refer la faptul că PCRM, după o pauză de peste 9 ani, a organizat în aer liber o manifestare publică de protest de amploare. Şi nici la faptul că, spre surprinderea tuturor, la aceasta a participat fiul liderului PCRM, Vladimir Voronin – Oleg Voronin. Ceea e cu adevărat grav este instalarea gardului de sârmă cu care autorităţile i-au înţărcuit pe protestatari, pe comunişti şi pe adepţii Maiei Laguta, care au ieşit în Piaţă în aceeaşi zi, cu câteva ore înaintea comuniştilor.

Din declaraţiile făcute de autorităţi reiese că această cuşcă din sârmă a fost instalată pentru a-i proteja pe protestatari de eventuale acţiuni teroriste, asemenea celei care s-a produs în acelaşi loc pe 14 octombrie 2009. Bineînţeles, grija pentru protestatari invocată de autorităţi nu este decât un pretext care nu rezistă nici unei critici. Dacă cineva ar fi avut o asemenea intenţie criminală, acest gard din sârmă nu ar fi prezentat nici o piedică în calea bombelor, grenadelor şi a schijelor unei eventuale deflagraţii. Scopul urmărit de autorităţi este cu totul altul.

În primul rând, prin instalarea acestui gard, guvernarea a încercat să-i umilească pe cei care au ieşit să protesteze, căci ce fel de protest este acela care se desfăşoară într-un ţarc metalic instalat de poliţie. În mod sigur că dacă pe 2 mai ar fi ieşit homosexualii în Piaţa Marii Adunări Naţionale la paradă, poliţia nu ar fi instalat acest gard, căci asta ar fi însemnat un groaznic scandal. Dar pentru a-i intimida pe adversarii politici – se poate, în acest caz Europa nu va protesta.

Instalarea cuştii de metal în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru protestatarii comunişti, dar nu numai pentru ei, are şi o altă explicaţie. Partidele liberale de guvernământ se tem că opoziţia, în cadrul unei manifestaţii de protest, ar putea să le dea jos de la putere, exact aşa cum au încercat să o facă pe 7 aprilie 2009 cei care guvernează astăzi. Atunci tentativa de lovitură de stat nu a reuşit, deşi s-a soldat cu consecinţe grave: un mort (sau poate mai mulţi?), sute de răniţi, două edificii importante, Parlamentul şi Preşedinţia – devastate şi incendiate. Dar Filat, Ghimpu şi Urechean nu pot fi siguri de faptul că o eventuală tentativă de lovitură de stat venită din partea comuniştilor ar putea să aibă mai mult succes, iată de ce au decis instalarea acestui gard din sârmă. Sperăm că liderii comunişti nu clocesc un asemenea plan belicos, care, dacă ar fi pus în practică, va declanşa un război civil fără precedent şi ar putea avea drept consecinţă distrugerea Republicii Moldova ca stat.

Recent, deputaţii comunişti, care nu participă la şedinţele în plen ale Legislativului, au declarat că vor reveni în sală numai după ce majoritatea parlamentară va numi data alegerilor anticipate. Preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, nu intenţionează însă să facă acest lucru, cel puţin, pe parcursul anului curent. Deci, atmosfera în Republica Moldova se va încălzi şi ar putea deveni de-a dreptul incendiară după 16 iunie, atunci când mandatul actualului Parlament va expira, chiar şi după legile pe care le-a votat AIE pentru a-şi prelungi aflarea la guvernare. Atunci comuniştii vor fi îndreptăţiţi să declare, pe drept cuvânt, actuala guvernare în afara cadrului legal şi să organizeze manifestaţii de protest pe măsura situaţiei create. Gardul de sârmă instalat pe 1 mai în centrul capitalei este o măsură de precauţie luată de guvernanţi în eventualitatea desfăşurării evenimentelor după acest scenariu. Aşa că ne aşteaptă o vară fierbinte, poate chiar încinsă.

Sergiu PRAPORŞCIC, FLUX

Publicitate

Iurie Roşca: Republica Moldova riscă să se transforme într-un butoi cu pulbere

Preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, a susţinut vineri, 2 aprilie, o conferinţă de presă în care a anunţat că actuala guvernare distorsionează în mod intenţionat şi cu rea-credinţă evenimentele din 7 aprilie, dezinformând atât opinia publică, cât şi organele de anchetă.

Potrivit lui Iurie Roşca, Filat, Ghimpu, Chirtoacă şi Urechean sunt direct responsabili de evenimentele din 7 aprilie 2009: „Întreaga răspundere politică, juridică şi morală pentru tragedia din 7 aprilie 2009 cade pe umerii celor care şi-au asumat organizarea mitingurilor prin cererile depuse la Primărie, prin prezenţa nemijlocită în centrul demonstranţilor ca şi prin încercarea de a deturna ancheta care se desfăşoară la ora actuală. Dincolo de nevoia de a stabili prin intermediul Justiţiei răspunderea personală a fiecărui protestatar violent şi a fiecărui poliţist care a bătut sau torturat pe unul dintre participanţii la acelea acţiuni, răspunderea personală a lui Vladimir Filat şi a celorlalţi semnatari şi organizatori oficiali ai acelor proteste sunt absolut evidente. Suferinţa, maltratările, moartea unora dintre protestatari trebuie să fie urmate în mod obligatoriu de identificarea şi pedepsirea tuturor vinovaţilor din rândurile colaboratorilor de poliţie. Însă, în acelaşi timp, Procuratura Generală trebuie să manifeste un tratament egal şi faţă de organizatorii acelor acţiuni de protest, şi faţă de persoanele care au snopit în bătăi pe unii poliţişti aflaţi la datorie şi au adus prejudicii materiale extraordinar de mari Republicii Moldova. Aşadar, Vladimir Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Serafim Urechean şi alţi exponenţi ai partidelor liberale sunt direct responsabili de cele întâmplate, însă nu compar în faţa organelor de anchetă pentru a da explicaţii şi a purta răspundere pentru implicarea directă în acea catastrofală zi de 7 aprilie, urmată de noaptea dintre 7 spre 8 aprilie”, a spus Iurie Roşca. Citește mai mult…

RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA STATULUI DE DREPT, DICTATURA MINCIUNII ŞI FUGA DE RĂSPUNDERE SAU ÎNCĂ O DATĂ DESPRE TRAGICA ANIVERSARE DE 7 APRILIE

Sângele lui Valeriu BOBOC este pe obrazul lui Vladimir FILAT

În ajunul tragicei aniversări a zilei de 7 aprilie 2009 guvernarea liberală a declanşat o campanie fără precedent, ca amploare şi cinism, de măsluire, de distorsionare a evenimentelor zguduitoare care au urmat zilei alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

Principalul truc de manipulare utilizat de guvernanţi se reduce la amputarea succesiunii evenimentelor şi la prezentarea lor fragmentară. Pentru a scăpa cumva de vinovăţia evidentă pentru catastrofa din 7 aprilie anul trecut, generată în mod iresponsabil de opozanţii ireconciliabili de atunci, aceştia decupează din filmul evenimentelor doar ce a urmat după acţiunile de masă ale unor grupuri agresive de protestatari, care au atacat fără nici un motiv forţele de ordine, au lansat o ploaie de pietre asupra poliţiştilor, care nu au dat nici un temei pentru astfel de acţiuni, şi, în definitiv, au luat cu asalt, au incendiat, devastat şi prădat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. Citește mai mult…

Iurie Roşca: Unde au fost Filat, Ghimpu, Chirtoacă şi Urechean în noaptea în care murea Valeriu Boboc?

Discursul preşedintelui Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, din cadrul conferinţei de presă de vineri, 2 aprilie

Această conferinţă de presă a fost determinată de ultimele evoluţii legate de tragica aniversare a zilei de 7 aprilie care se apropie. Aş dori să fac câteva precizări care vizează PPCD şi care trebuie să aducă câteva clarificări importante în toată această tărăşenie propagandistică, care s-a stârnit în jurul unor noi competiţii electorale care se anunţă în Republica Moldova şi care nu se ştie când se vor încheia.

Guvernarea dezinformează opinia publică privind cauzele evenimentelor din 7 aprilie

Mai întâi aş vrea să vă atrag atenţia asupra faptului că actuala guvernare distorsionează în mod intenţionat, cu rea credinţă şi urmărind acoperirea adevăratelor cauze ale tragicelor evenimente din 7 aprilie, dezinformând atât opinia publică, cât şi organele de anchetă. Citește mai mult…

Păcală şi Sondală îi fac imagine lui Lupu

Fundaţia „Priznanie” din Federaţia Rusă a făcut publice pe 4 noiembrie 2009 rezultatele unui „sondaj sociologic” pe care l-ar fi efectuat în Republica Moldova. Potrivit acestui sondaj rusesc, Partidul Democrat din Moldova devine tot mai influent în interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană, iar atitudinea populaţiei faţă de AIE, în special faţă de premierul Vladimir Filat, devine tot mai negativă. În acelaşi timp, moldovenii îşi pierd încrederea în alianţa de guvernare, însă nu şi în liderul PD, Marian Lupu, care se situează pe locul doi la capitolul încrederii din partea cetăţenilor moldoveni, după Vladimir Voronin. Citește mai mult…

AIE vrea să-l facă preşedinte pe Lupu cu ajutorul Kremlinului

În conferinţa de presă de luni, candidatul AIE la funcţia de preşedinte al ţării, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat, de fapt, că nu există argumente temeinice care ar confirma că „candidatura sa la funcţia de preşedinte al ţării ar contraveni interesului naţional”. Cu tot respectul faţă de domnul Lupu, dar opinia noastră este că fostul preşedinte al Parlamentului greşeşte.

Citește mai mult…